Articole

articol matrimoniale, sfaturi femei barbati
Narcisistul (barbat sau femeie) atunci cand este implicat intr-o relatie experimenteaza un enorm sentiment de pierdere deoarece isi imagineaza ca nu poate exista un raport fara ca unul din cei doi parteneri sa fie supus celuilalt, nu concepe ideea ca este posibil sa fii intr-o relatie fara a renunta la propria persoana. Narcisistul crede ca pentru a avea o relatie partenerul trebuie sa gandeasca la fel ca el si nu poate avea opinii diferite deoarece aceasta ar duce la distrugerea raportului. In cartea "Impreuna" psihoterapeutul E. Giusti subliniaza ca pentru un narcisist relatia trebuie sa fie de fapt o fuziune, un consens si o uniune totala dar in acelasi timp aceasta iluzie constituie si o imensa amenintare la propria integritate, tocmai din acest motiv raportul cu o persoana narcisista se sfarseste in scurt timp, in majoritatea cazurilor aceste persoane ramanand singure cu scuza de a nu fi gasit partenerul potrivit.

Cum traiesc o relatie narcisistii?

Narcisistii structureaza relatia de cuplu in diverse moduri, isi pot imagina un partener complet identic imaginii pe care o au despre ei sau aleg sa traiasca exclusiv relatii ocazionale cu relatii intime platite sau in ipoteza cea mai buna cu amanti/amante care accepta sa li se supuna si care ii adora si admira neconditionat, gata oricand sa le satisfaca orice cerere. Partea relatiei care stimuleaza cel mai mult un narcisist este aceea a cuceririi, odata obtinuta aceasta, incepe sa evidentieze orice latura negativa a persoanei care ii este alaturi, se simte obligat sa traiasca un raport care duce la o fuziune care in acelasi timp simte ca-i ameninta profund integritatea propriului ego. Nu intamplator narcisistii detesta casatoria, concubinajul si orice tip de legatura de lunga durata, cand se casatoresc o fac doar pentru ca se simt constransi. Narcisistul are nevoie de un partener care sa-i fie ca o oglinda si care sa nu exprime propriile exigente ci sa-l admire neconditionat.
 
De ce ii este frica narcisistului de o relatie?

Frica acestuia cea mai profunda este aceea de a se pierde, de a trebui sa renunte la propria persoana pentru a face loc partenerului, nu e intamplator ca adesea narcisistii aleg parteneri dependenti, cu o scazuta stima de sine, care se pliaza total pe exigentele lor, care se adapteaza chiar daca sufera enorm. Partenerii narcisistilor se caracterizeaza ca avand puternice complexe de inferioritate, se considera persoane avand o valoare scazuta si cersesc dragoste avand putina incredere in ei insisi. Se disting ca nefiind exigenti, pentru a avea o persoana aproape sunt dispusi sa renunte la propriile nevoi, se adapteaza pana la autodistrugere crezand ca este unicul mod pentru a trai o relatie de dragoste.

Care sunt caracteristicile partenerului unui narcisist?

Partenerul unui narcisist a trait in multe situatii o copilarie in care a fost maltratat si nu a fost apreciat de aceea pentru a-si crea o cat e mica idee pozitiva despre sine a dezvoltat anumite fantezii de grandoare de care ori nu e constient, ori se rusineaza, idealizeaza partenerul si face totul pentru ca acesta sa fie fericit chiar cu riscul de a-si deprecia continuu propria persoana. Psihologul J. Willi exemplifica gandirea acestor persoane cu fraza urmatoare: "A te iubi pentru mine inseamna ca existi doar tu". Partenerul narcisistului ajunge la un asemenea nivel de anulare si fuziune incat nu mai e capabil sa se recunoasca si sa inteleaga cine are putere asupra celuilalt, orice limita fiind depasita in favoarea unei iubiri patologice si distructive.
Acest articol este proprietatea matrimoniale.ro si nu poate fi reprodus, partial sau total, fara acordarea creditului si publicarea link-ului catre sursa. Daca v-a placut puteti sa-i dati Share pe Facebook folosind butonul de mai sus.

Comentarii

poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Pănă la urmă fiecare își găsește perechea .....
poza liana71

liana71

  • Publicat Acum peste 2 luni
interesant articolul, narcisismul nu cred ca poate fi vindecat.
cod de securitate