Acceptarea finalului unei relatii de dragoste nu este simpla. Cateodata e foarte complicat si pentru unii devine o situatie perceputa ca imposibila. Exista senzatia ca nu se va putea depasi niciodata suferinta, ca nu se va putea distrage gandul de la persoana iubita si nu va putea incepe o viata noua fara ea. Cine reactioneaza in acest fel la o despartire sau doar la gandul unei despartiri experimenteaza o forma particulara de frica: frica de abandon.

Aici se merge dincolo de asa-zisul "doliu" al separarii, traind-o in schimb ca o experienta care face sa dispara orice certitudine, incluse cele relative la propria persoana. In fata acesteii experiente propriul nostru sentiment de identitate se clatina, ne simtim sfasiati, fara o tinta, fara un scop.

Frica de abandon starneste un sentiment de goliciune, de uimire in fata vietii insesi, care dintr-odata apare lipsita de sens. Acesta naste din perceptia de a nu fi in inima nimanui: in absenta partenerului care joaca rolul unei oglinzi frica cea mai profunda este aceea de a nu mai exista. Pentru a intelege acest sentiment e suficient sa ne gandim la un copil care se joaca ascunzandu-se dar pe care nu-l gaseste nimeni.

Doar pentru a evita aceste sentimente, adesea persoanele supuse acestui tip de frica accepta sa fie tintuite in relatii nesatisfacatoare care persista in timp si astfel la insatisfactia relatiei se adauga si frica de a ramane singuri, creandu-se astfel o stare de tensiune fara iesire. Alte persoane reactioneaza in schimb cu "filofobia", frica de a iubi: dupa ce s-au "ars" prefera sa ramana in suferinta singuratatii, mai degraba decat sa experimenteze durerea si mai mare a unei alte despartiri.

Frica de abandon isi are adesea radacinile in adolescenta si in modalitatile cu care au fost tratate micile si marile separari in viata. Aceste despartiri sunt in fond revolutii necesare in dezvoltarea individului: din orice certitudine lasata in spate naste o noua provocare care va duce la o noua linie de sosire. Pentru a reusi sa vedem in acest mod e necesar sa avem un parcurs personal care sa umple acel gol care ne duce inapoi oriunde mergem. Doar umpland acest gol personal va fi in final posibil sa ne simtim bine (si) in doi.

Acest articol este proprietatea matrimoniale.ro si nu poate fi reprodus, partial sau total, fara acordarea creditului si publicarea link-ului catre sursa. Daca v-a placut puteti sa-i dati Share pe Facebook folosind butonul de mai sus.