Articole

articol matrimoniale, sfaturi femei barbati

De ce nu te suna inapoi?

Ce trebuie să ştii
Nu te-a sunat înapoi? Nu ai reuşit să creezi o legătură cu ea.
Femeile simt o conexiune prin împărtăţirea de poveşti, cuvinte şi emoţii.
Încearcă să vorbeşti cu ea ca şi un prieten pentru a uşura situaţia.

„Trebuie să înveţi cum să te conectezi emoţional cu femeile”

Ai ieşit seara trecută cu o femeie uimitoare. Ai crezut că a fost prima întâlnire ideală. Ai crezut că îi plăcea de tine. I-ai lăsat un mesaj a doua zi spunându-i că te-ai distrat de minune şi că speri să o mai scoţi în oraş în curând.
Au trecut trei zile de la acea întâlnire grozavă şi nu te-a sunat înapoi. De ce nu te sună? Eşti confuz. Ai rememorat întâlnirea iar şi iar cu prietenii tăi. Le-ai cerut opiniile cu privire la motivul pentru care lucrurile decurg în modul acesta. Este ocupată? Plecată? Implicată? Ai supra-analizat problema asta şi nu te poţi opri să-ţi verifici telefonul.
Începi chiar să te gândeşti că poate a fost de vină mesajul pe care l-ai lăsat. De ce ai zis că te-ai distrat? A speriat-o asta?

Nu aţi creat o conexiune
Ei bine, motivul pentru care nu te-a sunat înapoi este faptul că pur şi simplu nu are aceeaşi impresie cu privire la prima întâlnire – sau despre tine. Explicaţia? Probabil că nu ai reuşit să te conectezi emoţional cu ea.
Lasă-mă să îţi explic aşa: Câţi dintre voi aţi ieşit, aţi întâlnit o femeie, i-aţi luat numărul de telefon şi apoi v-aţi zis „De ce nu mă sună înapoi?”? Probabil că o mulţime. Asta se întâmplă atunci când eşuezi în a te conecta cu o femeie şi a face distincţia între tine şi toţi ceilalţi tipi care se dau de asemenea la ea. A doua zi probabil că nu are nici o idee cine eşti.
La fel este şi la o întâlnire. Atunci când pleacă, trebuie să ştie ceva despre tine care să o facă să simtă că aţi creat o „legătură”, că ai împărtăşit ceva cu ea: un moment, un zâmbet, o experienţă.

Ce trebuie să faci
Dacă vrei ca femeile să te sune înapoi, trebuie să te concentrezi asupra realizarii unei conexiuni emoţionale cu ele. Bărbaţii se simt legaţi prin împărtăşirea de activităţi; femeile se simt legate prin împărtăşirea de poveşti, cuvinte şi emoţii.
Când mergi la următoarea întâlnire, întreabă-te: „Care sunt trei lucruri pe care le-am învăţat despre ea?” Răspunsul acestei întrebări reprezintă baza unei relaţii.
Dacă vrei să devii mai bun şi să avansezi la Întâlnirea Numărul 2, trebuie să lucrezi la asta. Trebuie să înveţi cum să creezi o legătură emoţională cu femeile. O modalitate este de a începe să vorbeşti cu femeile aşa cum ai vorbi cu un prieten. Fii atent la detaliile pe care ţi le oferă. Reţine numele prietenilor ei, unde a studiat, unde a crescut. Reţine conversaţiile. Personalizează-ţi mesajul spunând ceva precum „M-am distrat de minune aseara cu tine. Mi-a plăcut în mod special conversaţia despre călătoriile tale în Italia. Ce zici dacă te scot la micuţul restaurant chinezesc despre care mi-ai menţionat joia trecută?”. Astfel îi poţi arăta că nu eşti unul dintre bărbaţii obişnuiţi pe care i-a întâlnit, ci că ai o conexiune cu ea.
Mici schimbări în modul în care te conectezi cu femeile vor asigura un apel returnat. Promit.
Acest articol este proprietatea matrimoniale.ro si nu poate fi reprodus, partial sau total, fara acordarea creditului si publicarea link-ului catre sursa. Daca v-a placut puteti sa-i dati Share pe Facebook folosind butonul de mai sus.

Comentarii

cod de securitate