Articole

articol matrimoniale, sfaturi femei barbati
Relatiile in care exista iubire nu-ti pun niciodata in pericol identitatea.

Sa ai o relatie serioasa inseamna pana la urma sa impletesti doua vieti intr-una. Si cand se intampla asta, ambii parteneri vor trebui inevitabil sa faca oarecare compromisuri. Lucrurile mici conteaza, cum ar fi sa alegi sortimentul de unt pe care sa il cumperi, sa pui rufele in cos sau chiar in masina de spalat si sa decizi locul in care sa-ti petreci vacanta. Aceste lucruri fac parte din viata de zi cu zi si putina flexibilitate conteaza mult.

Insa exista si compromisurile mai mari, care nu ar trebui facute cu usurinta. De fapt, exista anumite compromisuri care te pot forta sa te intrebi daca merita sa cotinui relatia.

Pe langa sanatatea si siguranta ta (unde, evident, nu trebuie niciodata sa faci compromisuri), iata alte 10 compromisuri subtile dar semnificative pe care nu trebuie sa le faci niciodata, indiferent de cat de mult iti iubesti partenerul.

1. Visurile si obiectivele.

Mai ales cand esti tanar, trebuie sa-ti urmaresti telurile cu forta si pasiune. „Daca obiectivul tau este sa devii inginer si ai o oportunitate excelenta de a lucra intr-un oras departe de partenerul tau, ar trebui sa accepti oferta fara discutii”, spune Alli Owen, un life coach specializat in relatii. „Daca partenerul este matur si respectuos, el / ea iti va aprecia obiectivele si te va sprijini in urmarirea lor”. Daca renunti la visurile tale pentru cineva, poti ajunge sa-i porti pica mai tarziu.

2. Valorile tale.

Acestea reprezinta esenta persoanei tale. Daca nu esti o mare bautoare dar partenerul tau este si iti afecteaza relatia in mod negativ, este bine sa ii dai un ultimatum. Owen spune ca partenerul ar trebui sa-ti respecte principalele prioritati in viata – fie ca e vorba de sanatate, familie sau cariera – si sa vrea sa devina o persoana mai buna, nu numai pentru tine, ci si impreuna cu tine. „Daca te-ai gandit mereu ca te vei casatori cu o persoana care are o anumita credinta sau religie, asteapta pana cand vei gasi acea persoana ca sa te asezi la casa ta”.

3. Stilul tau de viata.

Sa spunem ca ti-ai dorit intotdeauna cel putin doi copii si o viata in suburbii, dar partenerul tau nu vrea copii si prefera sa traiasca in oras. Viata pe care o vrei ii poate parea sufocanta partenerului tau si nu puteti face compromisuri in aceasta privinta fara ca unul dintre voi sa fie nefericit. Cel mai bun lucru pe care il puteti face este sa nu mai intarziati inevitabilul si sa puneti punct relatiei. Nu are rost sa pierdeti vremea impreuna daca viziunile voastre despre viata nu sunt compatibile.

4. Familia si prietenii.

Ai grija cu orice partener care incearca sa te impiedice sa-ti vezi familia si prietenii. Este normal sa-i vezi mai putin pentru ca acum petreci mai mult timp cu partenerul tau si, desi un oarecare grad de posesivitate te poate face sa te simti dorita si speciala la inceput, acesta poate fi, de asemenea, un semnal de alarma pentru ce va urma mai tarziu in relatie. Potrivit psihologului Kristen Fuller, prieteniile sanatoase te pot ajuta sa cultivi relatii mai sanatoase si sa fii mai fericit, in general. „Studiile au aratat ca persoanele mai in varsta care au prieteni tind sa aiba o viata mai fericita decat cei care nu au multi prieteni apropiati”.

5. Constiinta propriei valori.

Cu totii ar trebui sa ne asteptam sa fim tratati cu dragoste si respect de catre persoanele apropiate noua. Partenerii nostri ar trebui sa ne sprijine la bine si la greu si nu ar trebui sa ne faca sa ne simtim prost in legatura cu noi insine. Nu accepta abuzul verbal (sau, evident, abuzul fizic) in relatia ta. Comunicarea nesanatoasa iti poate deteriora serios respectul de sine.

6. Principiile tale.

S-ar putea sa nici nu iti dai seama ca faci asta. Expertul in relatii Chris Armstrong spune ca, de multe ori, barbatii si femeile accepta dorinta partenerului de a trimite mesaje sau a flirta cu alte persoane. Conversatia este, in general, urmata de expresii precum: „In cele din urma tot la mine va veni”, sau, „E doar prietenos”. Flirtul este un semn ca partenerul are nevoie de altcineva pentru a-si satisface parte din nevoile sale ... care ar putea fi chiar si ego-ul lor. Nu accepta asa ceva decat daca intr-adevar nu te deranjeaza.

7. Nevoia ta de comunicare.


„Este probabil doar foarte ocupat”, „Nu-i place sa vorbeasca la telefon”. Compatibilitatea in comunicare este mai importanta decat cred multi cand vine vorba de relatii. Daca intr-adevar trebuie sa discuti frecvent cu partenerul tau, iar el pare ca ignora asta sau prefera doar sa trimita mesaje text, acest lucru ar putea crea probleme de comunicare in viitor, in special in privinta chestiunilor serioase. Adesea comunicam mai putin consistent decat avem nevoie, cautand scuze pentru partenerul nostru. Adevarul este ca ori esti o prioritate pentru el, ori nu esti.

8. Siguranta ta financiara.

In ziua de azi e important sa ai o situatie financiara sigura daca iti planifici sa cumperi o casa, sa obtii un imprumut sau daca visezi sa te pensionezi mai devreme. Astfel, datoriile sau cheltuielile  partenerului te pot afecta in cele din urma. „Daca, din punct de vedere financiar, partenerul ia de la tine si nu contribuie la cheltuieli, nu se pot face compromisuri. Totul trebuie sa se opreasca aici”, spune Sassoon. Daca simti ca tu platesti toate facturile si ca partenerul traieste pe spinarea ta, cel mai bine este sa va pastrati conturile si finantele separate si sa planificati intalniri cat se poate de ieftine pana cand situatia financiara a partenerului revine la normal.
Acest articol este proprietatea matrimoniale.ro si nu poate fi reprodus, partial sau total, fara acordarea creditului si publicarea link-ului catre sursa. Daca v-a placut puteti sa-i dati Share pe Facebook folosind butonul de mai sus.

Comentarii

poza maly69

maly69

  • Publicat Acum peste 2 luni
Totul e relativ!
poza Mihai_Andreescu

Mihai_Andreescu

  • Publicat Acum peste 2 luni
Chestiunile mentionate in articol nu sunt functionale in viata reala si nici nu au fost functionale vreodata fiindca nu respecta principiul interactiunii libere si nici al valorilor biologice. Sunt chestiuni functionale in telenovele, in carti gen Sandra Brown, in relatii superficiale si temporare, in mintea unora care niciodata nu au fost decat consumatori de a gata. Imaginea creata de acest articol este a unei persoane care vrea ea sa aibe ultimul cuvant , chiar si atunci cand este vinovata sau pe dinafara de subiect si care are realizari comune in viata sau prea putine, ceea ce o face sa devina in proprii ei ochi ridicola. De aici reflectia asta telenovelistica si care va crea mai multe conflicte decat armonie. Citez : " Nu accepta abuzul verbal (sau, evident, abuzul fizic) in relatia ta. Comunicarea nesanatoasa iti poate deteriora serios respectul de sine." Reciproca insa este valabila si se vede clar in toata structura articolului. Deci indiferent de ce si cum , femeia are intotdeauna dreptate chiar si cand nu are si ea stie chiar daca nu stie. Cu o asemenea mentalitate nu se ajunge nicaieri, in fapt nu are o finalitate pozitiva. Fiindca atunci cand esti un om care transforma visele in realitate un astfel de personaj langa tine realizeaza exact contrariul si pe deasupra tot tu esti vinovat. Mai lasa cartile si telenovelele autorule de articole de duzina, iesi in lume acolo unde sunt oameni cu aceasi mentalitate ca tine si vezi cum zboara scanteile. Pe urma ne spui ce frumos era pe campul de lupta, nu de la televizor.
poza stupidddd666

stupidddd666

  • Publicat Acum peste 2 luni
Aloha. Bre, traim intr o lume haotica, intr o lume perversa, intr o lume nebuna, in care valorile se modifica dupa cum bate vantul, in care instabilitatea financiara este la loc de cinste, in care familia nu mai este preocupata de educatia si de viata ta, in care comunicarea reala s a mutat in online, in care propriile principii sunt incalcate pentru a iti atinge propriile interese, in care stilul de viata ti l faci dupa cum cere trendul, in care visurile si obiectivele se schimba de la an la an( ca sa nu zic de 3 ori pe an). So.....eroii adevarati sunt cei care reusesc sa mentina o relatie in ciuda tuturor suturilor in dos primite de la viata. Vremea in care se traia dupa cum scria in carti, se duse de mult. Azi ai soare in viata ta, maine te trosneste taifunul. Life is beautiful. Smile!
cod de securitate