Articole

articol matrimoniale, sfaturi femei barbati
Cand un cuplu intra in criza, poate lua in considerare ideea ajutorului unui terapeut: cum sa tratam acest aspect, care inspaimanta multi barbati...

Exista inca multe prejudecati, mai ales in randul barbatilor, asupra acestei forme de terapie, dar acest lucru dezvaluie raspandita dificultate masculina de a intra in contact cu emotiile profunde si de a le pune in joc. Teama ca va fi o persoana straina cea care va da sugestii legate de chestiuni private este o rezistenta subconstienta fata de deschiderea unui nou dialog cu partenerul. In realitate, faptul ca este un strain - si in acelasi timp un "tehnic" - e garantia impartialitatii si a obiectivitatii. Spre deosebire de un prieten sau o ruda, terapeutul nu este influentat de aspectul emotional si poate trata problemele fara implicare. Un lucru esential, mai ales in situatii incarcate de tensiune precum criza de cuplu.

Spre o noua complicitate posibila
Acestea fiind spuse, ar trebui clarificat un aspect: nicio psihoterapie nu functioneaza "de la sine". Dincolo de tehnica si de terapeut, care oricum sunt importante, conteaza mai ales trei lucruri: vointa, perseverenta si loialitatea celor care doresc sa fie consiliati. De aceea, daca exista aceste premize in ambii parteneri, o terapie de cuplu poate avea o contributie majora la solutionarea unei crize. Aceasta nu garanteaza ca cei doi vor redescoperi obligatoriu intensitatea sentimentelor de odinioara: cel mult vor obtine o buna clarificare a problemelor, o mai buna capacitate de comunicare, o serie de sugestii personalizate pentru a regasi intelegerea si erotismul. Apoi vor fi obligatoriu cei doi parteneri care, in spatiul lor privat, vor trebui sa transforme aceasta noua constientizare intr-o noua forma de complicitate si echilibru. Daca vor reusi, bine. In caz contrar, vor avea oricum mult mai multe instrumente si senzatii mai clare pentru a decide ce e de facut in viitor.
Acest articol este proprietatea matrimoniale.ro si nu poate fi reprodus, partial sau total, fara acordarea creditului si publicarea link-ului catre sursa. Daca v-a placut puteti sa-i dati Share pe Facebook folosind butonul de mai sus.

Comentarii

cod de securitate