Ceea ce voi scrie mai jos este punctul de vedere al unei fete. Dar eu cred ca exprima lucruri simtite de unii dintre noi, indiferent de varsta, educatie sau mai stiu eu ce ne face unici. Candva, in copilarie, dintr-o grupa de pustani, am fost singura care am ales dintre "a iubi" sau "a fi iubit/a", pe prima, "a iubi" desi, la acea varsta ,nu prea aveam habar ce inseamna de fapt acest lucru. Am fost privita ca o paria de colegii mei care in unanimitate au bifat "a fi iubit/a".

Din adolescenta suntem cu totii deschisi spre iubire si incepem sa avem relatii care pot dura o saptamana sau cativa ani. De-abia zilele astea am inteles ceva. Nu trebuie sa ne mai amagim. Imi este clar acum ca scopul oricarei relatii nu este de a iubi perfect sau pentru totdeauna. Nu este ca fiecare capriciu al nostru sa fie mereu si mereu indeplinit. Nu este de a avea mintea si inima alimentate de stimulare hormonala, crezand ca este sentimentul iubirii noastre. Nu este un fel de a spune universului "tu esti maret si aici e cineva care sa dovedeasca asta".

Scopul unei relatii este sa ne vedem complet. Este de a vedea partile din noi insene, cum sunt in alt mod, incostient. Scopul unei relatii este de a fi infuriate si incantate la culme si sa fim distruse, astfel incat sa putem vedea ce ne enerveaza, ce ne da senzatii tari, si de ce avem noi nevoie de la iubire.

Am ales uneori sa iubim oameni care nu ne pot iubi ca sa ne invete, de fapt, ca suntem demne de a fi iubite reciproc. Am ales acesti oameni pentru ca ei reprezinta parti din noi pe care nu le iubim. De ce altceva ne-am pierde vremea cu oameni care nu intorc afectiunea noastra? Am ales sa iubim acesti oameni pentru ca ei sunt singurii cu care impartim o legatura intima, destul de adanca, incat sa poata trezi si lumina cele mai intunecate colturi ale noastre, iar ei sunt singurii care ne pot lasa sa facem ceea ce trebuie sa facem acum: sa actualizam, sa rezolvam si sa ne vindecam pe cont propriu.

Inimile noastre se nasc inchise in fata iubirii. Ele trebuie invatate se iubeasca. Cele mai multe dintre tulburarile noastre vin, pur si simplu, pentru ca nu ni s-a spus ca iubirea ne va chinui inimile pana cand acestea se vor deschide, iar pentru ca acest lucru sa se intample noi vom fi cele care ne vom arunca, din nou si din nou, in alta dragoste. Adevarul este ca partenerii nostri de viata, cei cu care vom procrea, sunt cei care vin dupa iubirile care ne deschid inimile. Iubirile noastre mari sunt iubirile care apar dupa ce  credem ca le-am pierdut deja. Ele vin dupa ce  suntem pregatite, dupa ce am invatat ce inseamna sa ne iubim. Acum am inteles ca de fapt iubirea noastra inseamna sa schimbam ceea ce avem deja, nu sa ne bazam pe altcineva care sa ne dea ceva in plus. De-abia acum mi-am dat seama cat de important este sa iubim oameni care nu pot a ne iubi, sau ne iubesc mai putin. Ei nu au fost meniti sa ne iubeasca, nu ne-au meritat, iar restul depinde doar de cat timp ne ia pentru a realiza acest lucru.

Mi-am dat seama ca ar putea exista oameni in aceasta lume, care nu au cunoscut iubirea neimpartasita, nu au iubit niciodata pe cineva care nu le-a intors iubirea. Stiu ca e mai rar decat o eclipsa de soare, dar se pare ca cineva trebuie sa fi reusit: sunt persoanele care s-au casatorit cu iubitii/iubitele lor din liceu, care s-au nascut aparent cu suficienta incredere de a merge pana la obiectul afectiunii lor si sa spuna "eu cred ca esti grozav, ai vrea sa ne unim vietile la data de ?" si a caror incredere a fost recompensata cu un ferm "absolut, mi-ar placea sa...pana la adanci batraneti". Ceilalti ar trebui ca cel putin o data in viata sa nu primeasca inapoi iubirea pe care o ofera.

Oamenii carora ar putea sa nu le placem pot fi gasiti in multe locuri. Daca alegem o persoana care se afla intr-o relatie abia inceputa: ea nu poate vedea mai mult de cinci centimetri fata de noua ei iubire. Daca alegem o persoana careia i-a murit partenera, sau a fost parasita de ea in urma cu putin timp. Daca alegem una care ne vede ca pe niste surori mai mici, sau ca pe copiii ei, fiind cu ceva mai in varsta ca noi. Daca alegem o persoana care flirteaza cu toata lumea, se culca cu toata lumea, sau o persoana care nu stie ce cauta si niciodata nu pare multumita.

Partea proasta pentru noi este cand aceasta iubire ajunge sa fie mai mult decat o pasiune, mai mult decat doar o atractie trecatoare. Nu ne este suficient sa vedem cat de adorabili sunt cand zambesc, deh fiind prea "batrani si obositi" pentru a se mai juca cu noi, permitand imaginatiei noastre sa vizualizeze prezenta noastra langa ei intr-un joc al valurilor si razelor de soare, pe o plaja pustie, privata. Trebuie sa-i iubim cu fiecare fibra a fiintei noastre, din momentul in care ne trezim , pana in momentul in care adormim, zi dupa zi, cu inima zdrobita. Sa le memorizam ritmul si cadenta vocii, gesturile subtile ale mainilor si fiecare expresie a fetei, astfel incat atunci cand suntem adormite si visam la o lume in care suntem impreuna, sa para real. Sa simtim sufletele noastre fracturate in fiecare dimineata cand ne trezim si realizam ca nu sunt langa noi, nu ne tin in brate, nu ne scoala cu acel sarut pe ceafa, cu acea mangaiere pe sani sau pe coapse. Agonia, obsesia, ne consuma. Nimic nu doare la fel de minunat ca a iubi pe cineva care nu ne iubeste.

Poate voi ma credeti nebuna ca ma las sa cad in aceasta groapa de disperare. Ca eu sunt o sadica emotionala de cel mai rau soi. Dar, dragii mei matrilandezi, va asigur ca nu sunt, pentru ca in cele din urma, se intampla ceva. Eu si fiecare dintre voi, care iubim pe cineva care nu ne iubeste, reusim intotdeauna, la un moment dat, sa ne scuturam de aceasta iubire. Dupa un anumit timp toata lumea isi gaseste punctul de rupere. Ar putea fi a treia noapte cand plangem inainte de a adormi, a cincea oara cand anulam planuri de a ne intalni cu altcineva, care chiar tine la noi, chiar fiind indragostit de noi, sau a opta noapte pe care ne-o petrecem band singure o bere, sau mancand o cutie intreaga de inghetata sau popcorn, privind un film al naibii de romantic.

Dar iata ce vom avea, odata ce ajungem acolo, dupa supravietuire. Daaaa, dupa ce am supravietuit acestui tip de durere, vom fi cu mult, mult mai puternice, mai sigure pe noi. Vom vedea ca toata durerea fizica, emotionala si mentala este o stare temporara de a fi, nu una permanenta. Exista intotdeauna un motiv pentru a merge mai departe, intotdeauna un motiv pentru a lupta pentru noi. Vom realiza ca a nu fi iubite  de cineva nu inseamna ca  nu suntem iubite de nimeni. Vom intelege ca iubirea nu poate fi castigata ca un urs de plus la targ, nu poate fi furata ca un tablou rar dintr-un muzeu in toiul noptii. Vom vedea ca dragostea adevarata vine in primul rand din interior, de la nimeni altcineva. Vom invata ca acei oameni enervanti, care spuneau lucruri de genul "Iubirea adevarata vine din interior", au spus adevarul in tot acest timp, dar noi a trebuit sa-l invatam pentru noi. Hai sa nu ne facem griji, nu trebuie sa le spunem ca aveau dreptate. Trecand peste iubirea neimpartasita, ca cineva legat la ochi o perioada, vom vedea dintr-odata toata dragostea pe care am avut-o in viata noastra in tot acest timp si vom aprecia acele persoane, ca niciodata inainte. Vom  fi smerite, vom fi recunoscatoare, vom fi mai intelepte. Iar cea mai buna parte abia acum vine, ne vom da  seama ca nimeni nu a vindecat durerea noastra, ca numai noi am fost in stare sa ne reparam pe cont propriu. Si odata ce ne-am dovedit ca putem a ne recupera singure de la asa ceva, nu ne va mai fi frica sa mergem in cautarea iubirii din nou si din nou. Si la un moment dat, vom fi rasplatite cu cineva care ne va iubi la fel de mult pe masura ce-l vom iubi si care ne va oferi cel mai puternic sentiment de extaz pe care il putem intelege vreodata. Abia atunci ne vom da seama ca acel cineva care nu ne-a iubit, in trecutul nostru, a fost pe deplin meritat.

Acest articol este proprietatea matrimoniale.ro si nu poate fi reprodus, partial sau total, fara acordarea creditului si publicarea link-ului catre sursa. Daca v-a placut puteti sa-i dati Share pe Facebook folosind butonul de mai sus.