Sun o prietena:
-“ce mai faci mai?”
-“hȃ hȃ hȃ”
-“ce ai, ce e?”
-“hȃ hȃ hȃ.... pai stii, tot din cauza... nu mai pot, nu mai rezist, nu stiu ce sa fac....”

Cauza e o jigodie imposibila, un el care nu e in stare niciodata sa se descurce, care i-a furat bani din casa, care nu stie sa dea un telefon de craciun/paste/onomastica.... dar care fu.te bine. Si pe care-l iubeste. Si de care s-a despartit de 2 ani, dar inca se vad pentru una mica, sau diverse chestiuni practice.
Am simtit ca explodez – ma seaca si prostia si faptul ca nu poti spune unui prieten exact ce gandesti... am fost foarte aproape de “du-te fa invartindu-te, esti tampita! lasa-l dracu de mocofan sau combinati-va iar si gata!” Am sintetizat totusi in mod politicos... oarecum
Aseara am avut ora de terapie cu altcineva pentru un el care “s-a schimbat”. Ei bine, nu. E acelasi dobitoc, doar ca atunci cand era indragostita il vedea zeu.

De ce? De ce nu putem fi mai mult barbati? Si barbatii au momentele lor de pierzanie, cand e capul mic in functiune si mintea li se pierde in imensitatea universului... dar le trece repede!

Posibil sa fie de la rolul femeii de liant al caminului, de la faptul ca ea reprezinta baza familiei si prin iubire oarba resuseste sa tina lucrurile sub control...

Ce ma enerveaza si mai rau este ca sunt privita stramb cand spun sa se concentreze pe propria persoana si pe lucrurile frumoase din viata, fie ele si marunte: o carte, un film, o iesire cu prietenii, o ciocaneala intamplatoare ... Ei bine, eu sunt superficiala, naiva si fara EL si relatia visata nu se poate trai.

PS nu generalizez, dar din experienta proprie si personala procentajul de neganditoare (ocazionale) din cauza iubirii e maaaare...

Moderatori angel_angel39 Galateea admin