Candva, copiii Domnului au coborat pe Pamant, ca o gasca de pusti nazdravani, pusi pe distractii si dornici de nebunii.
Au colindat lumea, au vazut ce fac oamenii si cum se lupta pentru fiecare zi, le-au vazut si pasiunea si bucuria cu care traiau, neplangand dupa Edenul pierdut.
Lumea spiritului parea acum mult mai rece si mai plictisitoare, fiindca indragisera micile fiinte nestiutoare si supuse efemeritatii.

Au renuntat atunci la spirit pentru bucuria materiei, juruindu-se sa simta si ei caldura oamenilor. S-au amestecat printre ei si le-au daruit cunoastere: i-au invatat astronomia si medicina, scrisul, mestesugurile si mineritul, au aratat oamenilor “tot ce se petrece in Ceruri”.
Au aflat frumusetea femeilor si dorinta a fost irezistibila – carnea a invins spiritul, trezind prin asta mania Domnului.

Darul lor si clipele de fericire au fost scump platite. Au fost aruncati “in Adanc, unde stau inconjurati de intuneric, legati cu lanturi si pastrati pentru judecata” (Petru II.2.4.), damnati pe vecie, fara sansa de scapare. Cel mai trist mit, cel al luminii inchise pe veci, fara a putea cunoaste iertarea, fara existenta unui fir de speranta. Oare pentru ei de ce nu exista iertare?

“Cum ai cazut din cer, Luceafar stralucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborat la pamant, tu, biruitorul neamurilor!” (Isaia 14.12.)

Si totusi...
In urma au mai lasat ceva: copiii lor, Nefilimii, farame de ingeri imprastiate printre noi si prin noi, cei ce nu-si gasesc astamparul cautand mereu sa cunoasca, sa vada, sa simta, sa-i invete pe altii, aspirand inconstient la o lume pe care nu stiu ca au parasit-o.

Morala: femeile sunt ale dracului la propriu, te ispitesc, iti zambesc dulce in timp ce te trimit la pierzanie, avand totusi gandul ca nu-i asa mare pretul, ai mai vrea o tura )

Moderatori angel_angel39 Galateea admin