Nu e toamna la Majdanek...
Verdele crud al campiei Malo Polska n-are varsta. Nici n-ar avea de ce. Timpul s-a oprit in loc langa o lacrima. Langa lacrima unui copil.
Cand intri pe poarta muzeului te loveste in fata si iti staruie in privire Monumentul. E un imens semn de exclamare stilizat in piatra : " PRIVESTE !" pare ca ar vrea sa-ti spuna... E totodata un imens semn de intrebare : "DE CE?". Un semn de interdictie mare cat tot cerul boreal : "NICIODATA !". Am mers spre el coborand pe niste scari pentru a urca altele, printre colti ascutiti de piatra ca niste maini care parca cereau indurare. Am urcat senin, turistic chiar pana sub monument si de acolo, din spatele digului inalt de pamant am vazut baracile, gardurile de sarma ghimpata, turnurile de supraveghere, campia Majdanekului care ascunde in ea durere inca nealinata.
Am mers si am vazut. Am vazut ce vroiam eu sa vad, am auzit ce vroiam eu sa aud de la ofiterul polonez in haine de gala care mi-a strans mana prietenste : "Aha, Rumunski..." Am terminat repede, grabit sa imi continui viata, sa imi incarc duminica de lucruri placute, pana cand...
Pana cand am trecut pe langa un camp plin de flori aduse de localnici printre care rasareau mai multe cruci. Unele cu nume, altele doar cu sculptura unui ingeras. Dar toate cu data. Am intrebat pe ofiterul polonez ce reprezinta aceste cruci si de ce au cavoul atat de mic, de 30 de centimetri. Am vazut in acel moment cum muntele de om de langa mine se inmoiaie, cum epoletii lui auriti aproape ca ating pamantul : "Aici sunt copiii. Copiii de la Majdanek". Si s-a intors cu spatele, probabil sa-si stearga o lacrima. Lacrima unui Dragon din Regimentul de Onoare.
Sunt momente in care timpul incremeneste, in care gandurile si cuvintele nu mai pot spune nimic pentru ca nu ar avea ce sa spuna. Nu simti tristete, furie, indignare, groaza, dorinta de razbunare. Nu simti nici macar un gol. Pur si simplu nu mai existi pentru ca toate reperele la care te raportezi incetaza sa mai existe. Si intr-un final te desprinzi de acolo : "Cum? Cum poti sa calci in bocanci o floare de o zi? Cum poti sa iti privesti mama in ochi stiind ca undeva o mama moare de dorul copilului ei? Cum poti sa iti privesti copilul in ochi dupa ce..." gandurile se amesteca intre ele si strangi din pumni : " In numele carui Dumnezeu poti trece cu reflectorul deasupra unui parinte care sapa cu degetele inghetate groapa propriului prunc?"
Si mergi... Imensul monument pe langa care treci pare mic. Atat de mic incat ar incapea intr-o palma. In palma intinsa a unui ingeras : "Va dau voua aceasta ca sa tineti minte. Amin."

Moderatori angel_angel39 Galateea admin