Sunt o norocoasa.Am avut posibilitatea de a vizita de doua ori in interes de serviciu o tara minunata aflata la celalalt capat al lumii: Argentina. Dupa prima aventura m-am jurat sa nu ma mai urc vreodata intr-un avion cu destinatia aia nici sa fiu platita in aur.A fost ingrozitor drumul: a durat aproape 2 zile si o noapte ,am schimbat 3 avioane,un taxi cu care am traversat Buenos Aires pentru a ajunge la un aeroport domestic unde nu se prea vorbea engleza,un taximetrist tuciuriu pe care am stat cu ochii timp de o ora si jumatate de teama sa nu iasa in décor si sa ajunga inapoi in Romania doar pasaportul meu…Cand in sfarsit am ajuns incaltata in bocanci si cu fular la destinatie, la 40 grade C( plecata de la -20 cat erau in Romania),primele cuvinte pe care mi le-a spus seful au fost: ai 30 de minute sa faci un dus (probabil miroseam ca un sconcs pe sub puloverul meu de lana)si apoi mergem in camp (am uitat sa va spun ca lucrez in agricultura).
Argentina a meritat fiecare minut din cele 12 ore petrecute intepenita in scaunul ala minuscul de avion transatlantic fara sa inchid un ochi, fiecare incercare de a sari peste scaunele in care ceilalti pasageri dormeau pentru a ajunge la toaleta,fiecare secunda de groaza petrecuta in taxi cu gandul la un posibil viol.M-am trezit din lumea civilizata direct intr-un film cu cowboy: aceleasi intinderi nesfarsite pe care pasteau libere animalele si din loc in loc padocuri si rampi speciale de lemn unde se incarcau in camioane cele alese pt sacrificat. M-au impresionat altarele aliniate de-a lungul soselelor precum crucile de pe soselele noastre,unde aduceau jertfe zeilor mancare si bucatele de panza rosie atarnate pana in varful pomilor dimprejur. M-au impresionat oamenii-cea mai bogata biodiversitate de fizionomii, de la cei cu pielea alba si ochii albastrii asemanatori nordicilor din Europa pana la indienii traditionali cu pielea tabacita de soare si imbracati ca Winnetou, cu aceleasi haine din piele intoarsa ,cu coroana aceea din pene pe cap..
Cat despre mancare..woww..odata pe saptamana, in restaurantul de langa hotel unde mancam de obicei ,era o aglomeratie de nedescris: se gatea pe un rotisor vertical imens doua jumatati de vita si majoritatea localnicilor mai instariti alegeau sa serveasca cina la restaurant special pentru vita gatita asa. Am refuzat prima data sa mananc (nu aratau prea apetisant coastele alea imense),dar am cedat si am avut parte de cea mai tare senzatie culinara. Nu e un mit, vita argentiniana chiar se topeste in gura.
Un alt soc: plaja si modul ciudat in care sunt educati sa se expuna la soare. De fapt sunt foarte pudici si se multumesc doar cu aerosolii si expunerea in niste soproane din lemn construite pe nisip, cu o singura latura pe unde patrunde soarele. Imi amintesc cum dupa cateva luni a venit randul meu sa fiu gazda pentru un coleg din Argentina si cat de entuziasmat era la gandul ca urma sa vizitam Mamaia si auzise el de europencele care fac topless. Ghinionul lui a fost ca in acel an luna septembrie a fost destul de ploioasa si sezonul era pe sfarsite, asa ca i-am oferit doar o plimbare cu telegondola.
Dar intamplarea care face sa mi se ridice parul pe maini de fiecare data cand imi amintesc este alta. Eram intr-un camp imens de floarea soarelui,in apropierea unei ferme si din senin s-a auzit un zgomot infernal ca si cum era sfarsitul lumii, tropote de copite , am vazut foarte mult praf si au urmat strigatele acelea caracteristice cu care localnicii isi adunau vitele si care mi-au electrocutat urechile. Intr-o tara aflata la mii de km departare,femeie, singura in plin camp, putin a lipsit sa nu fac pe mine de frica in cele cateva secunde cat a avut nevoie creierul meu sa realizeze ca nu sunt in pericol.
Nimic din ce citisem sau vazusem la tv pana atunci nu m-a pregatit pentru socul cu care am descoperit Argentina.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin