Da, speranta e un lucru usor de vandut. Si nu trebuie decat sa ne gandim la cateva exemple simple cum ar fi Caritas (pentru cei care isi mai amintesc) care le vindea oamenilor speranta ca or sa devina bogati peste noapte. Sau religia, care vinde speranta unei lumi mai bune dupa ce murim, sau speranta ca ne vor fi indeplinite dorintele. O speranta puternica, care pe unii ii tine in viata. Dar mai e si modul cum barbatii manipuleaza femeile oferindu-le speranta ca vor avea grija de ele si vor fi parteneri cinstiti si iubitori, speranta ca el e masculul alfa, iar femeile manipuleaza barbatii oferindu-le speranta ca le vor oferi dragostea lor sau o partida de sex, sau amandoua.
Da, speranta e un lucru puternic. Problema e ca am devenit cam dependenti de ea. Speram la tot felul de prostii, sau mai putin prostii, speram deoarece avem nevoie sa speram, si cand ceea ce speram devine realitate ne plictisim repede si speram la urmatorul lucru. Am cunoscut, indirect e adevarat, pe primul om care a castigat miliardul la loto, prin '95 (sau poate era '96, nu imi mai amintesc foarte bine). Omul spera ca o castige, si cand s-a intamplat si-a batut joc de soarta. Ultima oara cand am auzit de el era lefter si la puscarie. La fel si cand oamenii spera la persoana pe care ei o considera perfecta. Tanjesc dupa ea, viseaza la ea, spera la ea, dar cand apare, e rapid “eliminata”.
Da, eliminam indeplinirea sperantei, uneori inconstient, tocmai ca suntem dependenti. La ce am mai putea spera in momentul in care am intalnit acea persoana ideala la care nu mai e nimic de schimbat. Deoarece aceasta e cea mai puternica speranta a omului, manata de un instinct primitiv, acea speranta de a gasi persoana perfecta. Si cand o gaseste si o descopera, fuge. Fuge pentru ca nu mai are la ce spera. Speranta e ceea ce ne tine in viata, deoarece se pare ca nu prea ne place realitatea. Oricum ar fi realitatea, nu ne place.
Da, cei mai multi oameni considera ca fara speranta nici nu ar avea puterea sa se ridice din pat. Dar cu sperana vine si dezamagirea. Daca in momentul in care ni se indeplinesc sperantele ne plictisim repede, cand ni se spulbera sperantele suntem dezamagiti, fie ca e dezamagirea ca s-a desfiintat Caritas inainte sa ne luam banii, ca nu am castigat la loto, ca dupa ce ne-am rugat si am postit o saptamana nu ni s-au indeplinit dorintele sau ca persoana care ne-a dat sperante de iubire ne-a dat teapa, Orice distrugere a unei sperante aduce cu sine suferinta.
Da, indeplinirea sperantelor aduce plictiseala, dar destramarea lor aduce dezamagirea. Si atunci, ma intreb, la ce bun mai e sa speram? De ce sa mai speram? Nu avea oare Budha dreptate cand spunea ca cea mai scurta cale spre nirvana o reprezinta renuntarea la dorinte, la speranta? Chiar am nevoie de speranta ca sa ma ridic dimineata din pat? Sa sper la ce? Ca azi voi castiga mai multi bani? Nu am nevoie, banii nu se fac sperand, se fac muncind, indiferent ce ar presupune aceasta munca. Sa sper ca azi mi va ploua, sau ca va fi soare. Din cate imi amintesc nu controlez vremea, deci pot sa sper eu cat vreau, daca conditiile meteo pentru ploaie sunt indeplinite, va ploua. Si exemplele pot continua.
Da, cand renuntam la speranta, lumea se deschide, dispar dezamagirile, dispare suferinta. Fara speranta vezi lumea asa cum e. Si poti sa iti dai seama ce se intampla in jurul tau. Poti sa anticipezi evenimentele. Fara speranta, traiesti in realitate. Si nu in ultimul rand, fara speranta suntem stapanii propriului nostru destin, deoarece nimeni nu ne mai poate pacalii vanzandu-ne niste sperante desarte.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin