Egonoxegoalter...
Pasul grăbit de glasul tăcerii fecunde...
desi simt cum încetineşte...
contemplând muribunde imagini...
doar inerţia fiinţei cu mine...
Mă îndemn sa păşesc...
să îmi calc cu dispreţ...
peste hoitul ce zace...
în urma paşilor...
şi...respingând execrabile elemente...
şi...sentimentul acela...
noaptea pătrunde în valuri...
Eu...risipindu-mi fiinţa...
prin tenebrele firii...
privesc înspre cerul acela...
care căzuse deja...
stelele...lamentabile proiecţii...
suspendate de suflet...
înecate în aglomerarea de întuneric...
chiar eu îmbraţişez noua farîmă de întuneric...
din calea-mi...şi tremur grozav...
Zăresc totuşi o lună...
înfiorata si palidă...
dar ce departe ...
Totul îmi refuză...
mă consum...aiurând...
uneori...rafale de vînt...
saturat de suflul pernicioasei materii...
Nimicul se poate concepe...cu mine...
pulbere de stele şi deşeul fiinţial...
în jur...flori?de humă pătată...
copacii aceia...întunecaţi si anoşti...
crengile...mă aleargă din urmă...
mă indica pe mine...
''uite...e moartă''...
şi ce...?şi cui i-ar păsa...?
...răspunsul defunctei...
Ruptura organică...
junghiul ce-mi strabate...
nu simt...
Noaptea...

Moderatori angel_angel39 Galateea admin