Regulament
Bloguri
Efectele benefice ale curei cu supă de varză

Dragii mei, nu mă pot abţine să nu vă împărtăşesc momente surprinzătoare din viaţa mea! Întâlneşti oameni minunaţi care sunt întotdeauna la locul potrivit, în momentul potrivit...
Sunt într-o permanentă luptă cu kilogramele - habar n-am de unde vin, da’ ştiu că se depuuuun!... Soţul meu nu m-a bruftuluit niciodată că s-ar putea să rup cântarul, este un om bun, înţelegător, răbdător, are ochi numai pentru mine - dar nu se ştie niciodată ce aduce ziua de mâine! Aşa că am tot încercat cure peste cure, poate-poate voi da jos câteva kilograme. Vezi să nu!
Şi aşa am ajuns şi la mult-lăudata supă de varză! Cunoaşteţi reţeta, nu? Ciorbă cu toate „neamurile” din grădină, cu multă varză, fără sare, fără ulei, mmmm!!! O bunătate!!! Ţi-e foame? Mănânci o porţie zdravănă! Iar ţi-e foame? Mai mănânci una! Îţi chiorăie maţele în mijlocul unei şedinţe de lucru? Fugi la vestiar şi sorbi cuminte cu lingura din sufertaş! Ce bunătăţi! Morcovi, ardei, ţelină, ceapă (multă ceapă!), varză (multă, multă varză)! Şi să nu uităm de apa în care se îmbăiază acest amestec de vitamine, zeama ce va raşcheta grăsimea de şolduri, burtă, de sub bărbie şi de pe fălcuţe...
Cămara mea gemea de tot felul de legume fără calorii. Când se terminau, fugeam la supermarket să fac din nou plinul. Apoi oala bolborosea iar cuminte pe foc.
Şi iaca aşa, a venit iar ziua când stam la rând, cuminte, să plătesc la casă mormanul de vegetale din cărucior. De o săptămână mă tot îndopam cu fermecata supă de varză, aşa că prin maţe simţeam tot timpul curenţi, vârtejuri, trosnete şi, tot mai des, prindeam momentul când eram singură şi dădeam drumul la supapă, bubuia de speriam câţelul şi mai ieşea şi energia negativă din mine...
Mă apropiam de casa de plată cu căruciorul plin cu multe verze rotunde şi îndesate, când, culmea nenorocirii! simţii un junghi puternic în maţe. „Super! gândii eu, sper să rezist până ajung la vreo toaletă!” Intestinele mele începură însă să şerpuiască, bulele de aer o luară pe tobogan spre ieşire, eu ţineam bine de poartă să nu cumva să se deschidă şi burta începu să mi se umfle! Ce durere, dragii mei!!!
Mă uitai cu disperare în jur: soţul mă aştepta cuminte în maşină (unde îl plantasem eu!), până sa fac plata mai erau vreo două babe la rând, iar în spatele meu se adunase o echipă de fotbal ce mergea în deplasare, aveau domnii cărucioare pline-ochi cu bere, alune şi apă minerală, toţi băieţi unu-şi-unu’ !
Situaţia mea era împuţită rău - ce bine se potriveşte expresia! În burta mea se hârjoneau pisicile, ţopăiau şi se muşcau nişte căţeluşi drăgălaşi, se auzeau miorlăiturile şi lătrăturile lor. Eu eram roşie ca racul - şi nu ştiu de ce, poate de ruşinea rândului de testosteron din spatele meu, sau de durere, sau că mă forţam să nu las să-şi facă de cap şi tunul cu gaze letale!
Aşa că, disperată, înşfăcai poşeta de pe grămada de varză, abandonai căruciorul cu bomba de vitamine şi răzuitorul de grăsime şi o luai la sănătoasa către maşina noastră din parcare. Naiba ştia unde o fi toaleta ăstora, aşa că salvarea mi-era lângă soţiorul meu mult iubit, în maşinuţa noastră dragă! Mă suii cu viteză pe scaun lângă şofer şi trăsei o bombă sănătoasă - da’ sănătoasă rău! Bine-ar fi de s-ar duce pe pustie şi kilogramele alea nenorocite, cum s-a dus şi duhoarea asta de varză clocită!
Calmată, mă uitai smerită către cel ce jurase în faţa altarului să fie alături de mine, la bine şi la rău - şi... înlemnii!!! La volan statea un bărbat străin - mă urcasem în altă maşină! Deh! excesul de viteză!
N-am ştiut că pot să ţâşnesc vreodată atât de iute dintr-o maşină! Am luat-o la sănătoasa în parcare, mi-am reperat (corect!) bunurile, adică maşinuţa şi bărbatul de la volan, m-am suit grăbită şi am urlat:
- Dă-i drumul! Dă-i drumul acasă!
Iubitul meu soţ mă privea cu stupoare. Nu l-am lăsat să deschidă gura:
- Nu întreba nimic! Vreau acasă! Bagă viteză!
Ascultător, făcu ce îi zisei. La semafor se uită plin de vinovăţie la mine, că apucaserăm culoarea roşie, de parcă ar fi fost vina lui...
Aşteptam verdele când îmi aruncai ochii în oglinda retrovizoare. Şoferul din spatele maşinii noastre s-a dat jos şi se apropie de portiera soţului meu. Bărbatul meu dădu jos geamul şi înăuntru îşi băgă capul - cine credeţi? Tocmai domnul pe care îl procopsisem cu duhoarea ciorbelor de varză trecute.
- Nuuuu!!! Închide geamul, iubitule! urlai eu.
Însă era prea târziu! Iubitul meu soţ întoarse capul spre mine, foarte-foarte uimit, apoi iar spre nefericitul de lângă portieră. Acesta îmi aruncă o privire (dar, ah! ce privire!), apoi întinse pe geam o mână înăuntru spre mine, avea ceva în mână („Doamne, mă rugai în gând, sper să nu fie un pistol!” şi închisei ochii) - şi spuse calm:
- Doamnă, v-aţi uitat poşeta în maşina mea!

Eh! După cum spuneam la începutul eseului meu, acesta a fost un moment surprinzător în viaţa mea. Am întâlnit acest domn minunat care s-a aflat la locul potrivit, în momentul potrivit. Altul nu mi-ar fi înapoiat poşeta. Şi-a sacrificat din preţiosu-i timp liber şi ne-a urmărit maşina, şi-a riscat viaţa la semafor - doar să-mi înapoieze acest obiect personal. Om de caracter, ce mai!
Şi dacă eu nu făceam minunata cură de slăbire cu gustoasa supă de varză, mai apucam eu să cunosc o asemenea persoană?! Vedeţi? Acesta este un alt efect benefic al dietei cu supă de brassica oleracea.
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Ce aventuri trăiți !!!.....și mă găndesc ca mai sunt atătea diete ce așteaptă a fi urmate !!!!...așteptăm cu interes ...
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
@povestind_dragostea ...la un priveghi?thinking

@Iva...buna searahappy

Buna seara ,tuturor
matrimoniale - membru fara poza

povestind_dragostea

  • Publicat Acum peste 2 luni
angel_angel 39, povestirea este tradusa si adaptata (in stilul meu), am auzit-o in Germania la un ... priveghi laughing
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Catherine Zeta Jones practica aceasta dieta,foarte des,in special inainte de filmarihappy
poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
Daca e fictiune ,te felicit!happy

Daca nu este,tot te felicit pt umor si curajhappy