Ne este atât de uşor să vedem oamenii din exterior şi să judecăm. Uităm complet de oglinzile din sufletul fiecăruia, nu încercăm să le descoperim şi etichetăm oamenii uşor, simplu doar din ceea ce se vede. Fiecare om are durerile lui, răni care nu se văd, răni vindecate, răni care încă mai sângerează… fiecare om are lacrimile lui, dureri nespuse. Ne e uşor să ne oprim doar la imagine.
Oamenii au nevoie de oameni. Oamenii au nevoie nu doar de cuvinte, uneori şi de fapte, oamenii au nevoie de dragoste, au nevoie de susţinere, să ştie că lângă ei există suflete. În jurul nostru sunt oameni cărora le plânge sufletul. Vezi lucrul ăsta? Sunt oameni căzuţi, care au nevoie să îi ajuţi, sunt oameni care au nevoie de o simplă întrebare: eşti ok?
Uneori suntem surzi la durerea altora, uneori nu vedem lacrimile celorlalţi, uităm de cuvinte, de fapte, de suflete. Oamenii nu sunt doar ceea ce vezi, oamenii sunt suflete, dureri, tăceri.
Sunt un suflet în căutarea sufletului pereche.

Sunt intr-un continuu proces de autoobservare si autodepasire.