Ma intorc rar in trecut si cand o fac, exista un singur timp la care ma opresc: cel al iubirii.
Orice as incerca sa raportez la EL, pierde, paleste, se disipa pana la disparitie si neinsemnatate.
EL e fiecare componenta a personalitatii mele mature, fiecare muzica a sufletului meu, fiecare strat de baza al gandirii sau logicii, fiecare emotie traita din frumos, fiecare NU sau DA pe care l-am rostit de atunci si fiecare partitica din mine pe care am daruit-o, risipind-o oricum, oricui, din preaplinul pe care l-a adaugat in fiinta mea.

Prin EL am deschis ochii spre lume si spre cunoastere, cu EL m-am desavarsit ca femeie, intelegand ce pot si ce vreau, ce am si ce dau, ce cer si ce ofer; doar EL a inteles mintea si sufletul unei femei necoapte si a stiut ce seminte sa sadeasca, fiind constient ca nu se va infrupta din roade.
Ne-am iubit in acelasi timp, in acelasi fel, cu aceeasi patima, fiindu-ne PRIMUL si ULTIMA.

M-am daruit haotic apoi, intr-un vartej al nepasarii, al poftelor trupesti, al disperarii si al abandonului, ignorand tot frumosul sadit in mine, risipind amintirea LUI, ca si cum nu a fost, ca si cum nu este, ca si cum nu va fi pe veci EU. Caci n-am putut intelege si accepta ca nu mai era.

Ma intorc rar in trecut. Acum EL sunt EU.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin