Regulament
Bloguri

Controlul

Ne place să-l deținem. Ne dă o senzație de falsă putere. Ne creează iluzia că suntem stăpâni pe situație.

Am vrea să știm tot, să anticipăm acțiuni, vieți, sentimente, să fim siguri de orice urmează să ni se întâmple, să nu ne "lovească" vreo surpriză ( neplăcută, firește).

Controlul celuilalt este pentru unii dintre noi un mod de viață. Dăunător, păgubos, găunos, enervant dar este.
Ne dezvoltăm această dorință acerbă de a vrea să știm ce simte celălalt, ce gândește ("oare ce o fi în mintea lui/ei acum?" ) thinking

Asta n-ar fi chiar așa rău dar controlul merge mai departe: unde este, cât stă, cu cine este, ce zice despre mine, mă mai iubește, cât de mult, la fel de, mai puțin?
Ăsta e controlul pe termen scurt.
laughing

Controlul pe termen lung sau "să nu mă părăsească".
Marea spaimă, panică, groază a noastră asta este.
nail biting

Ca și cum ne-am achiziționat un suflet pe viață. Ca și cum celălalt nu mai are voie să dorească sau să simtă altceva. Ca și cum noi suntem buricul pământului și el/ ea trebuie doar să se învârtă.

Ați observat că toți blamăm lipsa de sinceritate a celuilalt? Că toți acuzăm minciuna și falsitatea?
Ca și cum dacă ne-ar zice verde-n față "de azi nu te mai iubesc", ar fi mai dulce sinceritatea.
Ca și cum dacă ne-ar spune în fiecare secundă ce gândește, am mai iubi adevărul.
Ca și cum dacă ne-ar spune "de azi o iubesc pe X, îl iubesc pe Y", nu am mai simți impulsul de a-i crăpa capul.
Ca și cum dacă ne-ar lovi sincer cu fraza: "m-aș da la alta/ altul", nu am mai simți că ne-a lovit acceleratul.
hee hee

Controlul e ca un hăț. Cu cât tragi mai tare de el, cu atât calul (sau iapa, după caz) devine îndărătnic/ă.

Scăpați hățul!
Trăiți viața!
Cea de azi.
Cu cel/cea de azi. Ce-i în mână nu-i minciună.

Mâine? Om mai vedea.
bee
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

Adanna_toteu

  • Publicat Acum peste 2 luni
Se pare că am căpătat mania ștersului.
poza stupidddd666

stupidddd666

  • Publicat Acum peste 2 luni
Adano, nu ti bate capul , a iesit mai bine decat ma asteptam. Nu i asa Lucky?happy)))
matrimoniale - membru fara poza

Adanna_toteu

  • Publicat Acum peste 2 luni
Stu te-am avertizat că șterg dar cred că erai ocupat. happy
matrimoniale - membru fara poza

CoanaAri

  • Publicat Acum peste 2 luni
Mă duc să-l întreb pe conaș.
Mâine o să fiu vineție.
laughing

Noapte cu furnicături vă doresc!
wave
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Coană.... întreabă pe voluntar !!winking
matrimoniale - membru fara poza

CoanaAri

  • Publicat Acum peste 2 luni
Dar dacă declar că mă întâlnesc pentru a face amor cu amantul se cheamă că am făcut o declarație de dragoste?
laughing
poza stupidddd666

stupidddd666

  • Publicat Acum peste 2 luni
Ete fleoschappy))
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Întrebare :
- Dacă vreau să merg pănă la amant , ce trebuie să scriu în declarație !?? happy
- Stați acasă , vă trimitem un voluntar !!!
silly
matrimoniale - membru fara poza

CoanaAri

  • Publicat Acum peste 2 luni
Și sufletul contează.
laughing
poza stupidddd666

stupidddd666

  • Publicat Acum peste 2 luni
Sufletul conteazahappy))