Au trecut multi ani de atunci,iar raul curge nestingherit in acelasi sens,uneori involburat si manios,grabindu-se parca la intalnirea cu marele fluviu ca un indragostit intarziat de o pana de motor,alteori lin,aproape nemiscat,constient de farmecul si frumusetea sa,strajuit de o parte si de alta de frumusetea salciilor pletoase care te amagesc cu umbra lor generoasa in zilele toride de vara.Locul nostru preferat a ramas aproape neschimbat,doar salciile parca au incaruntit si ele si raul si-a mai revendicat din teritoriu in zilele lui proaste,erodand putin din mal si luandu-si tribut cateva salcii….si probabil alte vieti….Il descoperisem intamplator,se oprise masina la capatul podului,si in timp ce eu faceam pe mecanicul cu capota ridicata,ea a ramas fascinata de reflexia apusului de soare in acel loc.Eu nici macar nu m-am oprit atunci din mesterit,speram sa-i dau de capat pana nu se intuneca,o aprobam doar mecanic,prea ocupat cu rezolvarea problemei…”Da iubire,foarte frumos,parca e o pictura”….”da,promit ca o sa venim cu urmatoarea ocazie”…”da normal,facem si plaja…”Si totusi,mi-am tinut promisiunea,am evadat de cateva ori din zgomotul si caldura orasului,bucurandu-ne de momentele noastre de liniste si contemplare.Indragisem acel loc,era “marea noastra secreta” cum spunea ea,avea o mica plaja de nisip,ce ramanea umbrita vreo doua ore exact in miezul zilei,datorita dispersiei umbrelor date de salcii.Apa era lina,si incepea cu adancime mica,crescand progresiv spre mijlocul raului,care era destul de lat in acel loc.Singurul inconvenient era ca nu aveam acces cu masina pana acolo,dar de dragul locului,caram cu stoicism toate bagajele vreo 500-600 de metri facand slalom printre salcii,butuci si pietre.Ii placea sa se balaceasca,dar imi era frica sa nu depaseasca limita de adancime,spre mijloc apa era adanca si curentii destul de puternici,asa ca confectionasem niste balize din sticle ancorate cu bolovani pe fundul raului.Radea vazand cata munca depun carand ditamai pietroaiele si scufundandu-ma cu ele in brate.Uneori se prostea,simuland ca se ineaca,strigand la mine “salvamaar,ajutoor,salvamaar"d andu-mi frisoane si facandu-ma sa tresar din motaiala placuta si tasnind ca din pusca de sub umbra salciilor,fugeam sa o salvez uitand sa las cartea din mana.
Hotarasem sa ne unim destinele,in ciuda faptului ca amandoi aveam servicii destul de complicate,si prin natura lor,ne vedeam destul de rar si prin locuri atat de diferite…Dar aveam locul nostru,pe care il numeam “acasa” iar “marea noastra secreta” era la vreo 20 km distanta… Alesesem pana si verighetele,cu toate ca stiam ca nu le vom purta prea des pentru inceput..

Planuisem sa ne vedeam “acasa” si sa mergem la “marea noastra secreta".Era inceput de Iunie si se anunta un weekend calduros.Eu puteam sa ajung doar sambata,conform programului.Ea era acasa inca de joi seara. Ma suna putin trista,in jurul orei 23,spunandu-mi ca…..ploua! Ei si tu,i-am spus,nu dispera,sunt ploi de vara,pana sambata mai e. Vineri seara ma prinde iarasi la telefon,fericita ca e timp frumos,ca cerul e plin de stele.Apoi o sun eu….nu cred ca ajung sambata….n-am cum,dar fac tot ce pot sa fiu acolo Duminica.Sa nu te duci fara mine,da? Sa nu mergi singura acolo,promiti? Rade…dar nu-mi promite nimic.Eu nu am mai ajuns nici Duminica….Am sunat deabia luni,deabia atunci am putut sa sun…Nu mi-a raspuns nimeni….Luni seara la fel….Am sunat autoritatile de acolo,si au gasit masina parcata….si cateva din lucrurile ei la umbra salciilor….Plecase in lumea apelor….mi-o luase raul inainte,s-o incoroneze el zana a apelor…

Primisem verighetele….era spre toamna deja…..adica 31 August..Am condus aproape 6 ore pana am ajuns la podul de unde se vedea locul nostru.Era deja intuneric,si o ploaie rece cadea cernuta ca printr-o sita cu ochiuri mici.O ceata laptoasa se ridica din albia raului.Am tras masina cat am putut pe dreapta,am pus avariile si am coborat…Aveam verighetele in buzunar…..Stateam sprijinit de balustrada podului,incercand sa disting cumva locul nostru….Speram ca zana apelor sa apara si sa-mi ceara sa merg cu ea in imparatia ei…Sau sa-mi dea macar un semn,macar o soapta….N-as fi ezitat s-o urmez…Stateam incordat sa disting si cel mai mic zgomot,cea mai mica licarire de lumina….Nici macar masini nu treceau….In schimb imi treceau prin minte atatea ganduri si vorbe nespuse….Imagini cu rasul sau zglobiu si gustul dulce al buzelor sale….Soapte fierbinti si parfum de flori…..Si multe regrete….Am scos verighetele si le-am pus pe acelasi deget,sa fie impreuna….Apoi le-am dat drumul in apa….Pentru zana apelor…

Moderatori angel_angel39 Galateea admin