Am inceput sa studiez istoria tacamurilor de pe vremea cand eram prin Pakistan si mancam chicken biryani cu furculita de se uitau aia la mine ca la minunea de la Maglavit.Mi-au pus blidu’ pe masa,alaturi de vreo 2-3 chapati si o farfurioara cu sos ,gen tzatzichi. Asteptam cuminte sa primesc si eu vreo furculita,sau macar ceva asemanator,in timp ce cei de langa mine infulecau de zor.M-au intrebat daca vreau altceva,crezand ca am eu ceva cu biryani lor.La ce foame aveam in mine dupa vreo 400 de km de hurducat cu masina,l-as fi mancat si pe dracu,dar cu furculita totusi….Le-am zis ca nu,ca eu stau in limba dupa chicken biryani,ca si mama face tot mereu,dar astept ceva scule…Se uitau unu la altul si toti la mine,asa ca am repetat:I need some tools.S-au prins,ca unul era mai umblat,si l-au chemat pe baiat,soptindu-i ceva la ureche.A venit ala cu o furculita tot stergand-o cu un servetel de culoare indoielnica si mi-a inmanat-o.Am mai sters-o si eu odata,doar asa,sa luceasca bine,apoi m-am avantat in farfuria cu mancare.Dupa prima inghititura mi-au dat lacrimile ca la filmele indiene,stiti voi,fazele alea cand el o intalneste pe ea dupa multi ani,dar ea vrea sa moara din nu stiu ce boala,si el ii canta,si ea plange,si eu plangeam ca era iute al naibii mancarea de mi-a taiat respiratia.M-am aruncat spre blidul cu chapatti,si-am infulecat unu direct cu mana,sa mai potolesc arsura.Cel mai umblat dintre ei s-a prins de figura,ca nu plang eu asa de amorul artei,si mi-a facut semn spre farfuria cu sos.Era un fel de iaurt cu verdeturi prin el,foarte bun de altfel.Am turnat tot sosul ala peste mancare,le-am intors cu furculita de vreo cateva ori,apoi cu bagare de seama am gustat.Bun,problema s-a mai remediat,nu mai aveam motiv sa plang,asa ca m-am pus pe infulecat gospodareste.Era chiar bun! Pret de cateva minute nu mi-am ridicat ochii din farfurie,dar cum mai trebuia sa si respir,pana la urma am facut-o…Am observant ca ma priveau curiosi cum manuiam furculita si boscorodeau intre ei.Nu prea stiam urdu pe vremea aia,dar am inteles ca de mine vorbeau,ca am deslusit “gora”,adica albul,si altul mai alb ca mine nu era in toata zona.Deci ma barfeau in fata,asa fara pic de jena…

Nu m-am prins atunci de motivul barfei,dar m-am edificat cu alta ocazie,tot la o sindrofie,mai cu staif.Acolo mi s-a servit si o supa pe langa dal mutton curry,adica un fel de linte,si bineinteles nelipsitul chapatti.Scule tot n-am primit.Mesenii sorbeau supa direct din bol,sau cei mai elevati turnand cate putin in farfurioara bolului si sorbind-o.Dal mutton curry il mancau direct cu mana,sau facand caus cate o bucata de chapatti.Eu am stat cuminte si am cerut tools.Mi-au adus si lingura si furculita,dar am vazut aceleasi priviri ironice din partea mesenilor….Atunci m-am prins ca eram oaia neagra din turma,dar mi se rupe,ma gandeam,eu nu-mi bag destele in mancare,mai ales ca dalul acela era cam fluid…Atunci mi-a trecut prin minte,asa vag,ca s-ar putea ca furculita si lingura sa se fi inventat in Europa,si la ei de-abia a ajuns,de vreun an doi…De la un timp s-au obisnuit cu mine,si eu cu ei,asa ca faceam haz uneori.Am avut chiar o discutie cu unul de rang inalt,si mi-a explicat ca asta e un obicei,si ei considera normal sa manance cu mana,odata ce Creatorul ne-a inzestrat cu asa unelte minunate.Ba chiar unii mai indoctrinati considera ca e un sacrilegiu sa folosesti furculita.L-am intrebat daca as putea fi ucis pentru asa un sacrilegiu si a inceput sa rada: Depinde pe unde ajungi sa mananci,zice…Apoi mi-a tinut o dizertatie pe tema tacamurilor,si mi-a spus ca practic e si mai igienic sa mananci cu mana ta,ca altfel simti mancarea,te apropii spiritual de mancare si mancarea de tine,ca practic mancarea e sange din sangele tau odata ce o mananci.Mainile ti le speli tu,si le folosesti doar tu,in schimb tacamurile…Niciodata nu le speli perfect,nu stii cine le-a mai folosit si la ce…Imi vorbea in timp ce manca incet,cu degetele pline de sos…Vede ca ma uit cam ciudat cum isi lingea degetele,si-mi spune ca ei considera asta un gest firesc,nimeni nu se oripileaza ca-ti lingi degetele,ba poate fi considrat respect pentru gazda,bucatar,asa ca ma sfatuieste sa las inhibitiile.Mi-a vorbit de toate astea cu pathos,cu eruditie chiar,incat eram gata gata sa-mi arunc naibii furculita si lingura.Dar nu le-am aruncat totusi,si cum am prins un pic de timp m-am apucat de cercetare.Adica sa vad eu cine a inventat lingura,furculita,cutitul….Cu lingura si cutitul nu mi-a prea iesit,mai ales cutitul,ca asta a aparut primul cred…Lingura are si ea o istorie aproape la fel de veche,isi are originea undeva in preistorie,asa ca gaseste-l pe ala de-a inventat-o si fa-i statuie! N-ai cum tata!Desi ar merita din plin omul,ganditi-va cate pete ati fi avut pe nadragi,rochii,bluzite,sutiene,c amasi,daca nu era lingura….Dar oare o fi anticipat el cum va evolua lingura in viitor? As putea sa vorbesc despre linguri vreo saptamana,si tot nu stiu exact care pentru ce trebuie folosita…

Desi sunt adeptul folosirii tacamurilor,au fost si cazuri cand am fost pus in mare dificultate…Adica erau prea multe la masa si de diferite forme,ca nu stiam ce ar trebui sa manac cu ele,si asteptam sa inceapa altii festinul,sa vad si eu pe ce pun mana,si cu ce incep…Furculita,desi a aparut mai recent,am aflat ca totusi n-a fost inventata in Europa,si ca originea ei ar fi in China….Ma si mir,ca aia mananca cu betele,sau cu mana mai mult…In Europa,dupa unii istorici furculita ar fi aparut pe undeva prin secolul XI…

“Unii istorici bazându-se pe o veche legendă susţin că furculiţa ar fi fost folosită pentru prima dată în Orientul Mijlociu, încă din secolul al VII-lea, iar de aici ar fi fost adusă în Europa în secolul al XI-lea, prin intermediul unei prinţese bizantine. Deşi de-a lungul timpului, legenda a cunoscut mai multe variante, în esenţă subiectul este acelaşi:un nobil italian, Domenico Selvo, moştenitor al dogelui Venţeiei, s-a căsătorit în anul 995, cu prinţesa Argila, din Bizanţ. Zestrea ei cuprindea, printre altele, şi o cutie plină cu furculiţe, iar faptul că ea a refuzat să mănânce cu mâna a ofensat Curtea veneţiană şi pe preoţii de atunci. „Prinţesa obişnuia să-şi taie mâncarea în bucăţi mai mici pe care le ducea la gură cu ajutorul unei furculiţe din aur. Dar Dumnezeu i-a lăsat omului=furculiţe naturale=(degetele) ca să măncânce şi ar fi o insultă la adresa Lui să încerci să le substitui cu instrumente metalice artificiale”, scria Peter Damian, cardinalul Veneţiei, la moartea prinţesei, provocată de o boală incurabilă, interpretată pe acea vreme ca semn de nesupunere în faţa lui Dumnezeu.”

“În secolul al XI-lea, „micile furci pentru mâncare” au apărut şi în Toscana, dar nu au fost bine primite. Clerul a condamnat folosirea lor argumentând că numai degetele, creaţie dumnezeiască, pot atinge bucatele, care sunt darurile Domnului. Treptat, nobilii toscani au început să-şi comande furculiţe confecţionate din aur şi argint, cu doi dinţi, dar cu toate acestea, ele erau foarte rar folosite, rămânând până la începutul secolului al XIV-lea, o simplă curiozitate destul de costisitoare pentru cei avuţi. În general, italienii s-au adaptat foarte greu cu folosirea acestei ustensile, trebuindu-le aproape cinci secole până când furculiţa a devenit pentru ei un obiect obişnuit la masă. Într-un cod al bunelor maniere din 1530 se scria că:„Este mult mai rafinat să mănânci cu trei degete, nu cu cinci. După aceasta cunoşti omul de neam”.

Deci am dato-n bara rau atunci cand am crezut ca furculita a fost inventata de europeni…Si in plus,se pare ca nu doar in cultura altora folosirea furculitei a fost considerata un sacrilegiu.Diferenta e ca noi europenii ne credem mai emancipati acum,odata ce Biserica a acceptat folosirea furculitei,in timp ce alte culturi se simt mai confortabil sa manance direct cu mana.Ce-i drept,unele feluri de mancare si eu prefer sa le mananc cu mana,indifferent in ce anturaj ma aflu….Si chiar sunt mai bune asa!

Moderatori angel_angel39 Galateea admin