Oakil era talibanul meu preferat,si ne cunosteam cam de prin 2007. De obicei el ma extragea din Jinnah International Airport,Karachi.Era afgan,dar venit pentru un trai mai bun,sa-si incerce norocul in Karachi,care e considerat orasul tuturor posibilitatilor...Fosta capitala,oras port,imens,cu vreo 22 milioane de locuitori,insalubru mai ales pe la periferii,si foarte periculos.Poti sa mori destul de usor daca porti vreun ceas mai sclipicios,sau tii in mana vreo borseta,chiar daca-i goala,si te afli in locul nepotrivit,la momentul nepotrivit... Care nu prea stii cand si unde este...Karachi este o metropola foarte imprevizibila,chiar daca pare linistit,focurile lui mocnesc continuu,niciodata nu stii cand iau ceva aer si izbucnesc: ba vreun linsaj public,ba o bataie intre doua gasti,ba un protest antiregim sau vreun asasinat politico-economic,sau sare-n aer vreo moscheie,doar asa,de amorul artei,mai o rapire pe ici pe colo,comandata,sau doar asa,pentru rascumparare,ce sa mai,viata traita la maxim,adrenalina pura.Sa fii alb si sa te plimbi lela prin Karachi,asa de unul singur e un gest de curaj,sau mai degraba de inconstienta...

Oakil era un malac patratos,un pic afectat de un inceput de burta,cu o figura bonoma,mustata,normal ca brunet,si cam cret la par.La inceput ne cam intelegeam ca porcu cu oaia,ca el avea engleza lui. Dar era ok. Cel putin era bine intentionat,ma intreba cam din 10 in 10 km: Boss,you good? You smoke,smoke,no problem.A fost primul om pe care l-am cunoscut cand am calcat pe pamant pakistanez.Ma astepta cu o pancarta cu numele meu,imbracat intotdeauna in camesoiul acela alb,ii vedeam silueta masiva inca inainte de a vedea pancarta. Ne imbratisam,asa cum fac musulmanii,eu mai cu retinere,cei drept,mai ales la inceputuri. Apoi imi lua geanta mare,ca la cea mica n-a avut acces niciodata,in ciuda insistentelor lui,si ma coducea la masina. Dupa ce ieseam din perimetrul aeroportului,oprea ca sa urce bodyguarzii,sau gunmenii,care n-aveau voie inarmati in aeroport. Erau doi,iar unul statea in spate cu mine,celalalt in fata,in stanga lui.Rar nimeream vreo unul care sa vorbeasca engleza,dar cu timpul,am invatat eu urdu,asa ca si calatoriile au inceput sa devina mai animate. Foarte rar s-a intamplat sa lipseasca Oakil la sosirile sau plecarile mele,plus alte “calatorii” cand se puteau face cu masina...Ne imprietenisem cumva,parca ne lega ceva,desi aceasta legatura nu se putea defini ca o prietenie in adevaratul sens al cuvantului. Eu am pus-o pe seama profitului. El imi facea rost de multe chestii,dar la orice isi tragea comisionul. Nu mult,pentru mine era nesemnificativ,dar asa am dedus ca eram doar “o vaca de muls” pentru el.Odata chiar i-am zis,in gluma,desigur,cand am vazut ca ma ia 10 rupii in plus pentru o cartela de reincarcare,si mi-a zis ca el e business man,nu doar sofer,si ca are 4 copii. Am ras,si l-am inteles. Dar nu l-am considerat un prieten adevarat,desi,de atunci ii lasam intotdeauna mai mult.

Ma invita sa stau in fata,langa el,dar protocolul de securitate era clar,asa ca nu l-am incalcat. Ii placea muzica indiana,dar cand urcam,o oprea intotdeauna. Pana i-am zis odata,incercand sa destind atmosfera:
-Oakil,no music?
-Oh boss,I have,but maybe you don’t like our music...Ma straduisem din rasputeri sa-i imbunatatesc engleza,si s-a dovedit un “elev” silitor. Chiar facuse progrese.In schimb,el imi “preda” urdu,pashtu...Dupa ce i-am spus sa nu mai aibe retineri cu muzica,i s-a luminat fata. Mai ales ca eu simulam ca dansez in masina,de pana si taciturnii aia de gunmeni au inceput sa zambeasca. Incepusem sa fiu oarecum dependent de Oakil...Sau ma rog,de serviciile lui.. El imi putea procura cam orice aveam nevoie,incepand de la tigari,bere,wisky,cartele sim..Imi adusese pana si un expresor de cafea,lucru care nu se gasea tocmai usor pe acolo.. Bineinteles ca pretul era pe masura. Mai ales pentru bauturi,fiind tara preponderent musulmana.. Dar cea mai mare provocare a fost cand mi-a facut rost de un telefon fix cu conexiune pe satelit.Asta imi rezolva si accesul la internet. Cand i-am dat banii,m-a intrebat daca am incredere in el,daca nu cred ca o sa fuga cu banii..Pentru el,era o mica avere... Dar s-a intors dupa vreo trei zile,cu telefon si tot ce trebuie.plus ca l-am inregistrat pe id-ul lui,pe langa alte cartele sim..

Era o dimineata de 3 Iulie,cam pe la 4 dimineata..Anul nici nu mai conteaza,dar oricum,n-am sa pot sa-l uit vreodata... Nici anul,nici data de 3 Iulie...Acum putea fi data de comemorare pentru cei ce inca mai tin la mine,sau de petrecere,pentru ceilalti...Nu spun dusmani,dar orice faptura pe lumea asta are dusmanii sai..asa e facuta lumea...Furnicile sunt un deliciu pentru arici de exemplu...Pana si bacteriile,sau virusii se ucid unul pe altul... Trebuia sa calatoresc de undeva de pe langa Hyderabad la Karachi.Planul initial era sa iau un charter din Hyderabad,dar se pare ca nu a fost disponibil.Trebuia sa ajung la aeroport in Karachi,apoi via Dubai,spre tara,si cum charterul cazuse,singura optiune era masina.As fi preferat sa calatoresc noaptea,era mai putin aglomerat,si nu aveam stresul ca nu ajung la avion,dar din cauza protocoalelor de securitate,era interzis . Asa ca am pornit pe la 4 dimineata,odata cu mijirea zorilor. Aveam doi gunnmeni cu mine,unul in fata,celalalt in spatele lui langa mine,cu geanta mea de mana ca despartitor,si eu in spatele lui Oakil.Soarele musca deja nemilos cand ne-am apropiat de Hyderabad,dupa vreo 200 de km pe niste drumuri de cosmar. Apucasem la “black road” cum ziceau ei,si desi era foarte aglomerat,cel putin scapasem de hurducaturi.De atipit nu se punea problema,ca tot timpul se claxona enervant. Ei nu injura,dar claxoneaza in draci. Intrasem intr-o localitate destul de aglomerata,piata cu de toate de-o parte si de alta a soselei,pe o lungime considerabila,marfuri expuse direct sub soarele arzator pe la tot felul de tarabe improvizate sub o folie de plastic sau o foaie de cort care nu faceau nici macar umbra in momentul acela al zilei.Gaseai pui jupuiti si agatati de sfoara,mango,banane pitice,tigari,dulciuri,mici ateliere improvizate unde se repara cam orice,capre,oi,apa,ceai cu lapte,rotti,gepati,orez,zahar brut,chiar si coca cola,desi nu prea vedeai localnici sa bea asa ceva.Cate un restaurant mai acatarii,unde puteai savura un ceai cu lapte acompaniat de un roi de muste obraznice,sau puteai manca un chicken biryani daca iti permiteai sa ignori roiul de muste.Era destul de dificil sa razbesti prin toata aceasta aglomeratie,mai ales ca dadusem de un barbos ce-si mana impasibil vreo 4 camile dret prin mijlocul drumuli,asa ca Oakil,dupa ce se consulta cu gunmenii,alese o scurtatura.

Era un drum asfaltat,dar plin de cratere,care parasise localitatea,si care banuiam ca o sa iasa undeva in vestitul “black road”,sau highway to Karachi...Ii vad pe gunmeni cam precipitati,tot uitandu-se in spate,asa ca-mi intorc si eu capul sa vad despre ce-i vorba. O toyota gonea in spatele nostru fara sa-i pese de craterele de pe drum. Nu intelegeam atunci care e motivul ingrijorarii puscasilor,doar nu era masina lor,asa ca i-am lasat balta,tinandu-ma mai serios de manerul de deasupra portierei,ca se parea ca si Oakil uitase sa ocoleasca gropile,si marise viteza.Undeva in fata,la vreo cativa km,se distingea un satuc,o aglomerare de case. Deodata,de pe un drum lateral,un Datsun vechi ne-a taiat calea si s-a postat de-a latul drumului. Oakil claxona ca nebunul,dar masina nu se misca,desi el accelera si claxona incontinuu. Cativa tuciurii s-au dat jos din Datsun,puteam vedea clar ca erau inarmati. Oakil incetinise,si gunmenii isi scosesera puscoacele. Eram cam la 10 metri de ei cand Oakil a fost nevoit sa opreasca. Masina din spate ne ajunsese si ea si s-a postat de-a latul drumului in spatele nostru. Gunmanul din fata coborase si discutau intre ei pe un ton amenintator. Deodata se aude o bubuitura puternica,si-l vad pe bietul gunman pravalindu-se la pamant. Cel de langa mine lasa geamul jos si trasese asupra lor din masina. Un zgomot asurzitor si miros de praf de pusca ma ametise complet. Instinctiv am prinns geanta si mi-am infasurat cureaua gentii in jurul incheieturii. Cel de langa mine mai trase un foc,iar zgomotul armei in spatiul masinii ma ametise de tot. Ma usturau ochii,imi vajaia capul,nu puteam realiza gravitatea situatiei. Stiu doar ca l-am vazut pe Oakil cu telefonul la ureche si cu o mana ridicata,apoi caborase din masina.Cineva a deschis portiera mea si mormaia ceva ininteligibil,fluturand un ditamai cutitoiul.M-a prins de brat si incerca sa ma traga afara.Gunmanul de langa mine nu mai era in masina,asa ca m-am lasat putin pe spate si i-am tras aratarii un picior in piept. L-am vazut cum cade,la vreo 2 metri de masina,cand alte doua aratari m-au fortat sa ies afara din masina.N-am mai ripostat,am iesit si le-am intins geanta,banuind ca asta vreau de fapt. Nu mi-au luat-o,in schimb m-au aliniat langa Oakil.Unul din ei cauta cheile masinii noastre,si vorbea amenintator cu Oakil.Altul se chinuia sa deschida portbagajul.Un gunman zacea nemiscat,iar celalalt,dezarmat si sangerand,tipa ceva la ei.Oakil tipa si el,incercand sa se pozitioneze in fata mea.Nu intelegeam nimic,urechile imi tiuiau,iar mana incepuse sa-mi amorteasca de la cureaua gentii.Stiam doar ca nu era bine deloc.Profitand de masivitatea lui Oakil,incercam sa scot telefonul cu intentia de a trimite un mesaj. Deodata,un nor de praf cu zgomot de sirene se indrepta spre noi. Atacatorii tipau ceva la Oakil,care se intoarse spre mine si ma cuprinse in brate...In acelasi moment s-au auzit doua bubuituri puternice...Oakil s-a prabusit peste mine si am cazut amandoi...Se facuse liniste,doar sirenele se auzeau tot mai intens...Ceva cald,vascos,mi se prelingea pe piept,ajungand sub barbie si scurgandu-se spre ureche...Mana stanga imi era complet imobilizata de geanta si de greutatea lui Oakil..Incercam sa ies cumva de sub apasarea trupului lui...Nu simteam nici un tremur,nici o urma de viata in masivul lui trup...Nu stiam nici daca eu sunt ranit sau nu,nu eram capabil sa simt vreo durere in acel moment...Stiam doar ca traiesc,ca sunt viu..Si am inteles,chiar si in acele momente,chiar acolo,pe loc,ca traiesc datorita lui...M-a protejat facandu-mi scut cu trupul lui masiv..M-a protejat pe mine,un strain,un gora,care nici macar musulman nu eram...Pe mine,care m-am indoit de prietenia lui... Concluziile nu-si au rostul aici,poate ca nici nu trebuia sa postez povestea.Sper doar sa inlatur unele prejudecati...Toti suntem oameni,indiferent de religie,culoare,sau nivel de educatie...

Moderatori angel_angel39 Galateea admin