Eram in Pakistan cand mi-am facut prima data un cont pe un site de dating.Nu,nu aici,desi si pe acesta tot din Pakistan am intrat prima data.Era o perioada mai relaxata,si simteam cumva nevoia de socializare,de flirt,de ce vreti voi. Acolo era greu,daca nu aproape imposibil,sa stai de vorba cu o femeie.Rar se mai intampla,si doar in hoteluri,dar chiar si acolo,trebuia sa fii extrem de precaut.Nici macar cameriste nu aveau,cei de la curatenie erau barbati Doar pe la receptie mai gaseai cate o curajoasa,in hoteluri branduite gen Marriott,Ramada sau alte nume mai cunoscute...Chiar si pentru a accesa un site de dating,trebuia sa recurg la unele artificii tehnice,caci siteurile de acest gen sunt banate de obicei acolo.Intram seara,si cum eram nou,dadeam iama printre profiluri,fara sa ma bag in seama in vreun fel,fara sa deranjez cu vreo formula gen “buna,c.f.?” Citeam doar descrierile,convins fiind ca pana la urma ceva tot o sa-mi atraga atentia.Si da,cele cu poza la profil erau prioritare involuntar,caci informatia se transmite mai repede,sau ma rog,pe alte canale atunci cand exista imagine.

Nu cautam un tipar anume,ci mai degraba persoane cu afinitati,cu abilitati de comunicare.Am gasit cateva profiluri interesante din punctul meu de vedere,dar,desi le vizitasem de cateva ori,inca nu ma hotarasem sa “bat la usa”...Pe undeva,ma consideram un intrus,avand in vedere distanta la care ma aflam,eram constient ca pentru cele care vor intradevar o relatie,eu sunt din start o cauza pierduta,desi nu-mi afisasem nici o locatie.Totusi,intr-o seara am fost placut surprins sa vad ca am un mesaj.Nu era vreo declaratie de dragoste la prima tastare,ci un mesaj simplu: “Vrei sa vorbim? Indrazneste! Astept mesaj” Era de la una dintre persoanele pe care le “vizitasem”.Probabil credea ca sunt vreun timid,si ca am nevoie de incurajare... Ce-i drept,las uneori impresia aceasta ,desi nu sunt genul pe care sa-l intimideze statutul social,frumusetea sau/si inteligenta unei femei.N-am reusit sa dau curs invitatiei in acea seara,nici in urmatoarea,pentru ca intervenise altceva. Cand am reusit sa ma loghez din nou,am vazut ca mai aveam cateva mesaje,printre care unul de la ea: “Ai fugit?”

Am prins-o online si ne-am salutat. Apoi de la o gluma la alta,ne-am imprietenit,si am inceput sa ne impartasim mici confidente. Nici n-am observat ca se facuse aproape trei dimineata,la mine,deci mai aveam trei ore de somn . Am gasit o scuza si m-am retras,cu promisiunea ca “ne vedem” o doua zi,sau care nu poate,lasa mesaj.Am avut parte de cateva zile mai linistite,asa ca am putut vorbi in fiecare seara.Trecusem deja la alte mijloace de comunicare,unde era mai confortabil decat pe site. Discutiile se legau natural,era o companie placuta,stia si de gluma,dar puteam purta si duiscutii serioase,fara sa ironizam. Facusem schimb de poze,si din poze oricine putea remarca ca era o femeie deosebit de frumoasa.I-am spus cate ceva despre mine,adica atat cat era necesar ca sa nu-si inchipuie ca sunt vreun robot I-am spus ca sunt plecat la mii de km distanta,dar ca mai am reveniri periodice in tara.Am apreciat foarte mult ca nu m-a bombardat cu tot felul de intrebari,gen cu ce ma ocup,sau ce naiba caut eu prin celalalt colt de lume,desi in general femeile sunt mai curioase decat o pisica.Nu a lui Schrodinger,fireste

Incepuse sa-mi placa compania ei,si de-abia asteptam sa ne citim,seara. Am incercat sa o sun odata,imi parea ca ar fi mai confortabil decat sa tastam,dar a respins,si nu am mai insistat.Si cum ea nu mi-a dat nici o explicatie care ar fi motivul acestui refuz,nici eu n-am insistat. Se apropia data revenirii mele in tara,si i-am spus.I-am propus sa ne vedem undeva si nu a refuzat oferta,ba dimpotriva:
-Pot sa te astept la aeroport?
-Bineinteles zic,chiar m-as bucura.E ceva vreme de cand nu am mai fost intampinat in aeroport...
-Bine,voi fi acolo.Desi nu sunt sigura ca vom pleca impreuna din aeroport.Dar iti spun sincer,imi placi,si merita sa incerc...
-Nu inteleg...Cum adica??? Si tu imi placi,dar stii asta deja...Sau nu esti cea din poze? Sa stii ca nu doar felul in care areti ma atrage
-Oh,ba da,pozele sunt reale,ai sa ma recunosti,cred..
-Atunci? Hai ca ma pui pe ganduri...
-Poate ceva la mine n-o sa-ti placa...Sau poate n-o sa-mi placa mie ceva la tine...Stii...e altfel cand suntem fata in fata...Chiar si unele gesturi ne pot indeparta...
-Nu stiu ce ar putea sa nu-mi placa la tine,dar da,sunt de acord cu ce spui...Da,s-ar putea ca nici eu sa nu fiu pe placul tau,mai ales ca am niste degete cam strambe,de la judo mi se trage,si alea chiar nu apar in pozele pe care ti le-am trimis
-Hai nu mai glumi acum.Sa stii ca eu am vorbit serios,si nu e nici o suparare daca plecam separat din aeroport.
-Pai nu glumesc,chiar am cateva degete strambe! Dar nu chiar asa de strambe incat sa te sperie
N-am reusit sa-i schimb “moodul”.Ea chiar vorbea cat se poate de serios.Iar eu incercam sa aflu ce o macina,ceea ce a cam afectat un pic conversatiile noastre anterioare.Se simtea o usoara raceala,se angrena in discutii mai cu retinere,evita abil “capcanele” pe care i le intindeam ca sa-mi dau seama ce o macina.Pentru mine era clar ca ii era teama de ceva,sau ca ceva o facea sa fie nesigura.As fi vrut sa o intreb direct,s-o fac sa-mi spuna ce anume crede ea ca ar putea fi un inconvenient intr-o probabila relatie,dar nu voiam s-o presez in vreun fel,cumva imi era teama ca stric totul inainte de a ne vedea.Si chiar eram nerabdator sa o intalnesc!

Venise si ziua mult asteptata.Aterizasem cam pe la pranz,si nu eram prea increzator ca ma va astepta cineva la iesire...Ultimele noastre conversatii tindeau sa devina monosilabice,asa ca eu consideram ca ea si-a cam pierdut entuziasmul. Mi-am recuperat geanta de la banda si am pornit militareste spre iesire.Imi spusese ca ma va astepta in partea stanga cum ies,partea dinspre bar,asa ca am scanat putin multimea de oameni care astepta....Si da,era acolo! Imbracata exact ca intr-o poza pe care mi-o trimisese.Am recunoscut-o fara nici un fel de probleme. Era mult mai frumoasa decat in poze,eleganta dar nu excesiv,ci mai degraba tinuta ei impunea o oarecare distinctie.Imi inchipuiam ca ea n-o sa ma recunoasca,dar m-a remarcat si a inceput sa zambeasca.M-am dus tintit spre ea de parca era o rutina in faptul ca ma astepta in aeroport.
-Deci cam asta sunt zic,si ne pupam amical pe obraz
-Bine ai venit! Ma bucur ca in sfarsit ne vedem! Am ramas blocat...Nu eram sigur ca ea vorbise,asa ca incercam sa identific de unde vine acea voce groasa,barbateasca in sensul adevarat al cuvantului.
-Esti foarte nedumerit vad...
Da,chiar eram... in cateva secunde mi-au trecut numai prostii prin cap... Prima a fost ca am cazut in capcana unui travestit... Vocea ei deborda de testosteron...Eu paream cam soprana pe langa ea...Au fost cateva momente in care nu stiam cum s-o scald..Sa plec pur si simplu,sau sa-i spun cateva de noroc “travestitului”... Dar mintea mea refuza sa creada ca e un travestit..Era...prea perfecta,prea femeie...
-Haide sa bem o cafea zic
-Esti sigur ca vrei asta? Ca sincer,pari ca ai nevoie de ceva tarie,decat de cafea...
-O sa iau si un coniac ,desigur,spun incercand un zambet care a iesit mai degraba rictus...
Ne-am asezat la o masa,afara pe terasa.Am depus ceva efort s-o pot privi in ochi...avea niste ochi ca cerul...nu,nu putea sa fie barbat..
-Trebuie sa te intreb ceva si vreau sa-mi raspunzi sincer zic
-Nu,nu sunt barbat,nici n-am fost vreodata,decat poate intr-o alta viata,de care eu n-am cunostinta. Sunt cat se poate de femeie,cu exceptia vocii mele,imi spune. Vocea ei,intr-un total contrast cu felul in care arata,au facut cateva capete sa se intoarca inspre noi,si sa ne arunce priviri indiscrete
-Da,recunosc,mi-ai anticipat intrebarea...
-Nu esti primul care ma intreaba asta,dar esti printre putinii care o face intr-un mod elegant,civilizat... Si nedumerirea ta mi se pare normala
Nu ma simteam deloc in largul meu atunci cand imi vorbea...Dar am inteles ca duce cu ea o povara greu de suportat...
-De ce nu mi-ai spus? Doar te-am intrebat...Chiar daca nu destul de direct,dar sunt sigur ca ai inteles...
-Normal ca am inteles,si dealtfel,de asta ti-am respins apelul... Voiam sa te vad,sa te privesc in ochii astia verzi ai tai.... Chiar daca stiam ca o sa vad in ei dezamagirea...
-Nu e dezamagire...
-Nu? Dar ce e? Deceptie?Ai putea trai cu asta? Ai putea iesi cu mine la un concert,la un restaurant? Ai putea sa ma prezinti prietenilor?
-Nu... Nu cred.... Nu stiu...Nu stiu daca pot trece peste asta...
-Nici nu-ti cer sa incerci
-Poate daca-mi spuneai...Aveam timp sa meditez...nu stiu,sincer nu stiu... Imi placi ca femeie,ca mod de a gandi... dar cand vorbesti...Mi-e greu asa,mi-e fiarte greu... Si nu din cauza prietenilor,sau parerea societatii... Dar e prea mare contrastul,ma simt un baietel atunci cand tu vorbesti... Imi pare rau...Stiu ca ma intelegi
-Daca-ti spuneam,nu aveam sansa sa port discutia asta cu tine,sa te vad.Sa stii ca nu se trateaza,asta ca sa nu mai intrebi...Am incercat cam tot ce era de incercat...Deci mergem cu masini diferite,cum am prevazut!
-Nu,nu e nevoie de asta,putem lua acelasi taxi,ti-am spus,nu de ce crede lumea mi-e teama
-Bine,atunci unde te las? Sunt cu masina.Haide ca-si rup astia gatul privindu-ne...

Mda...Realul bate virtualul... Avea dreptate,poate un gest,un tic,tonalitatea vocii ar putea schimba totul...Cred ca fiecare avem cateva lucruri,sau cel puti unul,pe care n-am putea sa-l ignoram la un partener... Eu mi-am descoperit unul atunci,in aeroport...Poate mai am,poate nu,nu le-am contabilizat. Nu stiu pe voi ce v-ar putea intoarce.Voi stiti cel mai bine.Daca vreti,le impartasiti,daca nu,nu. In ce ne priveste,am ramas prieteni,mai vorbim. Tare as vrea sa-si gaseasca pe cineva,as fi foarte fericit pentru ea.Eu n-am putut sa trec mai departe decat de o simpla dar sincera prietenie. Sa fiti iubiti,chiar daca-i pandemie!

Moderatori angel_angel39 Galateea admin