Deși mi-am pierdut răbdarea de a mai viziona filme, am stat azi-noapte cu ochii în ecranul telefonului ca să urmăresc mult apreciatul The power of the dog (2021), peliculă ce a pierdut Oscarul dar a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun film. Regizat de Jane Campion, regie care a fost apreciată cu Oscar și Globul de aur, dar și cu un Leu de Argint la Veneția (deh, europenii nu gustă western-urile psihologice), este o ecranizare a romanului omonim scris de Thomas Savage. Regizat foarte bine, jucat excelent, subiect delicat. Nu vreau să povestesc filmul căci nu ar fi corect pentru cei care nu l-au văzut. Vreau doar să spun că, uneori, simțim nevoia de a scoate la lumină secrete din cufere bine ferecate și ascunse în cotloane întunecate ale sufletului, iar asta ne poate costa viața. M-am tot gândit de ce Savage și-a intitulat romanul așa. Nu l-am citit și nu am un răspuns clar. Ai noștri au tradus titlul filmului cu "În ghearele câinilor". M-a impresionat profund filmul, dar nu știu dacă sa îl recomand sau nu. Are peste 2 ore și curge lent. Și e plin de detalii care trebuie prinse, altfel se pierde din mesaj. Mi-a dat mult de gândit, am adormit greu, spre dimineață. Aparențele înșeală adesea, slăbiciunile, oricât le-am dosi sub armura curajului, ne vor trăda la un moment dat. Iubirile se nasc din nevoi ciudate... Secretele nu pot fi duse în mormânt decât dacă te izolezi de lume. Altfel, vor scăpa din temniță, cu sau fără voia temnicerului. Suntem mai bolnavi în cap și suflet cu cât vrem mai mult să părem altcineva. Și suntem, mulți dintre noi, un ghem de contradicții.
Plin de mesaje filmul. Și de teme de meditație.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin