Încearcă să mă înveselească. Îmi povestește din studenția anilor '50. Când ea, fiica dușmanului poporului, nu avea dreptul să locuiască în cămin, nici să mănânce la cantină. Nu au dat-o afară din facultate pentru că era prima la învățătură, dar i-au fixat o taxă mare, imposibil de plătit. De ea. Dar nu imposibil de plătit când oamenii buni se unesc în omenie. Și așa a reușit să continue studiile. O colegă a dormit 4 ani cu ea în același pat. Cu nasul la picioarele ei. Celelalte 4 fete din cameră nu au comentat. Niciodată. Că era în echipa de dansuri și știa să țopăie cu stil pentru facultate. Mâncare nu era și pentru ea căci porțiile se dădeau mici pe cartelă. Dar pâinea era la liber. Pâine neagră, sănătoasă. Îi aduceau de la cantină multă pâine bună, să nu învețe și să nu danseze cu burta goală. Se știa situația ei, dar era tolerată pentru că nu o întrecea nimeni la dansuri pop.ulare. Într-o seară, i-a dat întâlnire un coleg mai mare. Nu i-a adus flori, i-a adus o traistă cu pâine culeasă din coșurile de sârmă ale cantinei. Ceva nu a mers, totuși, că nu cel cu pâinea pe post de flori mi-a fost tată. Dar m-am gândit mult la gestul lui. Erau vremuri grele, atât putea, probabil. Nu am pus întrebări indiscrete. Dar după ce a încheiat povestea și a plecat, am plâns în noapte. Am invidiat-o puțin pentru pâinea aia. Chit că eu am primit, la prima întâlnire, chiar coșuri de flori.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin