Servește-te singur!
Știam ca e meltean după cum arăta, se purta și după cât de plin de prostia lui era. Și, totuși, mi-am zis că nu strică să văd cum este lumea de care am fugit până acum, să fac o faptă bună și să cântăresc dacă nu ar fi bine să îi las toate bunurile mele melteanului. Căci melteanul, veritabil fiind, avea casă, mașină, iubite dubioase, dar nu avea bani pe cât i-ar fi plăcut să aibă ca să se poată căpătui cu o nevastă de casă, modestă și harnică, dar cu manichiura impecabilă și coafată la salon. Am încurajat discuțiile sterile și chiar ne-am văzut, am zis că, dacă vreau, pot. E ca și când îmi propun să fac ceva periculos și chiar am curaj să fac. E chiar mai periculos decât sa merg cu gunoiul fără să port masca contra Covid. Totul a decurs cât de cât normal până când a trebuit sa ies cu melteanul la o cârciumioară să mâncăm ceva. Și acolo s-a decis soarta relației. Uoffffff! Bine crescut, melteanul m-a împins să intru prima în incintă, apoi m-a anunțat că se duce la toilette și să mă așez undeva. Un chelner a venit să mă întrebe politicos dacă mai aștept pe cineva, ca să știe ce masă îmi recomandă. Jenată, am dat detaliile minime și m-am așezat la o masa de 2 persoane. După vreo 10 minute a apărut și melteanul. Și-a aruncat iute ochii peste meniu și a fluierat după chelner. Nu m-a întrebat ce doresc, dar a anunțat pompos că el servește o ceafă de porc iar doamna, adică eu, servește un pește. A avut, totuși, curiozitatea, să întrebe "doamna" ce fel de pește dorește să servească. Chelnerul zâmbea deși jena mea era vizibilă. Dar cred că nu se putea abține, pur și simplu, mai ales când melteanul a decis ce vin servește doamna. El, melteanul, era cu banul, dar de băut bea doar doamna, informație absolut necesară. Noroc că nu a fost nevoie sa pronunțe Châteauneuf-du-Pape că ar fi căzut pe jos bietul chelner și ar fi ras precum o face emoticonul ăla simpatic.
M-am ridicat de la masă și, privind spre melteanul bine înfipt în scaun, am anunțat că trebuie să îmi pudrez nasul. Am ieșit în stradă prin bucătărie, cu complicitatea chelnerului. Sper că a băut melteanul vinul, Pinot gris pronunțat exact cum se scrie, dacă nu, l-a luat la pachet. Alături de fileul de șalău cu sos Meunière. Mi-aș dori să îl revăd pe chelner pentru detalii care să îmi răzbune prostia. |
Comentarii
Pagini
1 2 3 4 5 6Vrajitoarea_din_Orz
Niciunul dintre personajele blogului nu este fără cusur. Mai mereu, cititorul înțelege dintr-un text ce vrea sau ce poate. Aici, pe bloguri, multe cuvinte sunt interpretate, căutându-se mesaje subliminale. Eu scriu, când nu este explicit vorba despre mine, întâmplări de viață care mă amuză sau mă intrigă, fără ca eu să fi fost protagonista. Dar scriu adesea la persoana întâi singular pentru că practic auto-ironia și pentru că îmi place. Nu pot uita când am scris o fabulă despre o văcuță și mesageria mi s-a umplut cu mesaje conținând supoziții privitor la cine ar putea fi văcuța. E trist. Am ținut să exprim cele de mai sus în scop general. Tu ești o persoană inteligentă.
Vrajitoarea_din_Orz
Da, ai dreptate în ceea ce o privește pe "doamna". Și ce experiență!!!!
Nop,
Să știi că am întâlnit aici destule persoane cu care mi-a făcut plăcere să stau la masă, să stau de vorbă.
Rouge,
"Lumea este mare, eu sunt foarte mic,
Unii beau din ceaşcă, alţii din ibric!”
BlueIris
Nop_
BlueIris
Bine, pe mine mă preocupă cuvintele, dar blogul e un bun îndrumar de așa nu pentru un bărbat, care iese undeva cu o femeie.
Despre personajul feminin nu știu ce să zic, a dorit să trăiască o experiență și a trăit-o.
Despre cel masculin am mai zis, nu mi se pare interesant.
Poate amândoi sunt oameni buni, dar pur și simplu nu aveau nimic în comun.
Vrajitoarea_din_Orz
Tu te vezi cu Dana B.!!!! Rupe-i că merită. Numai prostii mănâncă și vorbesc.
gicageo
Vrajitoarea_din_Orz
Gică,
Ție îți las moștenire cursul de Nutriție. Văd că fuge lumea de el, nush' de ce.
Vrajitoarea_din_Orz
Așa este! Viața merge înainte.
gicageo
Pagini
1 2 3 4 5 6