Faleze de nisip
Sunt 4 ani de când cineva m-a adus pe acest site. Așa cum un stăpân își duce animalul de companie prea bătrân și prea bolnav la un adăpost. Că cică îi este milă să îl abandoneze. Sau așa cum unii copii își duc părinții prea bătrâni și prea bolnavi la un așezământ. Că cică le e milă să îi vadă neputincioși și cică bătrânilor le este mai bine acolo. Doar plătesc pentru asta ei, copiii de azi și bătrânii de mâine, pentru grija ce le-o poartă angajații locului. Pentru mine, nimeni nu a plătit nimic. Aici e gratis.
A fost bine? Nu știu, uneori da, alteori nu. A fost ceva nou, cu siguranță. Și a fost ceva ce nu credeam că voi trăi. Că voi putea trăi. Poate că, la început, am sperat că voi găsi un suflet pentru sufletul meu. Nu a fost să fie. Apoi, am crezut că poate găsesc măcar un amic/o amică virtual(ă), cu suflet virtual dar bun. Nu a fost să fie. Poate că nu am meritat, dar interesant a fost că nimeni nu a avut răbdare să mă cunoască, aproape toți s-au repezit să mă judece, să mă pedepsească pentru cuvinte pe care nu le înțeleg sau pentru cuvinte inventate de altcineva. Nu ar fi avut rost să aduc lămuriri, oricum lumea crede și vede doar ce vrea. O lume mult peste medie. O lume educată. O lume frumoasă și fericită. Oare? Cine este aici afirmând că e deplin fericit și nu așteaptă nimic, nu se cunoaște pe sine sau minte. Probabil că lipsesc acasă aplauzele, ori cuvintele frumoase, ori caută aici să vorbească despre ce fac și ce pot. Ce fac și ce pot mai mult decât ce fac și ce pot alții. Ori caută să vorbească despre ce ar vrea să facă și nu pot. Eu am râs deseori aici și m-am amăgit că sunt fericită și că nu sunt bolnavă și că merit o mângâiere. Am fost bine, mi-a fost bine, am fost uneori ironică cât să nu îmi scadă stima de sine, am fost de multe ori proastă, uneori genială. Am evadat de câteva ori și m-am întors fără să mă aducă nimeni. Am citit aici lucruri frumoase, de multe ori. Și tot de multe ori m-am întrebat ce au oamenii de au ghinion. Pentru ca trebuie să fie frumoși dacă scriu lucruri frumoase. Nu am găsit răspunsul. Nici nu sper. Dar sper să mă mai bucur, să mai pot râde, să treacă răul și relele, să fie liniște și pace. Și un loc cu verdeață. |
Comentarii
Pagini
1 2 3 4gicageo
gicageo
PisicaNeagra33
gicageo
PisicaNeagra33
Sanchi telefonul...
PisicaNeagra33
gicageo
blackrosse
Dacă zdrobești încrederea celor care îți oferă prietenia...
De ce mai cauți prietenie?
PisicaNeagra33
Păi nu ai deja prietena buna pe Ezo? De ce mai cauti alta?
Nu e Ezo destul de prietena?
Aaa stai ca e și ea tot pe site...
Mda, vaicareala asta cu n am gasit prietena vs sisu în sus, sisulina în jos, e fix ca o palmă pt " sisu"....dar ce stiu eu, poate va place asa kinky....
Păi dacă îmi scrie mie Angy din astea cu aoleu ce despletita și desculta sunt și n am prietena ii dau cu blogul in cap!
Galateea
Pagini
1 2 3 4