Prea sus, prea acră...
Aloooo, domnu', ce-ai pățit? Ți-a căzut IQ-ul pe bombeu? Sau ți l-a zburat vântul??
Vocea ei este suavă chiar când e supărată. E urâțică dar are ceva sx-appeal, provenit din tupeul obraznic și agresiv cu care își maschează nesiguranța și complexele. Se îmbracă precum o învățătoare de școală comunală, plus nelipsiții ochelari de soare, nu pe nas ci pe cap. Chiar și la birou. Că dau o notă de ceva, acolo, mai special, cel puțin așa crede ea. Care se crede piesă măcar pe cât de deșteaptă o prezintă diplomele. Care diplome? Ei, care, alea... Că doar nu a ajuns secretară numai pe talentele native. Domnul cu IQ-ul flotant nu știe ce să creadă. Nu e el chiar Einstein dar nici prost nu e. Și îi place mult domnița, chiar, cum ar fi să o îmblânzească taman el și s-o ia acasă să-i facă gogoși și copii? Mdea! Ar fi ceva! Dar, până una-alta are de completat formularele pe care i le-a dat domnița. Le întoarce pe toate părțile, formularele adică, și constată că nu prea înțelege unele întrebări. Cum ar fi cele despre boli. De fapt, nici deosebirea dintre profesie și ocupație nu o știe. Nu știe multe, că nu a prea fost la școală, dar știe destule ca să se descurce în viață, să se dea șmecher și să fie invidiat de succesul la femeile frumoase. Și are bani. Adică, așa crede el, că dacă îi pică 1000 de euro pe lună înseamnă că e bogat. Și e și galant. Nu cunoaște înțelesul exact al cuvântului dar știe că are de-a face cu faptul că oferă flori la prima întâlnire. Își trece mâna prin părul scurt, umezit de la emoții, o privește lacom cu ochii lui mici de prădător, dar, învins de întrebările din formulare, decide că 3 zile de urmărire discretă, plus ciocolata lăsată pe birou și zâmbetele către ea sunt deja un efort mult prea mare pentru valoarea lui și șarmul personal. Ce să mai zic de faptul că nici nu are nevoie de dentist, ce naiba, poate râde și fără albire profesională. Dacă ea l-ar fi încurajat, își făcea și 2 implanturi, dar așa? Plus că știe el sigur că ea e iubita dentistului, altfel ce nevoie ar fi avut doctorul de secretară? Că mai are și o asistentă... Și dacă stă bine să se gândească, din felul cum se poartă cu pacienții bărbați, sigur nu e serioasă. A observat el în cele 10 minute de când se chinuie să se înregistreze, zâmbește la toți, e neserioasă, ce ii trebuie lui așa ceva? Iar fusta aia prea scurtă, doar o panaramă ar pune așa ceva pe ea. Ce contează că are picioare superbe?? Nu are bun simț, clar! Trântește formularul semi-completat pe biroul individei și iese fără să salute. Păi, merită una ca ea respectul lui? Nooooo! E plin netul de femei! |
Comentarii
Pagini
1 2 3 4Vrajitoarea_din_Orz
Mulțumesc!
La mulți ani și succes băiatului tău în această vară!
Vrajitoarea_din_Orz
Vrajitoarea_din_Orz
Sis! Welcome back!
Bine ca ești sănătoasă, m-am îngrijorat de absența ta!
CoanaAri
Eu am grabit raspunsul si-am zis piciorul.
Vrajitoarea_din_Orz
Îl lustruim. Cum putem.
CoanaAri
stupidddd666
Vrajitoarea_din_Orz
De dragoste fugi, dar când te doare măseaua nu poți fugi de stomatolog.
Geagi,
Dragostea e peste tot, nu se simte??
Geagi
Vrajitoarea_din_Orz
Nu fac nimănui de aici onoarea de a-i închina un blog, cu excepția celor aniversare, dacă va fi cazul.
Așa că îți multumesc pentru comentarii.
Pagini
1 2 3 4