Știți cum e uneori când nu te atrage cineva sau ceva, dar mai târziu îți trezește interesul sau chiar te captivează.

Așa mi s-a întâmplat cu acest serial, Kaos. La început, la fel ca la Jocul Calamarului, am zis că e o prostioară, dar i-am dat o șansă și m-a prins. Nu atât cât să rămân mută de admirație, dar suficient cât să vreau să îl văd până la final.

Zic de la început că nu îl recomand celor care nu suportă scenele sângeroase fiindcă sunt destule și sunt și foarte clar arătate. Mai sunt și destule scene erotice, dar nu se deosebesc de cele din alte filme.

Cred că m-a atras prin câteva aspecte. O dată pentru că se bazează pe poveștile din mitologia greacă. Poți să recunoști personaje și întâmplări, chiar dacă s-a intervenit asupra lor. Mai sunt și obiecte sau semne care au legătură cu personajele mitologice și poveștile lor. E ca un fel de joc să le observi. Dar nu cred că e nevoie să fi citit Legendele Olimpului ca să poți urmări acțiunea.

Apoi m-a atras prin felul în care e construită narațiunea. Indiciile se dezvăluie într-un ritm potrivit. Și e și un pic de muncă de detectiv fiindcă ți se dau indicii pe care le poți trece cu vederea dacă nu ești atent.

Serialul e comedie cu umor negru, am râs uneori, dar nu mi se pare că excelează la capitolul umor.

Bun, și atunci ce m-a mai atras în afară de ceea ce am zis deja? Cred că e faptul că m-a făcut să mă gândesc din nou la dualitatea acestei lumi. E nevoie de ordine, dar uneori ordinea nu se mai poate menține decât provocând haos. Ordinea care devine scop în sine e sursă de distrugere și doar haosul poate să aducă regenerare. Desigur, nici haosul nu este absolut, așa cum nici ordinea nu este.

Există soartă, determinismul de care nu scapă nimeni, dar ai și opțiuni. Uneori mai multe, uneori mai puține. Și poate va suna siropos, na! nu pot să spun că am fost foarte impresionată, dar nici nu am strâmbat din nas cu cinism: în dansul continuu al aparențelor, se pare că din nou este câștigătoare iubirea. Iubirea e mai puternică decât moartea. Și nu e vorba doar de faptul că Orfeu merge în Infern după Euridice.

Nu aș vrea să dau detalii fiindcă poate vrea cineva să vadă serialul. Voi spune doar că filmul e construit pe schema obișnuită: elitele lipsite de scrupule înrobesc oamenii de rând până când le vine și lor rândul să vadă că există o putere mai mare. Apare și un erou (de fapt, sunt mai mulți, dar voi vorbi doar de cel cu o abilitate deosebită), o persoană care părea insignifiantă la început. Dar obișnuită nu era.

Și acum trebuie să adaug că filmul se referă și la persoanele care au alte preferințe privind intimitatea sau propriul gen. Nu ar fi de mirare având în vedere că regizorul filmului este de gen neutru. Nu știu ce să zic. Până la urmă, poate totul, în sensul de diverse variante, există pe Pământ. Și mi se pare interesant cum e descrisă soarta ca făcând parte din tine și în același timp neavând nicio legătură cu tine.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin