În ochii tăi descopăr întreg universul,
ca atunci când soarele îmbrățișează luna cu tandrețe.
Dar simt cum umbrele ne separă și ne aduc aminte
cât de fragile sunt legăturile dintre noi doi.

E ca și cum Dumnezeu ar fi tras cortina peste cer,
ascunzându-ne adevărurile dureroase ce ne definesc.
Mama mi-a spus că dragostea este precum vremea schimbătoare.
Uneori râde, alteori plânge, iar uneori pur și simplu dispare.

Ești ca o eclipsă de soare,
înjumătățindu-mi inima și rupându-mi liniștea.
Dar chiar și atunci, când ești departe de mine,
simt că tu ești acolo, pe undeva
aproape.

Și eu sunt ca o eclipsă de lună,
încercând să-mi ascund lumina pentru a-ți oferi spațiu.
Dar întunericul nu poate stinge flacările arzânde ale iubirii noastre,
ci doar le ascunde sub un voal subtil de mister.

Astfel suntem precum două corpuri cerești,
unul în gravitația celuilalt simțind intens complicitate și intimitate,
fiecare clipit făcând apogee și perigee, totuși mã protejezi
cu iubire ta fierbinte, ce arde toată durerea astupată în mine.

Iubirea noastră este precum umbra proiectată de lună
pe pământul rotitor al vieții noastre agitate.

E fragilă ca razele solare ce strigau, sălbatice, cândva.
Nici ele nu au apucat vreodată stelele.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin