Armistițiul de Crăciun
Trebuie să recunosc că eu nu am știut de acest să îi spun eveniment până în urmă cu câțiva ani. Am aflat întâmplător și am vrut să scriu despre el, dar am uitat.
S-a întâmplat în 1914, în săptămâna dinaintea Crăciunului, la începutul primului război mondial, când se băteau englezii și francezii cu nemții. România încă nu intrase în război. Se spune că era deja obiceiul, pe alocuri, să înceteze focul atunci când taberele își adunau morții și răniții, dar de această dată armistițiul a fost extins și ca durată, și în spațiu. A început izolat, pe porțiuni, ca să se ajungă ca în Ajun și în ziua de Crăciun armele să tacă pe aproape tot frontul. E o poveste frumoasă, cum nemții au împodobit ce pomi au găsit pe acolo, au aprins lumini și au început să cânte colinde, iar englezii au fost impresionați. Se mai spune că au făcut schimb de cadouri, au mâncat împreună, au jucat fotbal. În unele zone, armistițiul a durat până de Revelion. Bineînțeles că în țările respective presa a tăcut mâlc, dar americanii au relatat și au apreciat armistițiul. Sunt câteva explicații pentru ceea ce s-a întâmplat. Una este pragmatică și spune că era epuizată muniția, soldații erau și ei epuizați. Alta, care îmi place, spune că războiul era la început, era tânăr, cum ar veni, și oamenii încă mai aveau acea inocență sau înclinație firească de a dori să trăiască și să îi lase și pe alții să trăiască. Anul următor, din păcate, nu a mai fost la fel. Inocența, chiar dacă o mai fi existat, a fost înăbușită de autoritate. E poate straniu sau poate de înțeles că peste aproape jumătate de secol, experimentul Milgram, făcut de americani, a arătat că omul este în stare să îi facă rău unei persoane necunoscute doar fiindcă așa îi cere o autoritate. Sunt curioasă ce ar mai arăta experimentul acum, fiindcă de armistițiu spontan nu s-a mai auzit. Dar poate inocența e încă la locul ei și nu a găsit scânteia care să o scoată la suprafață. |
Comentarii
Pagini
1 2addi
Sa aveti un Craciun Fericit, plin de armistitii, dar fara no man's land.
Vrajitoarea_din_Orz
Ce film bun! Mulțumesc că mi-ai reamintit de el.
Rashela,
Mulțumesc! Crăciun cu bucurii!
BlueIris
Fiindcă tot ai zis de film. Mi-am adus aminte de unul, nu cel despre armistițiu, dar cred că se potrivește armistițiului de atunci care nu a durat decât câteva zile și apoi au luat-o de la capăt. Awakenings se numește filmul, tradus la noi ca Revenire la viață.
BlueIris
BlueIris
BlueIris
BlueIris
Nop_
nici o pupatura intre astia , de Craciun, cara emotii...
Unii urasc pe ceilalti, ceilalti nu inteleg de ce i urasc si eu ma crucesc
de lipsa de lógica si luciditate a color care alimenteaza acédate ura..
rashela
Craciun fericit tuturor.
gicageo
https://i.postimg.cc/Pf8FQpQs/90091241-5 … n.jpg
Pagini
1 2