Poate vă amintiți cum am comparat textele a două cântece: unul sârbesc (Tu m-ai așteptat) și unul românesc (Regina Nopții). Sau poate nu vă amintiți, fiindcă în urmă cu vreo doi ani am avut așa un... impuls și mi-am șters blogurile. Oricum, am demonstrat atunci în mod incontestabil că versurile noastre sunt mai tari decât ale sârbilor, chiar dacă melodia este (pre)luată de la ei. Asta fiindcă femeia din varianta românească e prezentată ca o tipă sigură pe sine, care stârnește pasiuni; nu ca o penelopă ce plânge și așteaptă să vină hăndrălăul de pe unde bea vin roșu și se distrează cu femei.

Cred că sunt ultima care află, dar de curând am constatat că tot noi suntem mai tari, de data asta față de argentinieni. S-a întâmplat că un tangou argentinian, ce câștigase un concurs în Uruguay în 1929, a ajuns și la noi. Există două versiuni în limba română, dar cea mai cunoscută e cea interpretată de Cristian Vasile. În caz că a mai rămas cineva care nu știe, spun povestea pe scurt. E vorba de Zaraza, despre care auzisem vag că ar fi fost amanta cântărețului.

În originalul argentinian, "zaraza" e un apelativ pentru un bou, care trage la jug să care grâu. El este mânat de un bărbat care se plânge că l-a părăsit iubita. Nu ni se spune mare lucru despre femeia respectivă, doar că e ingrată și l-a părăsit. Bietul om își cântă amarul pe drumul pe care speră că va reveni ea. Dacă iubita revine, sigur o să-i spună el câte ceva, dar cel mai probabil va rămâne doar cu boul, tovarăș pe drumul destinului necruțător.

Versiunea românească prezintă o femeie mult mai vie, ceva un melanj între o tânără zeiță, întâmpinată cu petale de crin pe-nserat, un animal de pradă felino-șerpesc și un înger demonic, ce promite desfătări nemaiîntâlnite.

Originalul cântă tristețea și resemnarea, povara trădării ingratei fiind comparată cu greutatea pe care o resimt atât carul, cât și boul când trage la jug. Pe de altă parte, în versiunea românească, eroul nu stă prea mult la discuții. Știe clar ce vrea: să moară și el de sărutarea ei dulce, așa cum li s-a mai întâmplat și altora. Nu pot să nu remarc că în timp ce eroul argentinian îmbrățișează resemnarea, eroul nostru, întocmai ca un erou adevărat, se dăruiește spre sacrificiu pe altarul iubirii. Eroina din melodia originală e doar o ingrată, pe când cea din versiunea românească e visul oricărui bărbat.

Versurile îi aparțin lui Ion Pribeagu, poetul care a scris cuplete umoristice pentru Constantin Tănase. Nu se știe cine sau ce l-a inspirat, unii spun că o tânără din Iași, pe care o iubise el cu foc. Eu mă gândesc că a vrut să facă o glumă, fără să prevadă până unde poate merge imaginarul colectiv. Nu cred că nu avea idee ce înseamnă "zaraza" (e un fel de stambă cu imprimeu, deși nu înțeleg de ce i se spune unui animal de tracțiune așa). Cred că i-a plăcut sonoritatea cuvântului și, cum se termina în "a", putea foarte bine să fie un nume de femeie.

Personajul Zaraza a trăit intens și ajuns până în secolul XXI, când Cărtărescu a publicat o poveste cu elemente bizare și macabre despre iubirea dintre ea și Cristian Vasile. Nu am citit "De ce iubim femeile", așa că fac presupuneri. Îmi imaginez că deja se crease, încă din perioada interbelică, o legendă urbană despre o tânără foarte atrăgătoare și cumva exotică, pentru care bărbații făceau pasiuni mistuitoare, iar scriitorul a prelucrat-o un pic. Ca mai toate poveștile celebre, și aceasta s-a sfârșit tragic. Zaraza ar fi fost asasinată de un tâlhar renumit, căruia Zavaidoc i se plânsese că nu îl mai suportă pe Vasile, fiindcă avea mai multă faimă și avea și femeia pe care (cum altfel?) Zavaidoc o dorea. Cristian ar fi fost devastat. Ar fi băut terebentină, apoi ar fi furat cenușa de la crematoriu și ar fi mâncat-o în timp de câteva luni. E, totuși, o discordanță aici. Cristian Vasile a înregistrat "Zaraza" în 1931, iar tragedia s-ar fi petrecut în anii '40, fiindcă se spune că la scurt timp Vasile și-a încetat cariera. Premonitorie melodie!

Trebuie să admit că și eu, atunci când am auzit mai demult versurile, m-am gândit că poate a existat o femeie fatală. Foarte interesant este că sunt destule persoane care au crezut că povestea s-a întâmplat în realitate, poate și pentru că deja circula ca legendă, iar când au văzut-o scrisă într-o carte, toată istoria a căpătat autenticitate.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin