Regulament
Bloguri

Ca fapt divers

Am primit un citat acum câteva zile. Ați ghicit. Era 15 ianuarie și citatul era presupus a fi din publicistica lui Eminescu. Spunea cum trădatorul e geniu, plagiatorul erou, pungașul bogat, cămătarul negustor. Citat aproximativ. Am fost curioasă dacă există într-adevăr. Nu am găsit citatul, dar la data respectivă (15 mai 1879) am găsit ceva asemănător.

"De douăzeci și mai bine de ani presa roșie amețește publicul român c-o mulțime de subtilități și de idei foarte controversate, cu sisteme de organizare și reorganizare, cu articole copiate din franțuzește, englezește și nemțește și cu toate astea publicul mi se-ntreabă: dovedesc toate acestea ceva?"

"Tot ei sunt aceia cari strigă mereu: știință, lumină, civilizație ș.a.m.d.

Dar oare cum le aplică?

Astăzi chir șeful diviziei școalelor din Ministeriul Învățăturilor Publice care nu știe scrie și citi cum se cade ca un rutinar cu patru clase primare.

Iată știința, lumina, civilizația oficială roșie atârnând de un om cu patru clase primare."

"Statul posedă de ex. o a cincea parte a teritoriului României. De se va întreba cine e șef la Domenii, răspunsul va fi numele unui om fără învățătură, a cărui singur merit este că e liberal-roșu.

Și așa în totul și în toate."

"Pozitiv și necontestabil este că de când domnesc principii liberale birurile se-nmulțesc, datoriile publice tot așa, pop.ulația din orașe și sate moare și scade văzând cu ochii, străinii se nmulțesc și se-mbogățesc, iar românii scad și sărăcesc, c-un cuvânt toate relele au căzut ca grindina asupra țării de când ne-am lăsat de obiceiele vechi, precum le apucasem, și de organizația noastră veche, sănătoasă, potrivită cu starea țării.

Sub domniile naționale ale sutei a nouăsprezecea mai nu era an bugetar să nu se-ncheie c-un escedent de vro câteva milioane, nu era an în care pop.ulația să nu sporească cu vro câteva zeci de mii de suflete, precum nu era an în care să nu se scrie o carte bună și înțeleasă de toată nația de la Tisa pân' la Marea Neagră."

Într-un fel "toate-s vechi și nouă toate", deși nu știu cât din teritoriul României aparține statului acum. E simplu de aflat cine era la guvernare în acea vreme. Totuși, încă nu am aflat ce înseamnă "suta a nouăsprezecea".

https://ro.wikisource.org/wiki/Din_perio … _1879
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

BlueIris

  • Publicat Acum peste 2 luni
E vorba de partidul care era la putere atunci, altfel nu ar fi avut cum să plaseze oameni în funcții și să facă propaganda, așa înțeleg. Nu știu însă de ce se numeau liberali roșii. Plus că spune clar "de când domnesc principiile liberale". Oricum, se pare că era ca acum: e bună economía de piață, dar să fie marile afaceri private subvenționate de stat sub diverse forme.
matrimoniale - membru fara poza

markus_d

  • Publicat Acum peste 2 luni
,,civilizația oficială roșie,, nu am inteles la ce se refera ,dar mi se pare dificil a comenta la ideile politice ale Poetului !
doar tristete , multa tristete ...pentru destinul luicoffee

https://youtu.be/ljvTwbxrylc?t=10
coffee
matrimoniale - membru fara poza

BlueIris

  • Publicat Acum peste 2 luni
Cred că se referă la Alexandru Ioan Cuza. Vă mulțumesc.
matrimoniale - membru fara poza

simon01

  • Publicat Acum peste 2 luni
Suta a nouasprezecea - ar putea fi veacul al nouasprezece. Imi dau doar cu parerea, nu stiu precis.
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Blue .... nu îți bate capul , nu merită , viața e scurtă !!!rosebig hug