Pe podeaua acoperită cu un covor pufos, stăteau așezați în cerc și se jucau. Era liniște și nu se auzea decât un zumzet monoton. Domnul educator State îi supraveghea de la catedră. Îi supraveghea, vorba vine. De fapt, era cu ochii în telefon și se conversa cu o domniță pe care o agățase recent. Când deja începuse imaginația să-i zburde mai vioi și se și vedea în brațele apetisantei cuceriri, un țipăt întrerupse zumzetul familiar.

Băieții plângeau. Unii se împingeau între ei, alții se dădeau cu fundul de podea. Noroc că e covorul moale, se gândi domnul State și încercă să-i scrie domniței că are ceva de rezolvat. Tocmai atunci Eugenel începu să urle de mama focului.
- Electra! Dă-mi-le-napoi! Dă-mi-le- napoi!
- Electra! Ce ai făcut? Țâșni domnul State din scaun de-i scăpă și telefonul pe masă.

Electra era în picioare cu brațele pline de jucării pe care le ținea strâns la piept.
- N-am făcut nimic, domnu' educator! N-am făcut nimic. Am jucat corect! Totul a fost după reguli. Absolut tot.
- Nu e cooorect! Nuuu! De ce să ia ea tot? DE CEEE? strigă băiatul, își luă avânt și se repezi spre ea. Electra se feri rapid și Eugenel ajunse în patru labe pe podea. Acolo începu să se tăvălească și să-i dea înainte cu văicăritul. Noroc că e covorul moale, răsuflă iar ușurat domnul State, în timp ce se gândea exasperat cum să facă să se întoarcă la duduia aceea interesantă.
- Eugenel, fii cuminte! Lasă că rezolvăm noi cumva! Zise împăciuitor și se apropie de băiat.
- Numai Electra e de vină! Numai ea! EAAA! Continuă să se vaite Eugenel, lovind cu pumnii și picioarele în podea.

Ceilalți băieți se opriră când îl văzură și pe Eugenel pe jos.
- Așa e! Electra e de vină! Zise unul dintre ei. Ea e de vină! Aprobară și ceilalți și se ridicară. Nu îndrăzniră însă să se apropie de fata care se retrăsese lângă fereastră, strângând jucăriile în brațe și privind zăpăcită la ce se întâmpla. Eugenel tăcu și începu să-i urmărească atent.
- Domnu' State, trebuie să faceți ceva! Nu ne puteți lăsa așa, zise un băiat.
- Hm, nu știu, băieți! Ezită domnul State, văzând că se mai calmaseră un pic. Nu e capitalism? Nu e piață concurențială și fiecare pe cont propriu?
- Nuuu! Nu eeee! Nuuu! Aia e numa' când suntem noi pe val la preț maximal. Altfel nuu! Începu să urle iar Eugenel.

Domnul State puse mâna pe telefon. Era un telefon rezistent și încă mai funcționa după șocul suferit anterior.
- Alo, doamna Guve! Saru' mâna! Mă scuzați! Am o problemă serioasă. Ați putea să veniți puțin?

- Ce facem, State, cu ăștia? doamna Guve se uita consternată la cercul de pe covor. Băieții continuau să se smiorcăie, să se lovească, să se împingă și să își fure jucăriile. Electra se uita visătoare pe fereastră.
- Electra, încercă domnul State, trebuie să le dai și lor câte ceva.
- Nu le dau nimic! Bătu din picior fata. Eu am muncit pentru tot ce am. Destul mă obligați să le dau zumzetul ca să-l vândă ei mai departe așa cum vor.
- Hai, Electra, că tu ești fată bună. Lasă-i să se îmbogățească pe seama jucăriilor! Noi ne descurcăm așa cum putem, insistă domnul State.
- Nimic! Își scutură capul cu fermitate Electra și privi drept spre ei. Nu mai părea nici zăpăcită, nici visătoare. Nu am de gând să le dau nimic. Vreau să le iau toate jucăriile, să nu le mai rămână nici una. Nici una! Așa e corect!
- Electra! Tu să taci! Se burzului doamna Guve. Liniște și voi! Se întoarse către băieți. Vreau să mă gândesc.

Se făcu liniște. Se auzeau doar zumzetul monoton și scâncetul lui Eugenel care se ținea cu mâinile de calorifer și se dădea cu fundul de podea. Pentru orice eventualitate.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin