Elucubrații, conspirații și ce o mai fi
Zilele trecute, din una în alta, am aflat despre o teorie destul de veche. Poate să nu fie chiar originală, deși autorul susține că este. Nu i-aș fi dat prea mare atenție, dacă nu s-ar fi întâmplat să o visez pe mamaia cu o zi înainte.
Cred că toată lumea visează uneori persoane apropiate care nu mai sunt aici, în realitatea pe care o trăim. Mie mi se întâmplă destul de des, dar de multe ori nu îmi amintesc nimic important. De data asta, mamaia mi-a spus ceva ce m-a mirat. Mi-a spus că poate se face înger. Mi-am amintit asta clar când m-am trezit. Nu am înțeles ce înseamnă, dar a doua zi, pornind de la cu totul altceva (are internetul proprietatea asta specială), am aflat de o carte. Se numește Programul Terra un atentat extraterestru asupra omenirii. E scrisă de un medic anestezist român, care lucrează în Suedia. Domnul respectiv a făcut facultatea în România și a fost pasionat în adolescență de SF-uri și OZN-uri. Mai târziu a primit cadou o biblie, pe care a studiat-o și a elaborat o teorie acum vreo 20 de ani. În rezumat zice așa: între potop și apariția creștinismului s-a desfășurat un program de ameliorare genetică a unor grupuri de oameni (evrei, daci, egipteni și alții). Scopul acestui program a fost să le transforme ADN-ul și implicit corpurile spirituale (sufletele) astfel încât acestea să fie compatibile genetic cu niște corpuri fizice, produse prin tehnologii avansate. De ce? Pentru că altfel, specia domnilor alieni nu ar putea să supraviețuiască, fiindcă ei și-au simplificat atât de mult materialul genetic, încât nu se mai pot reproduce secsuat. Și atunci, când obțineau persoane compatibile genetic, se apucau să le "recolteze" sufletele, debarasându-se de trupurile lor. După aia, sufletele erau captate într-un computer genetic, prelucrate și apoi unite cu niște corpuri fizice, rezultatul fiind alți extratereștri, cum ar veni zei sau îngeri. Cu alte cuvinte unii oameni, cei puri genetic, se făceau îngeri. Programul nu mai e activ acum, fiindcă o condiție esențială este ca popu.lația să fie pură genetic, neamestecată cu alte grupuri. De la venirea lui Iisus Hristos, care ar fi zis liber la hibridare (amestec genetic), nu mai există persoane pure/nehibride. Acum, mai zice domnul autor, alienii nu vor sta să aștepte la infinit. Întrucât programul e încheiat și nu mai pot să "recolteze", trebuie să înceapă alt program și asta se face pe ruinele celui anterior. Pământul, susține el, nu e al nostru, ci al lor, o "fermă" unde cresc și recoltează suflete. Ce urmează e "apocalipsa", un fel de recuperează ce poți, șterge restul și apoi ia-o de la capăt. Nu ar fi prima oară când fac asta, ar mai fi existat 4 civilizații înaintea noastră. Astea le spune interpretând Biblia și Zoharul plus ceva din Coran, plus legându-se de alte informații din genetică, holografie, acupunctură, hipnoză, ufologie. Ce să zic? Probabil că a citit foarte mult, așa cum spune. Scrierea pare complexă. Descrie cum crede că sunt alienii, ce și cum este "Dumnezeu", cum e "Împărăția cerurilor" (stație spațială), cum se transformă sufletul în "înger". Nu am avut răbdare să citesc tot. Am citit pe sărite. Unele interpretări sunt convingătoare, altele nu. E într-un fel captivant, dacă era roman sf, putea să fie chiar reușit. Poate să fie doar elucubrație ce spune, poate să fie realitate. Eu mă încăpățânez să cred că, și real să fie, de data asta nu va fi la fel ca în celelalte dăți. |
Comentarii
Pagini
1 2BlueIris
Deși nu cred în reîncarnare, cred că există și alt plan în afara celui fizic. Noi îl experimentăm rudimentar cu vise premonitorii și senzația déjà vu.
BlueIris
Ciudat, totuși, că nu menționează coincidența care ar fi făcut ca acel bioenergetician, care ar fi învățat-o să "vadă", să se nască exact când a avut ea accidentul.
markus_d
nu ar fi colaborat si cu medici pentru unele diagnostice concrete , si asa fuse de fapt o dovada ca era un fenomen real ...
comparabila poate cu celebrul medium american Cayce
https://spiritus.ro/tezaur/viata-spiritu … a.htm
"Împărăția cerurilor" (adica ostație spațială) poate sa fie o gluma asa cred, Imparatia si Statia functioneaza in lumi
diferite ,Imparatia cerurilor este vasta cat cerul si cuprinde posibilitatile energetice de manifestare ,potentialul intregului
Univers sau poate ale tuturor Universurilor existente si care pot exista vreodata deci ceva de Neimaginat in comparatie
cu o Statie spatiala foarte ...limitata din toate punctele de vedere !dar ca si discutie blogul este interesant
BlueIris
BlueIris
BlueIris
De fapt, autorul numește această teorie/fantezie cheie de decriptare a miturilor (are un volum și despre Cartea egipteană a morților, care cică ar spune cam același lucru).
În fine. Dacă la început eram parțial dispusă să o accept drept interpretare plauzibilă, am zis de ce, acum nu mai sunt. Nu are suficientă coerență și mă îndoiesc că ar căpăta dacă m-aș apuca să o citesc pagină cu pagină.
gicageo
PisicaNeagra33
PisicaNeagra33
Geagi
Din păcate , autorul cărții pur și simplu debitează o serie întreagă de interpretări foarte personale asupra unor lucruri
pe care le-a citit pe ici - pe colo , dar din care nu a înțeles mai nimic , deci le cam amestecă pe toate așa claie peste
grămadă combinate bine cu un sos genetic al ideii de ADN , nu că vezi doamne ar ști el acum adevarul ascuns nouă ,
ci doar din dorința clară de a face senzație la fel ca toți ceilalți vizionari “ new age “ care extrem de cunoscători în ale
omenirii … asemenea lui , influentează și otrăvesc cu succes mințile celor care le citesc capodoperele .
Vorba lui Băsescu , … “ Nu am văzut asemenea prostalăi de cînd mama m-o făcut “ .
Sorry .
https://youtu.be/hXaoG_IcsoU
Pagini
1 2