O doamnă de acum două veacuri
Trebuie să recunosc că e prima oară când aflu despre Ecaterina Conachi, fiica lui Costache Conachi. Noroc cu imperialiștii care au ușurat transmiterea informațiilor ca să le poată controla mai bine, dar asta e altă poveste și nu are loc aici.
Nu prea înțeleg cum de nu a atras atenția nici unuia dintre cei care au făcut filme istorice. Ar fi avut de toate filmul vieții ei: și intrigă politică, și acțiune, și poveste de iubire, cu dublu înțeles, fiindcă se zice că doamna Conachi, căsătorită cu Nicolae Vogoride, ar fi simpatizat mișcarea unionistă, dar și pe domnul Alexandru Ioan Cuza. Povestea pe scurt. Cocuța, cum i se spunea, era căsătorită cu Vogoride, care ajunsese caimacam chiar în perioada când se pregătea unirea. Nicolae ăsta era cum ar veni locțiitor și spera să-și facă titularizarea, servind turcilor. Nu am aflat cum a falsificat rezultatul alegerilor și nici cum a influențat presa, dar am aflat că turcii îi trimiteau scrisori să îl instruiască, iar după ce rezultatul a fost împotriva unirii, să îl felicite. Ei, și acum intervine doamna Conachi, care --revoltată de intrigile soțului (și poate și de felul în care o trata) -- face în așa fel ca scrisorile să ajungă la un ziar belgian. Europa (sau mai precis o parte a ei) cică se indignează că sultanul nu anulează alegerile falsificate, iar după ce regina Angliei discută cu sultanul se decide anularea lor. Ce s-a mai întâmplat cred că știe toată lumea. Îmi amintesc și acum felul în care explica profesorul de istorie cât de abili au fost unioniștii în încercarea de a jongla cu condițiile ce li impuneau și cum au ales același domnitor în ambele principate. Despre cum a intrat doamna Conachi in posesia scrisorilor lui Vogoride sunt mai multe supoziții, nici una confirmată. Eu îmi imaginez că și-a folosit farmecele, fiindcă nu e foarte clar care era relația dintre ei. Se pare că soțul era și gelos, chiar dacă nu mai locuiau împreună atunci când i-au fost furate. |
Comentarii
CoanaAri
https://youtu.be/qYcg2tjHT2M
Geagi
BlueIris