Cică n-ar fi cea mai elegantă formă de exprimare, dar e acceptabilă și acceptată, iar mie mi se părea cool pe vremea când nu se folosea cuvântul cool. "Je m'en fiche" și "I really don't know and I really don't care".

De fapt, îmi păsa, și-ncă foarte tare, de foarte multe chestii, lucruri, care până la urmă nu contează: cum ar fi să aparții unui grup, unei comunități. Mă rog, contează, dar nu chiar așa de mult.

Azi a fost un pic de primăvară și mi-a plăcut să fiu în ea. Un echilibru perfect. Nici să mă enervez ca lumea nu am reușit, că m-am calmat pe loc. Chiar nu era cazul să mă enervez pentru ceea ce nu pot schimba de una singură. A fost așa, o primăvară mai subtilă, nu de clocotit sângele în vine, ci de dezmorțit, cât să simți că încă mai pulsează. Și să zici, da, e plăcut, totuși, să trăiești. Nu că aș fi mare fan, dar uite că acum nu mă mai deranjează.

Nici frig, nici dogoare, nici vânt, nici aer încremenit. Soarele nici palid, nici orbitor, încălzea pământul cu un zâmbet blând.

Aiurea! Cred că se "anfișa" și el, mai mult decât mine. Adică o făcea în mod autentic, fiindcă nu cred că ar avea motive să îi pese. Nici că gerul Bobotezei nu mai e ger; nici de prețul incert al energiei electrice; nici de pandemii la fel de incerte ca geneză, dar al naibii de sigure ca manifestare; nici că a rămas fată bătrână (sau băiat bătrân, nu știu, că nu e clar ce gen are soarele, e cumva în "trend" ).

În fine... senzația de "anfișereală" m-a ținut cam toată ziua până mai acum pe-nserat. Și încă mă mai resimt.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin