E doar o recenzie, nu e o recomandare. De fapt, nici măcar recenzie, ci pur și simplu am simțit nevoia să vorbesc despre asta.

Ieri am recidivat, după mulți ani, și am făcut binge watching. Ultima dată când o mai făcusem fusese în urmă cu vreo 15 ani. Cu Arabela, că iar mă apucase nostalgia copilăriei. Dar atunci m-a luat somnul. Era iarnă și eram nedormită, iar filmul nu mai părea chiar așa de captivant. S-au terminat câteva episoade până când m-am trezit, dar somnul a fost foarte odihnitor.

De acest serial am aflat întâmplător. A făcut cineva o parodie și se entuziasmau comentatorii că a ajuns și Sqvid Game la Lvzarii de pe Electrolisei. Zic: hm, coreean pentru adolescenți... Cine știe ce aiureală, dar hai să văd și eu la ce se uită tinerii din ziua de azi.

S-a dovedit că am înțeles greșit.

Primul episod a fost la început cam plictisitor, că încerca să descrie contextul. Zic, ok, dacă tot am început, hai să stau să aflu și eu ce e cu jocurile astea ale copilăriei, de sunt atât de periculoase. Și dacă tot stau, să aflu câte ceva și despre mentalitatea coreenilor. Nu am văzut decât mici diferențe, restul tot ca la europeni și la americani.

Ei, și pe urmă a început. Violență la maxim. Zic: pe bune? Hai că nu mă mai uit. Dar nu! Să mai stau puțin să aflu ce alte jocuri mai sunt, că primul era ca al nostru "un', doi, trei la perete stai!".

Și am stat. Să mă uit. Aproape 8 ore, cu mici întreruperi. De ce? Pentru că are de toate: și mister, și acțiune, și analiză de fin psiholog. Acțiunea se dezvoltă gradat, personajele evoluează natural. Umor e mai puțin, dar ironie există. Mai mult tristă, din păcate.

Nu mai plânsesem de mult la un film. De data asta am tras și o tură de plâns în timpul unuia dintre episoade. Plângeau și personajele, unele dintre ele. Și nu, nu era film indian, și nu plângeam pentru că mureau oameni (deja mă obișnuisem și oricum refuzam să fac legătura cu realitatea, tot așteptam să se spună că nu au murit, de fapt). Plângeam pentru că arăta așa de convingător atât în ce abis poate să coboare un om când e disperat la culme, cât și că mai există altruism, încredere sau naivitate și dorința de a fi bun.

Cam atât. Autorul zice că a încercat să facă un film în limbaj universal, să prezinte comportamentul oamenilor în situații extreme și să abordeze teme cu care poate rezona oricine.

Zic și eu că a reușit. Nu mă așteptam să mă captiveze așa de mult un film atât de lăudat.

Bine, exponenții capitalismului sălbatic au fost prezentați cam schematic, explicabil poate pentru că nu erau importanți decât ca pretext. Sau poate din alt motiv: că nu a vrut sau nu a putut să îi descrie mai mult.

Și în final o replică din film. Nu este exactă, dar e ceva de genul:"Uite, de asta ești unde ești, sărac, trăind de pe o zi pe alta, pentru că pui întrebări tâmpite și îți faci prea multe scrupule." Întâmplător sau nu, personajul căruia i se adresează aceste cuvinte e cam de vârsta autorului. Și totuși, se poate și altfel, zice tot autorul, direct sau indirect.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin