Pe la miezul nopții, simt un puternic miros de pește. Dar puternic, nu glumă! Mai au vecinii de dedesubt obiceiul să gătească la ore nocturne, dar nu-mi amintesc să mai fi prăjit pește la ora asta. Hm..., îmi spun în timp ce adulmec după sursa mirosului, parcă nici nu e miros de pește prăjit. Nu. Seamănă mai mult a baltă sau a alge putrede.

Mă îndrept spre fereastra deschisă a balconului și aud un clipocit. Pervazul e ud și apa se scurge plescăind înăuntru. Ăștia trebuie să fie cei de deasupra, îmi zic iritată, ei sunt cu inundațiile. Dar nu...

Îmi arunc o privire privire afară și rămân tablou. Apa vălurește ușor până la nivelul balconului și trei scrumbii strălucesc albăstrui în lumina lunii. Hai că asta e culmea! - îmi spun, încercând să-mi revin. Clipesc repetat, dar scrumbiile rămân tot acolo, cu gurile îndreptate spre mine și schițând ceva între zâmbet și rânjet.

- Nu ai somn, ha, ha, ha- zice scrumbia din stânga.
- N-are somn - chicotesc celelalte două și-și ating aripioarele, de parcă și-ar da coate.
- Hai, vorbește - revine prima scrumbie - Zi! Ai sau n-ai somn?
- N-n-am - reușesc să îngaim, după ce închid gura, ce rămăsese deschisă.
- Păi așa zi - râde prima scrumbie și face un dublu salt deasupra apei.

- Auzi, da' poză ai? - mă întreabă scrumbia din mijloc.
- Poză? Ce poză?
- Ete na! Poză. Poză la profil. Hihihi- râde și iar își atinge aripioara de vecina din dreapta, care-i răspunde cu un fel de bate Cuba și apoi face câteva cercuri rapide prin apă.

Deja încep să mă enervez. Mi-a trecut și mirare și stupoare și tot, așa că mă răstesc la ele.
- Auziți! Da' voi cine sunteți și ce treabă aveți pe aici?!?

- Noi suntem scrumbii de Dunăre- zice tot scrumbia din mijloc- dar el e scrumbie de Atlantic și se crede mai șmecher. Hehehe...

Scrumbia din stânga nu pare deranjată de remarcă, dimpotrivă, pare că aprobă cu un zâmbet-rânjet de satisfacție.

- Dar lasă asta - chicotește scrumbia de Atlantic- mai bine spune-ne altceva... - zice și se apropie mai mult de pervazul balconului.
- Ce?
- Vrei să te cuplezi?
- Să mă cuplez?
- Să îți găsești prieten, iubit, cum ar veni.
Rămân pe gânduri, în timp ce scrumbiile își țin capetele îndreptate spre mine.
- Hm... Nu știu... Cred că da... Habar n-am... S-ar putea...

- Hi hi hi! Nu știe ce vrea. Hihihi! Hahaha! Și-odată încep să sară și să facă rotocoale prin apă.
- Hai că sunteți nesărate! Mă îmbufnez și dau să plec.
- Dacă zici tu... Hahaha - zice una din scrumbii, cred că tot cea de Atlantic, și își continuă salturile prin apă, dar se opresc când observă că mă îndrept spre ușă.

- Stai! strigă scrumbia din dreapta. Așteaptă puțin!
Mă întorc:- Da? Ce e?
- Nu vrei să ai somn?
- Vreau! Și-ncă cum - oftez.

- Hehehe! - râde scrumbia de Atlantic- Sigur că vrea somn.
Râde și-și duce coada la gură într-o mișcare contorsionistă de invidiat. Scoate un șuierat prelung și-odată văd cum se apropie un mustăcios cu capul mare.
- Hihihi- râde scrumbia din mijoc- fata asta n-are somn.
- Serios? Râde și somnul pe un ton mai grav, cam de bas-bariton.

Și brusc îmi sare îmi brațe. Are iz de vanilie și de scorțișoară și se simte ca o pernă rece. Simt cum se încălzește încet. Adorm și nu visez nimic.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin