poza membru
Regulament
Bloguri

Meteodependenta

Într-o ședință de terapie de grup, pe diverse teme, eu m-aș ridica în picioare și as spune: "Ma numesc X și sunt meteodependent"
Nopțile sunt din ce în ce mai lungi si zilele sunt din ce in ce mai scurte. Normal. Somnul îmi vine din ce in ce mai târziu în noapte și, nevoit, il alung din ce în ce mai devreme. Sau cel puțin așa mi se pare. Pentru ca atunci cand creierul începe sa imi zvâcnească de la inconștient înspre conștient, trecerea de la oniric la realitate, concretizată prin deschiderea mult îngreunată a pleoapelor, se petrece pe noapte. Dimineața e încă noapte, zorii cu greu își fac loc prin pâcla de întuneric. Iar afara e frig si plouă și eu sunt meteodependent. Îmi place sa ma trezesc dimineata devreme la 6 și sa prizez aerul rece... dar sa nu ploua.
Ahhh... Il urăsc pe Bacovia cu plumbul lui cu tot. Iaca na: mi-am adus aminte de Bacău. Numele asta are o rezonanta aparte, bruta. Parcă strănuta un căpcăun gutunărit: baaaaaaaaaa-căuuu! Îți vine sa te ascunzi sub pătură. Scuze băcăuani, era o gluma, o chestiune de estetica sunetului, muzicalitate.
Dorm bine abia înspre dimineață. Simt ca e dimineață pentru ca nu mai visez. Cu teamă aștept să sune alarma. Astept sa-mi scot nasul de sub plapuma si sa pipăi cu degetele de la picioare răcoarea din cameră. Aud cum ploua...
Caloriferele sunt calde, nu zic nu, dar parcă dimineața tot răcoare e in cameră... Și umezeală de la ploaia de afara.
Coșmarul se concretizeaza. Alarma sună. Încerc să alung realitatea si strâng ochii. Las' sa sune! Sună, sună, sună... Mă-sa... Suna-i-ar ceasul de pe urmă! Într-un final se oprește. Ahhh, raiul pe pământ. Mai stau cinci minute ca nu o fi foc. Și afara plouă...
Alarma suna din nou, ca o bătaie de diavol în poarta iadului. Deschid ochii larg. Înjurăturile se derulează în gând cu viteza unui MIG in picaj. Daca psihicul merge deja ca uns, fizicul e cam incet. Dau plapuma la o parte si simt aerul. Rece. Și ploua...
Dar sunt bărbat, ce pana mea, trebuie sa înfrunt greutățile vieții. Mă ridic clătinat din pat. Si ma îndrept, invariabil, spre baie. Va trebui să mă împac cumva cu ideea ca de 15 ani lovesc cu degetul mic același colț de dulap în drumul spre baie, zic aceeași înjurătură, ma întreb de fiecare data de ce înjur dulapul de mama când de fapt e făcut de un tâmplar, deci ar trebui înjurat de tata, fac aceeași grimasă și am același mers într-un picior până la duș, în timp ce cățelușa crede ca ma joc cu ea și sare să-și aducă mingiuța... ziua cârtiței. Este obstacolul atât de necesar, atât de greu de făcut, obstacol care îmi garantează trezitul total, acum când ploua...
Dau drumul la robinet. Apa caldă, normal. Mai casc o data. Un rămas bun somnului de dimineață. Las dușul sa curgă pe mine. Simt o primă bucurie a acestei zile urâte de toamnă ploioasă. Fac imediat si cafeaua... Pe care o s-o beau în fata geamului asediat de picături de apă șiroinde, purtând pe nas o pereche de ochelari. Și pe lentile voi picta un soare mare, galben, disproporționat. Și trei margarete. Asa!... Pentru ca îmi place monarhia. Nihil sine...
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

BlueIris

  • Publicat Acum peste 2 luni
Așa e luna noiembrie, mai întunecoasă, dar revine în decembrie soarele învingător.

Asta cu bătaia în poarta iadului mi-a amintit de Ivan Turbincă. Era grav când bătea el, că altfel diavolii erau de-ai casei și nu conta că bat.
poza irina_010

irina_010

  • Publicat Acum peste 2 luni
Răul de grup e, cu alte cuvinte...multi au dezvoltat in timp anumite patologii big grin iar modificările de presiune blogosferice influențează schimbările bruște și dureros reumatice combinate si asociate cu lipsa luminii si a aerului natural, în acest fel apărând diferite tulburări si iritabiliate de necontrolat tongue
cafeaua e un bun adjuvant ptr regimul de îngrășare a stării de fericire a fiecărei persoane in toate cele 365 de zile, ca noptile sunt ptr somn doar happy
Monarhia si principesa care n-a domnit niciodată, visul femeii neîncoronate winking
Lasă, sa nu-ti mai plouă atât, de aceea s-a inventat si soarele good luck