A fost foarte surprins cand a vazut cine il suna, cu doar cateva ore inainte de finalul anului. Era o cunostinta veche, un fost coleg de liceu. Multi ani nu se vazusera, dar acum cateva luni, colegul s-a intors in urbe si s-a stabilit aici, asa cum spunea chiar el, definitiv. Avea in spate o cariera in afaceri si politica dar de un timp le abandonase pe toate si s-a hotarat sa se retraga int-un loc linistit. Doar ca, dupa atatia ani, nu mai cunostea pe nimeni aici si incerca sa mai inoade din fostele relatii locale asa incat s-au intalnit de cateva ori pentru a-si aduce aminte, la un pahar, de vremurile de altadata. De data aceasta, fostul coleg i-a propus sa mearga in locul sau la petrecerea de revelion deaorece o criza necrutatoare de sciatica l-a priponit, de cateva zile, la pat. Petrecerea era organizata intr-un restaurant renumit din centrul orasului. Va participa doar lume buna si totul era platit, trebuia doar sa se bucure de oportunitate. In locul sotiei fostului coleg va veni o doamna, singura, o cunostinta mai veche de familie.
Mare noroc faptul ca i-a venit ideea sa-si incerce vechiul costum cu ceva timp inainte de petrecere. Nici pantalonii nici haina nu se puteau incheia daca nu-si tragea burta pana la asfixiere. O doamna pensionara, vecina de scara, se ocupa uneori de croitorie si s-a priceput sa mute niste nasturi, sa mai desfaca niste icuri asa incat sa poata imbraca totusi costumul si sa si poata respira aproape in voie.
Cand a ajuns la restaurant petrecerea incepuse deja. Seful de sala l-a condus la o masa centrala si l-a asezat in vecinatatea unei doamne cu o infatisare pe cat de solemna si distinsa pe atat de placuta si prietenoasa care i-a intins mana si s-a prezentat. Trebuie sa fi fost persoana care venise in locul sotiei fostului coleg. Gatul lung si delicat precum si urechile mici si frumos conturate erau impodobite cu cateva bijuterii care ar fi putut fi doar simple gablonturi daca sclipirea pietrelor, culoarea inchisa a metalului si modelul sofisticat al monturii nu ar fi tradat o alta provenienta.
Nu stia pe nimeni in afara noii sale cunostinte cu care conversatia s-a legat foarte usor desi, daca a doua zi cineva l-ar fi intrebat despre ce anume au discutat, nu ar fi putut sa spuna. Isi amintea ca foarte multi invitati o salutau fie doar de la distanta insotindu-si gestul cu zambete largi, fie veneau la masa lor si ii sarutau galant mana punandu-i si cateva intrebari de convenienta. Orchestra se lansase intr-un fel de cafe concert, bine intrepretat, antrenant, cateva perechi au inceput chiar sa danseze.
Ultimele minute ale anului au zburat repede, s-au auzit bataile orei exacte si astfel au intrat in noul an. Toata lumea a iesit in curtea restaurantului de unde se putea vedea focul de artificii. Au ciocnit cupele de sampanie si s-au sarutat pe obraji urandu-si ceea ce se ureaza in astfel de situatii. Apoi pe mica estrada s-a urcat un cetatean si, deodata toata atmosfera s-a schimbat ca prin minune.
,,Au, viata mea
Au, inima mea
Au, degeaba cant
Tare necajit mai sunt.''
Invitatii au inceput sa racneasca din toti plamanii refrenul pe care, cei mai multi il cunosteau. Cucoanele racneau si ele tinand, dintr-un motiv necunoscut aratatoarele indreptate in sus si miscandu-le in ritmul muzicii dar in sens opus miscarii feselor. Neparticiparea la acest ritual colectiv, care parea din ce in ce mai desuet si vulgar, ar fi putut parea o sfidare, o provocare la adresa celorlalti.
-Ce cautam noi aici? l-a privit ea deodata.
Au plecat discret. Pe strazi au inalnit cateva grupuri galagioase. Apoi au intrat in parc. Una din laturile parcului este strajuita de case vechi. La una din portile metalice ea s-a oprit si a descuiat-o. Apoi au intrat in holul casei. Holul era foarte mare, poate cat intregul sau apartament de bloc. Au lasat aici paltoanele si ea l-a condus mai intai la bucatarie unde i-a pus in mana un tirbuson iar pe masa o sticla de vin si doua pahare. Pana a scos el dopul, de undeva, din casa a inceput sa se auda sunetele unui pian. Era un vals, dar grav si trist. Pianul era asezat intr-o incapere plina cu dulapuri cu carti, tablouri si fotografii. Intr-una din fotografii a recunoscut-o impreuna cu un barbat, mult mai in varsta decat ea.
-Sunt eu cu sotul meu. Din pacate el nu mai este de multi ani. Mi-a fost profesor la universitate.
Auzise si el cate ceva despre profesorul de filozofie, controversat in anii comunismului si apoi in voga in lumea intelectuala progresista. Pe multe cotoare de carti era scris numele profesorului.
-Familia sotului s-a refugiat din Rusia in ‘917, au fugit de bolsevici si s-au stabilit aici. N-au plecat mai departe nici cand i-au ajuns comunistii din urma, dupa razboi.
Degetele ii alergau mecanic pe claviatura, privirea ii era atintita in gol.
-Sunt atatia ani de cand nu mai este cu mine dar in casa asta ii simt prezenta, am senzatia ca este aici, cu noi.
Acelasi lucru il simtea si el. A lasat paharul pe capacul pianului, s-a imbracat si si-a luat ramas bun. Ea nu a incercat sa-l retina.
S-au mai intalnit de cateva ori, in plimbari lungi prin parc sau pe strazile orasului. De cateva ori i-a simtit atingerea, atunci cand se sprijinea de bratul sau si de fiecare data il cuprindea acelasi fior pe care il cunoscuse deja, acum foarte multi ani si credea ca s-a stins pentru totdeauna.
Intr-o zi i-a spus ca trebuie sa plece si ca va lipsi o vreme. Nu a mai vazut-o un timp. Apoi a primit un mesaj prin care il chema sa vina la ea, in Baden-Baden. In mesaj mai era trecuta o adresa si un P.S. ,,aici vom fi singuri, in sfarsit’’.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin