Regulament
Bloguri
Conduceam printr-o zona cu peisaj monoton si plictisitor si de aceea am aprins radio-ul. Sa fi fost la mijlocul lui Decembrie. Pe unul din posturi se discuta despre obiceiuri romanesti de Craciun si bineinteles despre moduri de a prepara produse din porc. Fiind un spirit cu inclinatii artistice ma pricep foarte bine la gatit si de aceea emisiunea nu mi s-a parut catusi de putin interesanta, deoarece as fi putut sa-i invat pe cei din studio mai multe decat as fi putut eu sa invat de la ei. Eram pe cale sa inchid radio-ul cand cineva, din studioul emisiunii, a provocat o discutie despre motivul, sau motivele pentru care evreii si musulmanii nu mananca porc. Explicatiile pe care le auzeam acum le stiam de multa vreme. S-au facut referiri la scrierile sfinte, care intr-adevar interzic consumul carnii de porc. Altii spuneau ca e un animal murdar, ca transmite boli, ca in conditii de clima arida carnea de porc se strica repede. Discutia m-a intrigat cu atat mai mult cu cat aceste argumente mi s-au parut ridicole si sustinute de niste minti obtuze si ignorante. Dar intrebarea in sine a inceput sa ma preocupe, imi intrase in creier aidoma unui ghimpe si am hotarat sa ma dedic studierii subiectului prin metode proprii de investigatie, multi dintre apropiatii si discipolii mei cunoscand aceasta latura a personalitatii mele, si anume pasiunea pentru dezlegarea tainelor vietii.
Avand o pozitie privilegiata in mai multe domenii ale vietii academice internationale, mai intai de toate am contactat un confrate britanic de o larga recunoastere stiintifica in lumea civilizata. I-am expus proiectul meu pe scurt ceea ce l-a entuziasmat peste masura, dar a fost nevoit sa ma refuze deoarece era implicat intr-un alt proiect, sustinut de mari industriasi si finantatori si anume ,,Importanta utilizarii parasutei la sariturile din avion’’. Mi-a mai spus ca, exact atunci cand l-am sunat se efectuau probele practice in vederea stabilirii legitatilor statistice dar s-a pomenit cu o dilema extraordinara si anume, daca avionul din care se vor efectua sariturile se va afla in zbor sau va fi stationat undeva in incinta aeroportului. Am inteles imediat situatia dificila in care se afla si i-am urat succes.
A trebuit sa-mi asum intreaga rasponsabilitate a proiectului.
Mai intai m-am concentrat pe Vechiul Testament ca punct de referire la obiceiurile vechilor evrei cu atat mai mult cu cat in constiinta lor intima etnia, rasa si religia se intrepatrund. Am citit varianta scrisa in aramaica, limba pe care o stapanesc destul de bine si pe care o practic uneori discutand in aceasta limba cu un bucatar sirian aciuit pe la noi prin urbe.
Au urmat peripluri nenumarate. Ajuns in Tara Sfanta mi-am dat seama ca nu voi putea sa inteleg modul de viata al vechilor patriarhi printre evreii moderni. Atunci m-am gandit sa incerc o patrundere in lumea arhaica araba. Am trecut Iordanul si am ajuns in deserturile Regatului Hasemit unde, cu o nesperata usurinta am reusit sa ma integrez in cateva comunitati de beduini. Aveam proaspete in minte pasajele din Biblie referitoare la viata patriarhilor Isaac si a fiului sau Iacob, apoi nunta lui Iacob cu fetele lui Laban, lista de bucate de la nunta dar si povestea lui Iosif, fiul lui Iacob si al Liei, si a fratilor sai. Mi-am dat seama ca sunt pe calea cea buna caci si beduinii sunt nomazi printre nisipurile arse de soare ziua si inghetate noaptea ca si vechii evrei. Apoi am parcurs deserturile aride ale nordului Africii ajungand pana in Magreb si am trecut muntii Atlas in Maroc impreuna cu o caravana de berberi. Am studiat rasele de oi, capre, vaci si camile ca sa inteleg cum aratau aceste animale acum cel putin cinci milenii. Am vazut cum se mulg si se tund aceste animale, cum se sacrifica si cum se prepara carnea acestora. Am investigat si rasele de vaci antice ca sa ajung la concluzia ca acele animale aratau cu totul diferit de vacile din zilele noastre caci in afara de lapte si carne ofereau si lana. Intors in Europa am lucrat la cateva ferme mici de porci pentru a intelege specificitatea comportamentala a acestor animale. Cateva concluzii se puteau deja desprinde din activitatea mea atat de pasionala.
Vechii evrei si mai tarziu arabii cresteau animale in turme si doar pe acelea cu comportament de turma. Acestea erau capra, oaia, vaca si camila. Pe muntele Nebo din Iordania am descoperit un mozaic roman in care sunt infatisate animalele domestice si cele salbatice, in careuri diferite. Porcul era reprezentat la animale salbatice. Animalele enumerate ofereau omului antic lapte, lana si carne. Porcul ofera doar carne. Chiar si atunci cand vorbim de domesticirea unui animal, unul dintre criterii este imposibilitatea si lipsa dorintei acestuia de a se intoarce in salbaticie. Fata de alte animale porcul ar fi putut fi domesticit doar in conditiile unei vieti sedentare a comunitatii umane care ar fi incercat sa faca asta. Dar vechii evrei erau nomazi, vesnic in miscare in cautare de noi pasuni si nu puteau domestici porcul asa cum au domesticit alte animale. Religia? Creatia este a lui Dumnezeu, Iehova la evrei dar religia este facuta de oameni, adica de cei care au intezis mancatul porcului pentru ca nu-l puteau domestici.
P.S. studiul este abia la inceput. Aceste randuri sunt scrise intr-o ferma de vaci din Noua Zeelanda unde am vazut ca vacile sunt mulse pe muzica lui Mozart, in special muzica de camera. Abia astept sa ma intorc in Europa pentru a studia comportamentul porcilor in acordurile muzicii simfonice. Pentru inceput m-am gandit la Henry Purcell.
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza angel_angel39
Moderator

angel_angel39

  • Publicat Acum peste 2 luni
La mulți ani! bottleglassesfireworksbee[ party]
matrimoniale - membru fara poza

Adanna_toteu

  • Publicat Acum peste 2 luni
d'oh erată: tuturor
poza irina_010

irina_010

  • Publicat Acum peste 2 luni
Simoncito, la multi ani extraordinari( in real, bineinteles)! glasses

* ti-ai găsit iubită? ( o băbuță vera, doar sunt destule) sau trasezi ideile ptr următorul blog?sper că ești bine tongue

coffee
poza blackrosse

blackrosse

  • Publicat Acum peste 2 luni
La mulți și fericiți ani și un an nou cu sănătate, iubire, fericire, afecțiune, respect, înțelegere și tot ce e mai bine și mai frumos din aceasta lume va doresc tuturor! glasses
matrimoniale - membru fara poza

Adanna_toteu

  • Publicat Acum peste 2 luni
La mulți ani, tututor! glasses
Gică good luck big hug
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
La mulți ani , tuturor !!!bottlebig hug .... și un mic cadou muzical pentru cele pentru care existăm , noi bărbații !!!rosebig hug

https://youtu.be/BMh3h3tH2e4
matrimoniale - membru fara poza

markus_d

  • Publicat Acum peste 2 luni
echipa este completa ...1-3-3-4 , in atac Mueller -Pele-Maradona -Dobrin
https://youtu.be/_NXyu4iWcSA
poza stupidddd666

stupidddd666

  • Publicat Acum peste 2 luni
R.I.P. God of football .

https://i.ibb.co/vvFckBw/50-A5740-C-6527 … C.jpg
matrimoniale - membru fara poza

markus_d

  • Publicat Acum peste 2 luni
ce este cand cainele doarme pe pres la usa ,afara ? este de bine ...pazeste proprietatea !
dar ce este cand porcul doarme pe pres la usa ? este de rau augur...a stat prea mult la carciuma !
coffee
dincolo de gluma ... au existat semnificatii ,cerinte care au fost mai mult sau mai putin explicate clar in Vechiul Testament ,
daca astazi se face Inginerie genetica materiala fara sa mai fim prea mult mirati , in acele vremuri se facea Inginerie
genetica spirituala asupra multor tipuri de suflete existente la acel moment , Asa ca Ingerii cereau sa fie aduse la
sacrificiile- rituale cele mai curate pasari si animale , la Templu sau in alte locuri sacre ...

Este atat de intrat in constiinta po****ra incat si astazi se spune ,de exemplu ,, te-ai imbatat ca un porc ! ,, si niciodata
,, te-ai imbatat ca un porumbel ,sau ca un vitel ! ,, sau alta expresie consacrata ,, Nu arunca margaritarele la porci caci
se vor intoarce impotriva ta,, deci tot cu profunde semnificatii ancorate in realitatea imediata...

de altfel avem in Romania manastirea Frasinei unde este interzis total consumul de carne , bine nici femeile nu au acces
asta nu prea inteleg de ce ... Consumul de carne moderat face omul mai viguros si mai puternic ,fara consum de carne
omul devine mai ager si mai spiritual ,mai intelept si mai sanatos ...Asta devine mai clar cand stiinta sufletului va demonstra
in viitor o realitate dintotdeauna , consumul de carne induce ideea ca ceva din energiile acestea profunde se integreaza
benefic sau mai putin benefic in realitatea sufleteasca energetica a consumatorului , pentru totdeauna ...coffee
https://youtu.be/RXX9efzufSw
poza Geagi

Geagi

  • Publicat Acum peste 2 luni
Ștrul : Cînd crezi tu că știința și tehnologia vor crea super purcei , digitali , capabili de absolut orice , care să dea
lapte , să facă ouă , să producă lînă , să trimită colete poștale de sărbători , să înlocuiască tot ce este tradițional și
outdated deja , asta ca să simțim și noi că trăim din plin libertatea … etc . ?
Ițic : Cînd a zbura porcul .
Bulă : știam eu că voi doi sunteți oameni de știință , … genii . D-aia mama îi spunea lui ăla de la 4 ,
“ Auzi bă porcule , de mai deschizi gura odată , îți trag una de zbori . Măgarule “ .

https://educatie.inmures.ro/fileadmin/ga … i.pdf happy