Greșim unii față de ceilalți, unii mai puțin, alții mai mult, unii voit, alții fără intenția de a răni. Cert este că suntem răniți de aceste greșeli, iar astfel de răni pot fi curățate și vindecate prin iertare. Sigur, când suntem răniți de atitudinea sau comportamentul cuiva trecem printr-o serie de reacții de apărare prin care căutăm să ne apărăm de durere.
Prima reacție este să dăm vina pe cel care ne-a rănit. Întreaga noastră energie se reorienteză înspre fapta reprobabilă de care poate că nici nu-l credeam in stare pe celălalt şi trăim furia gândului “cum a putut să-mi facă aşa ceva?” monoton şi obsedant.
A doua reacţie este de a hotărî automat că avem dreptate şi este de datoria noastră să ne apărăm şi să impunem această dreptate.
Cea de-a treia reacţie presupune disperarea, implică gânduri de răzbunare, pe care le putem sau nu pune în aplicare. În definitiv, celălalt ne-a greşit şi trebuie să plătească pentru ce-a făcut.
În final, descoperim că suntem prea mândri pentru a ceda. De ce să cedăm, când considerăm că avem dreptate? Şi uite aşa ajungem să ne încărcăm sufletul cu resentimente, o situaţie în care sufletul se întunecă şi slăbeşte. Ne înăsprim sufletul şi ajungem să credem că suntem invincibili, ne credem mai puternici, confundând înăsprirea inimii cu tăria de caracter. Este singurul drum pe care îl cunoaştem, este un drum călcat des, dar este un drum al pierzaniei. Ne aduce satisfacţii de scurtă durată dar care ne erodează sufletele. Furia naşte furie, ura naşte ură. Iubirea naşte iubire şi iertarea naşte iertare. A-l ierta pe cel ce ţi-a greşit presupune un proces îndelungat de învăţare de a apuca pe alt drum, în prezenţa durerii.

A ierta înseamnă a scuti pe cineva de pedeapsă, este actul de a trece cu vederea greșeala cuiva, a nu-l mai considera vinovat. Îi iertăm pe alţii când nu mai avem resentimente şi renunţăm la orice pretenţie de a primi compensaţii pentru răul făcut. Ca să putem ierta cu adevărat e nevoie să acceptăm mai întâi că suntem răniţi, sfâşiaţi, frustraţi, supăraţi, să simţim durerea, să o conştientizăm, să ne surprindem gândurile şi emoţiile, să le recunoaştem ca fiind ale noastre. Nu poţi schimba nimic din ceea ce nu-ţi aparţine! A ierta nu înseamnă că nu ne doare ori că n-am fost răniţi!
Iertarea nu este un sentiment şi nici un proces imediat, nu apare într-un timp relativ scurt. Iertarea nu implică uitarea, căci durerea pricinuită nu trece de la sine şi nu ne lasă să uităm. A ierta nu presupune a ne purta ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, iertarea nu înseamnă că persoana care ne-a greşit va intra necondiţionat înapoi în inima şi viaţa noastră. Iertarea nu presupune că cel ce a greşit nu mai e responsabil şi nu va plăti pentru ceea ce a făcut, nu înseamnă să pretindem că ceea ce a făcut acea persoană nu contează pentru noi, nu presupune să afişăm o faţă fericită şi iubitoare, când de fapt înăuntrul tău totul fierbe şi conflictul interior nu este nici pe departe rezolvat. În fine, iertarea este un proces interior ce ţine doar de starea noastră lăuntrică şi nu depinde nici de recunoaşterea greşelii de către persoana care te-a rănit şi nici de dorinţa sa de a fi iertată. Iertarea este ceva ce ne-o datorăm nouă, în primul rând, pentru a grăbi vindecarea sufletului.

A nu ierta înseamnă să rămâi prizonier al trecutului, a nu permite vieţii să meargă înainte cu ceva nou. A nu ierta înseamă a te supune controlului pe care îl exercită altul asupra ta, a te bloca într-o secvenţă de acţiune-reacţiune, de supărare-răzbunare, într-o încleştare din ce în ce mai puternică, în care prezentul ar fi veşnic depăşit şi devorat de trecut. Aşa cum o rană nu se vindecă imediat ce ai aplicat un bandaj asupra ei, nici iertarea nu se produce în momentul în care cel ce ţi-a greşit se întoarce spre tine pocăit şi plin de lacrimi. Iertarea este o călătorie, un proces complex, în care învăţăm să fim răbdători şi perseverenţi, privind spre capătul călătoriei, pacea şi libertatea interioară.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin