Un pas
Un vechi proverb chinezesc zice “Un drum de 1.000 de li (li=unitate de măsură a distanţei) începe cu un pas. Aşa şi pentru a intra într-o relaţie trebuie făcut un prim pas, despre care o lege nescrisă spune că trebuie să-l facă bărbatul. Din obişnuinţă, femeile doresc să fie curtate, se instalează comod în aşteptare pentru a fi remarcate, admirate şi chiar “vânate” de sexul opus. Dar vremurile s-au schimbat, femeia a devenit egală cu bărbatul, aşa că mă întreb de ce nu pot face şi femeile primul pas?
Era electronică a schimbat puţin şi cadrul întâlnirilor, multe dintre primele contacte având loc online, cadru care este mult mai securizat faţă de o întâlnire face-to-face, mai mult chiar, tendinţa de a-ţi căuta partenerul online presupune executarea primilor paşi din partea ambelor părţi. De ce ar trebui să facă şi femeile primul pas? Fiindcă în viaţă nu trebuie să ratezi nicio şansă, bărbaţii buni sunt greu de găsit iar destinul nu le rezolvă chiar pe toate . Fiindcă bărbatul nu-şi dă seama întotdeauna că-l placi, mărturisesc aici că nici eu n-am văzut întotdeauna semnele şi-am ratat câteva oportunităţi. Fiindcă există bărbaţi care sunt timizi, chiar mai timizi decât femeile, sau complexaţi. Pentru că ar putea ieşi ceva frumos. Pentru că aşa nu te vei mai întreba “cum ar fi fost dacă...?” iar mai târziu nu vei regreta faptul că n-ai încercat. Îmi veţi spune că acestea nu sunt argumente şi sunt de acord cu voi: sunt motive. Argumentele am să încerc să le înşirui mai jos. Poate ţi s-a întâmplat să simţi că te place, dar nu acţionează, şi-atunci de ce să aştepţi la infinit? E mai bine decât să aştepţi ca viaţa să se întâmple, dacă vrei ceva, acţionează. Oricum, în multe relaţii, femeile sunt cele care dau subtil tonul. Aşa cum o femeie are emoţii când întâlneşte un bărbat care-i place, tot aşa şi un bărbat, care este om şi el, poate avea emoţii. Un prim pas l-ar putea încuraja să-l facă el pe următorul şi uite-aşa, în paşi de dans, se poate ajunge la o relaţie frumoasă. Orice bărbat adevărat se simte flatat când primeşte atenţie din partea unei femei. Când îi arăţi cuiva că-ţi place de el, automat se micşorează distanţa şi creşte conexiunea emoţională. Dacă nu te place deja, îţi creezi o şansă de a te face plăcută lui. De câte ori vei încălca regulile, vei sparge tiparul relațiilor între sexe care spune că el face mereu primul pas. Vei avea ceva de zis, vei rescrie regulile. De câte ori vei schimba dinamica tradițională privind rolurile de gen, nu faci decât să participi la evoluție. Îţi confirmi încrederea în tine şi capacitatea de a acţiona, care sunt calităţi atractive. Tot mai mulţi bărbaţi preferă femeile puternice şi încrezătoare în ele. O femeie care face primul pas într-o relaţie dovedeşte că ştie ce vrea şi că nu se teme de un refuz. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este un refuz. Aşa cum femeile au spus NU în anumite situaţii, şi bărbaţii pot şi au dreptul să spună NU. În cazul acesta, n-ai nimic de pierdut, rămâi în acelaşi punct. Gândeşte-te ce frumos ar fi dacă atunci când îl inviţi în oras el spune DA. Ar putea însemna începutul unei poveşti frumoase de dragoste, şi de ce să nu-ţi asumi un risc întrebându-l? Am să închei cu o frază ce-am citit-o într-o descriere “Tu fă primul pas, restul 999 am să-i fac eu”. |
Comentarii
Pagini
1 2 3 4 5 6 7 8 9 … 18danbvsb
PisicaNeagra33
Perfectman
Perfectman
danbvsb
Perfectman
Doar cu dreptu`-n stangu` sa nu fie !
Perfectman
Perfectman
Perfectman
Perfectman
Pagini
1 2 3 4 5 6 7 8 9 … 18