Fugim după ea şi o căutăm toată viaţa, unii o găsesc repede, alţii mai târziu, iar unii probabil niciodată. Sigur e faptul că fără dragoste viaţa ar fi fadă, nu ar avea sens şi fără iubire noi am fi privaţi de acel sentiment sublim care te încearcă atunci când te îndrăgosteşti. La început eşti neştiutor, te fascinează noutatea, te prinde jocul, te umpli de simţăminte, te simţi în stare de orice, simţi că ai aripi şi ai fi în stare să zbori şi să pluteşti. Dar se întâmplă să te apropii prea mult de flacără şi să te pârleşti, o faci şi a doua, şi a treia oară şi iar te arzi. Traumele suferite îţi induc o nouă stare: cea de frică. Câţi au auzit termenul "filofobie"? Un termen interesant, derivat din limba greacă "filos" care înseamnă prieten, iubit + "fobos" - frică, adică teama de-a fi iubit, îndrăgostit. În spatele unei asemenea temeri stă de obicei un bagaj mai mult sau mai puţin bogat de despărţiri, dezamăgiri, în general experienţe neplăcute din iubire.

Niciodată nu vei înţelege să iubeşti cu adevărat, până când nu treci şi printr-o decepţie, acea decepţie care îţi schimbă viaţa şi care te face să te gândesti de mai multe ori atunci când vrei să crezi că eşti cu adevărat îndrăgostit. În perioada de tranziție ce urmează (în special după estomparea suferinţei de separare) îţi spui "nu mai vreau să mă implic", "dragostea este suferinţă", "iubirea-i loterie/prostie/cacealma". Majoritatea am suferit măcar un eșec în dragoste care “ne-a lecuit” pe moment. Și suferința poate fi asimilată cu teama, pentru că de multe ori merg de mâna și rareori se știe care apare prima, suferința înaintea fricii sau există sâmburele fricii care grăbește sau aduce cu ușurință suferința.

Cert este că din eșecuri și din frica de suferință se generează o altă teamă, aceea de a te implica într-o relație. Cei ce au frica de eşec ajung să evite să încerce lucruri noi, pe care şi le doresc, deoarece consideră că insuccesul este cel mai rău lucru care li se poate întâmpla: evită să întâlneasca parteneri de sex opus, să ia parte la experienţe noi de teamă că nu se vor descurca, de teamă că vor ajunge din nou să sufere. De ce ne este frică câteodată să iubim? Simplu, frica de eşec, mai ales dupa o despărţire, se instalează acea teamă de eşec în dragoste, care duce inevitabil la o complexare maximă din partea acelora care au parte de asemenea sentimente contradictorii. Expresia "hai să fim doar prieteni" reprezintă de multe ori pătura cu care încerci să-ţi ascunzi teama de a te îndrăgosti, teama de a intra într-o relaţie profundă, teamă emanată din frica de a nu fi din nou părăsit şi rănit profund.

Pe mine m-ar înspăimânta să nu mai ştiu să iubesc, să nu fiu capabil să simt iubirea, să ajung să nu mai fiu impresionat atunci când o dezmierdare îmi atinge obrazul, să nu vărs o lacrimă atunci când sunt fericit şi iubit, să nu îmi doresc să strâng cu putere mâna iubitei mele, să iubesc fără a fi iubit, să fiu iubit fără să fiu capabil să iubesc, să rănesc un om care mă iubeşte, să mă simt singur în momentele în care ar trebui să fiu fericit, să fiu singur în clipele cele mai grele...

Iubiţi şi lăsaţi temerile la o parte, chiar dacă încă nu aţi întâlnit dragostea vieţii voastre. Viaţa e una singură şi dacă acum şi aici nu iubiţi, atunci când?

Moderatori angel_angel39 Galateea admin