"Un bătrân înţelept, tăietor de lemne, trăia la graniţa cu Mongolia. Într-o zi, calul său preferat, o frumoasă iapa albă, sări gardul şi trecu în mânile duşmanului.Prietenii au venit să-l consoleze:– Ne pare rău de calul tău… ce veste rea.Bătrânul le spuse:– De unde ştiţi că e o veste rea?! S-ar putea să fie o veste bună.După o săptămână, în timp ce omul privea pe fereastră, a văzut că iapa sa se întoarce alături de un armăsar alb. Prietenii erau entuziasmaţi de astă dată:– Ce cal frumos, ce veste bună!Răspunsul bătrânului i-a şocat iarăşi:– De unde ştiţi că e o veste bună?! S-ar putea să fie o veste rea.A doua zi, singurul copil pe care-l avea, a încălecat frumosul armăsar. Acesta l-a aruncat jos, a căzut rău şi şi-a rupt piciorul. Din nou a fost vizitat de prietenii săi. Plini de compasiune i-au spus:– Ne pare tare rău, ce veste rea.Bătrânul, intru înţelepciunea lui, zise iarăşi:– De unde ştiţi că e o veste rea?! S-ar putea să fie o veste bună.La o lună după acest eveniment a izbucnit războiul dintre China şi Mongolia. Armata chineză şi-a trimis oamenii să îi înroleze obligatoriu pe tineri. Toţi tinerii din zona au murit, în afară de băiatul tăietorului de lemne care nu mersese la război din cauza piciorului rupt.Atunci, bătrânul zile prietenilor săi:– Vedeţi, lucrurile pe care voi le-aţi considerat bune au fost de fapt rele, iar lucrurile care păruseră rele au fost bune."
http://jurnalspiritual.eu/poveste-cu-tal … -rau/

Binele şi răul sunt nişte concepţii relative, pe care le precepem în funcţie de valorile după care ne ghidăm fiecare, binele şi răul, aceste concepte nu pot exista independente una de cealaltă, ele depind una de cealaltă, ne raportăm la bine în comparaţie cu răul sau mai bine spus cu ceea ce percepem fiecare a fi bine în comparaţie cu ceea ce percepem fiecare a fi rău. Considerăm "bine" tot ceea ce ne face plăcere şi ne împlineşte, tot ceea ce nu contravine moralei şi legilor societăţii în care trăim. Credem că "este rău" ceea ce ne face nefericiţi, ceea ce ne creează suferinţă, tot ceea ce nu se încadrează în tiparele gândirii noastre şi ale societăţii.
Motivul suferinței multor persoane ține de ideea că au greșit ceva sau față de cineva, că au făcut „rău”. Vrem să fim plăcuți, măcar de câteva persoane, și atunci încercăm să facem „bine”, ca să le impresionăm. Într-un fel sau altul, ideea implicită este că „binele și răul” sunt deja stabilite de cineva, că ele există undeva acolo, că sunt ceva concret, ceva clar, ceva evident. Prin urmare ne petrecem o mare parte din viață încercând să le cunoaștem și să ne conducem viața în funcție de ele, majoritatea dintre noi încercând să fie de partea binelui. De asemenea, cei mai mulți oameni consideră nu doar activități sau comportamente ca fiind „bune” sau „rele”, ci chiar alți oameni în deplinătatea ființei lor. Criteriul după care se iau este simplu. Dacă faci bine ești bun, dacă faci rău ești rău. Iar a fi rău este… groaznic. Oamenii răi sunt mai puțin valoroși decât alte ființe umane sau chiar decât alte animale. Oamenii răi sunt atât de disprețuiți încât ne bucurăm când suferă. Oamenii răi sunt atât de puțin importanți, încât oameni care se consideră buni sunt foarte bucuroși când pot să-i pedepsească și să le inducă suferință. Pe de altă parte, oamenii care se consideră buni așteaptă recompense. Fiindcă sunt buni, sunt, desigur, superiori celor răi, au mai multe drepturi, mai multe privilegii și sunt convinși că autoritatea (sau autoritățile locale) pe ei îi apreciază și îi dau exemplu altora. Din acest punct de vedere, scopul vieții pare simplu: trebuie să faci mult bine și să nu faci rău și, dacă se poate, să-i împiedici pe alții să facă rău (de exemplu, să-i pui pe oamenii răi în pușcărie).
Orice poate fi bun sau rău, în funcție de scopul la care este raportat. Nimic nu este doar bun sau doar rău. Când îi urezi unei persoane sănătate, îi urezi ei de bine și companiilor farmaceutice de rău. Când dai bani unor oameni săraci, le faci un bine că au ce să mănânce, dar dacă primesc des, li se face un rău că nu mai sunt interesați să muncească și, deci, au dificultăți în a-și găsi un scop în viață. Dacă ajuți un copil să se spele, de la 5 ani în sus, îi faci un bine că îl scutești și de efort și de critică și mai primește și atenție pe deasupra, dar îi faci un rău, pentru că îl faci imatur și când va lua contact cu oamenii va fi văzut ca ciudat și evitat ca fiscul.
Orice comportament este și bun și rău. Cel care fură își face lui și, poate, familiei lui bine, în detrimentul altora. Cel care minte protejează niște sentimente sau previne niște situații conflictuale. Cel care se bate învață să tragă granițe și să-și protejeze integritatea (ceea ce o persoană timidă nu poate face), cel care vorbește transmite informații, dar îi și frustrează pe ceilalți care vor și ei să se facă auziți. Gazda care pune masa direct când vii în vizită nu-ți dă posibilitatea să te afirmi, să-ți întărești comportamentul de a cere; gazda care așteaptă să i se ceară de mâncare, îi va face pe cei foarte timizi să sufere de foame., şi exemplele pot continua.
Ştim cu adevărat ce este bine şi ce este rău? Există o graniţă bine delimitată?

Moderatori angel_angel39 Galateea admin