Pleacă mutti (mama) la Buşteni cu surorile ei, că deh, sunt pensionare şi au timp berechet. Trenul trebuia să plece un pic după miezul nopţii. Vine frate-meu să ne ducă cu maşina la gară. Merg şi eu cu ei, să car bagajul, să mă asigur că urcă în tren (mai mult să mă asigur că pleacă şi nu se întoarce de la gară) . Facem joncţiunea la gară, cu căţel, cu purcel, cu bagaje puzderie şi ne punem pe aşteptat.
La ora H (00 şi un pic) coborâm pe peron şi iarăşi aşteptăm până când, într-un final vine Internaţionalul cu o întârziere de jumătate de oră. Punem mâna pe bagaje şi hop în tren, eu pe-o uşă, frate-meu pe altă uşă. Ajung pe la jumătatea vagonului, tot uitându-mă după numărul locului şi la un moment dat simt că-mi fuge podeaua de sub picioare. Mă uit după frate-meu şi-l văd ţâşnind spre ieşire.
Ştiţi cum înregistrează creierul evenimentele în timpul unei crize? În slow motion. Mă uit spre geam şi văd peronul plecând, din nou privirea la frate-meu care aproape ajunsese la uşă. Îi fac semn maică-mii să fie cu ochii pe bagaj şi-o tai şi eu în aceeaşi direcţie. Pe culoar în faţa uşii doi conductori de tren (era şi cel de la vagonul din faţă). Frate-meu abia apucase să deschidă gura.
- Dom'le ce-aţi dat drumul la tren, că noi am venit doar să-i conducem pe alţii! Vrem să coborâm.
- Nu se mai poate, odată ce-a pornit trenul, uşile nu mai pot fi deschise.
Între timp peronul defila pe lângă noi, făcându-ne cu mâna. Mă vâr şi eu în discuţie, că frate-meu mai avea un pic şi exploda.
-Nu puteţi lua legătura cu mecanicul, să oprească?
Unul dintre ei pune mâna pe staţia radio:
- 0825, răspunde crchhhhhhhh......... 0825, răspunde crchhhhhhhhh......
- Nu răspunde.
- Şi nu-l puteţi suna pe mobil?
- Nu ştiu numărul. Aţi văzut, nu răspunde.
Intervine iar frate-meu.
- De ce-aţi dat drumul aşa repede la tren. Trebuia să staţioneze 10 minute, n-a stat nici 5.
- Păi trebuie să recuperăm din întârziere, jumătate de oră. De ce-aţi urcat? Nu trebuia să urcaţi.
- Bagajele, intervin eu, trebuia să le urce cineva în tren. Acu' ce facem? Unde putem coborî?
- La Deva.
Se retrag amândoi spre vagonul din faţă, ridicând din umeri. Cel din urmă se întoarce şi aruncă în treacăt:
- Dacă aveţi noroc opreşte la semnal la Glogovăţ şi puteţi coborî acolo.
N-am avut noroc.
Am coborât la prima şi-am admirat cetatea Devei, luminată feeric noaptea.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin