În orice relație, partenerii își fac complimente reciproce. Unele fine, felicate, altele mai "abrupte" sau pur și simplu de complezență.

Un caz particular este cel al atribuirii de complimente false, forțate, de îmbărbătare, care ating eu-l celuilalt în mod pozitiv, făcându-l să creadă că este mai bun, sau mai dotat, decât în realitate. Deși asemenea gen de complimente sunt destul de des întâlnite, rațiunea de atribuire poate fi diferită, începând de la pozitivul gest de a-l face pe celălalt să capete încredere în sine, până la egoistul gând de a-l păcăli pentru cine știe ce folos ascuns.
Indiferent de motivația celui care a atribuit un fals compliment, cel complimentat poate fi o persoană inteligentă, caz în care nu face caz de compliment, sau o persoană proastă, care chiar începe să se laude cu falsele calități...

De cele mai multe ori, cei care într-adevăr merită complimente nu le primesc, din partea celor inteligenți, fiind însă copleșiți de cei oportuniști. De ce? Simplu, fiindcă un om bine dotat fizic și mai ales intelectual, nu are nevoie de complimente.
Cel mai delicat compliment pe care l-am primit, din partea colegilor, a fost porecla "maestre", aceștia apreciindu-mi astfel ascendentul meu profesional. Cea mai mare surpriză am avut-o atunci când am constatat că și în absența mea foloseau acest apelativ, când, la o întâlnire cu familiile colegilor, unul din copii mi s-a adresat cu "nene maestru"...

Moderatori angel_angel39 Galateea admin