Vă zic eu: cine nu bea, merită deplin titlul de pocăit. Sau, dacă vă place mai mult: fiţos, adică plin de fiţe, care, vezi Doamne, nu cade în păcatul băuturii. Care păcat? Tudor Gheorghe ne aminteşte, în câteva versuri interpretate de el:
“Isus, cât fost-a de Isus,
La Cana pe băut s-a pus,
Căci vede Domnul cel de sus
Când inima ţi-e bună…”
Păcat este să bei fără măsură, dar nu chiar din scriptură ci chiar pentru tine, fiindcă excesul, de orice fel, îţi este propriul duşman.

Eu unul (pe bune) nu m-am îmbătat niciodată, în sensul de a nu mai şti de mine, de a face măscări, de a voma, etc. De foarte puţine ori mi s-a întâmplat să beau în exces, dar singura reacţie a fost un somn copleşitor, căruia nu-i puteam rezista, căzând în braţele lui Morfeu îndată ce mă întindeam în pat. Poate l-am moştenit pe tata care nu putea să bea în exces, simţind (după cum spunea el) că I se pune un nod în gât şi gata…

Am avut, când eram ceva mai tânăr, două episoade ce pot fi numite exces:
La o nuntă, undeva la ţară, s-a pus o prinsoare cu cine-I înn stare să-l îmbete pe popă (cam ştiindu-se că aceştia au “antrenament” serios). Aşa dar, s-a găsit o gaşca să concureze cu popa, bând cot la cot cu el. Au “căzut” rând pe rând, până am rămas doar eu şi popa, bând până ce popa a cazut sub masă, lat (că era, cu adevărat, mai mult lat decât lung). Mi-am încasat premiul (pupat mireasă) şi apoi m-am dus în camera din faţă, pentru un somn cinstit de vreo două ore.

Al doilea episod, tot la o nuntă. Eram invitat de o mândră, cunoştinţă de-a mirilor. Nuntă într-un restaurant unde nuntaşii avuseseră voie să mai aducă câte ceva de acasă. Printre multele sticle de pe masă, cu diferite licori, m-a făcut curios prezenţa unor sticle de bere cu dop făcut din cocean. Am mirosit, am gustat şi m-am lămurit: palincă ce avea pe puţin 70 grade (la umbră). Am rugat pe unul din cei care se ocupa cu umplutul meselor sa-mi aducă o sticlă de 1 litru, evident plină cu palincă. Şi am aşezat-o strategic, jos lângă piciorul mesei, să nu încurce pe nimeni, dar nici să-mi bea careva din ea. Până la spartul nunţii, de dimineaţă, nu am băut altceva decât palincă, până am terminat-o. În tot acest timp, cucoanele se mai dădeau pe lângă mândra mea, să-i atragă atenţia că mă voi face mangă.
Da de unde, dimineaţă cucoanele îşi cărau bărbaţii pe sus până la taxi, iar eu cu mândra mea am plecat de braţ, pe jos, la o lungă plimbare până la ea acasă.
Secretul meu: nu am amestecat băuturile, bând doar palincă şi am mâncat serios.

Şi acum beau, zilnic, dar nu în exces. O cinzeacă de ţuică (50 ml), un pahar de vin (obligatoriu negru – bun pentru femei, când îl beau bărbaţii) sau un ţap de bere, la masă, în funcţie de meniul zilei.
Ei, dacă e iarnă şi am cam îngheţat pe afară, merge şi un ţoi de ţuică fiartă, cu piper şi scorţişoară, sau două-trei guri de palincă. Dar, fie ţuică sau palincă, obligatoriu să fie de prună. Nu accept şi nu suport altceva.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin