Reluare 3
"" Nu mă voi „cufunda” direct în subiect, începând cu o introducere care, sper, nu va fi greşit interpretată.
Ce înseamnă noţiunea „paranormal”? În zilele noastre este acceptată definiţia ce este dată fenomenelor şi manifestărilor ce nu pot fi explicate sau înţelese de către oricine, care formează impresia unor manifestări ieşite din comun, deseori fiind asociate cu magia, vrăjitoria sau, pur şi simplu, cu „puteri” neobişnuite... Din fericire, cu cât trece timpul, tot mai mulţi cercetători evidenţiază faptul că manifestările paranormale sunt de fapt ceva comun pentru tot ceea ce este definit a fi viu, începând cu plantele şi terminând, evident, cu oamenii. Dacă interacţiunea dintre mentalul a doi oameni a creat multe dispute, nu mai poate fi negată interacţiunea dintre mentalul uman şi plante, acestea din urmă reacţionând, prin mijloace verificabile ştiinţific în experimente repetate în condiţii de laborator, la gândurile oamenilor – mai exact la intenţiile acestora. Un salt agresiv asupra cititorului acestor rânduri: reţeaua Hartman. Pentru cine nu ştie, este vorba de o reţea energetică, ca o grilă, detectabilă prin mijloace radiestezice, pe toată suprafaţa pământului, ca nişte dreptunghiuri cu laturile de 2 şi respectiv 2.5 m. Reţeaua în sine nu reprezintă o problemă, ci nodurile acesteia, în care radiază energie negativă care afectează tot ceea ce este viu dacă este poziţionat timp îndelungat în zona acestora. Interesant este că există o fiinţă care nu este afectată de această energie – dimpotrivă: pisica, poate tocmai datorită acestei însuşiri venerată de civilizaţiile vechi egiptene. Prezenţa acestor noduri poate fi detectată cu ajutorul pisicilor, care obişnuiesc să se cuibărească în aceste locuri. Am făcut această paranteză pentru a evidenţia faptul că există cazuri în care o fiinţă are capabilitatea de a absorbi energia negativă, malefică pentru alte vieţuitoare, fără consecinţe negative. Cei care au sau au avut pisici de companie, poate au remarcat că acestea se cuibăresc lângă o persoană suferindă şi, prin „extragerea” energiei negative (responsabilă de orice stare anormală, sau, mai pe şleau, o oricărei boli) reduce sau elimină complet suferinţa omului. „Extragerea” energiei negative se poate evidenţia şi la alte animale, iar cei care au avut sau au câini de companie, probabil că au remarcat şi la aceştia acelaşi comportament ca al pisicilor. Din păcate, in cazul câinilor (sau altor animale) preluarea de către aceştia a energiei negative poate avea efecte negative asupra sănătăţii lor, dacă nu avem grijă să-i reechilibrăm energetic. Ultima divagaţie introductivă: amprenta energetică. Există triburi de oameni care, intuitiv (fiindcă nu au habar de tehnica fotografică), refuză să fie fotografiaţi sau filmaţi, susţinând că o parte din „sufletul” lor va fi purtat de fotografia făcută. Nu ştiu dacă numai intuiţia le dictează această credinţă, sau cunoştinţe ancestrale despre amprenta energetică, fapt fiind că ... au dreptate... Există, într-adevăr, un mare adevăr, devoalat de către persoane „paranormale” care reuşesc să se conecteze mental, sub diferite forme, cu persoanele dintr-o fotografie. Cert este faptul că, într-o formă sau alta, ne lăsăm o amprentă energetică asupra tuturor obiectelor atinse şi/sau locurilor pe unde colindăm. Evident, amprenta energetică este cu atât mai pregnantă cu cât suntem mai mult în preajma unui obiect, ajungând la cote maxime în cazul în care le modelăm creând un produs nou. Şi acum... hai să intrăm în subiect: săpunul de casă. Nu ştiu exact de unde, dar sora mea, care suferea de cârcei, mai ales în timpul nopţii, a aflat că poate scăpa de acest „neajuns” ţinând în pat, sub aşternut, o bucată de săpun de casă, învelit într-o pânză nu prea groasă, pentru a-i permite acestuia să „respire”. A încercat şi experimentul a avut succes! Fiind la munte, în această vară (2012), un vecin mi s-a văietat ca are şi el aceeaşi problemă. I-am dezvăluit „leacul”, iar după 3 zile m-am pomenit cu el cu „darul”: cateva kilograme de săpun de casă. Evident şi multe, multe mulţumiri. O bătrână din vecini a auzit şi ea, astfel că dupa câteva zile m-am pomenit si cu mulţumiri din partea ei, împreună cu 2 litri de lapte şi o bucată zdravănă de branză. Culmea este că, după câteva săptămâni, am început să acuz şi eu acelaşi lucru, apelând la acelaşi leac, cu succes. Fiind de profesie tehnică şi lucrând majoritatea timpului în domeniul cercetării, încerc mereu să găsesc explicaţii fenomenelor ce mă înconjoară. Studiind timp de foarte mulţi ani şi fenomenele paranormale, am ceva cunoştinţe şi (mai ales) ceva aptitudini. Suficient pentru a încerca să caut un răspuns la întrebarea CUM? După mai multe încercări şi tatonări, mi-am luat inima în dinţi şi am reuşit să formulez corect întrebarea, adresată (nu râdeţi) săpunului: CUM? Iar acesta mi-a răspuns, evident nu prin limbaj articulat ci prin simţuri: atingând cu un picior bucata de săpun, am simţit cum acesta parcă se topeşte iar ambele gambe au inceput să-mi fie masate, foarte uşor, de nişte tentacule ce aminteau de palmele profesioniste ale unui excelent maseur. Apoi aceste „tentacule” s-au retras de pe gambele mele, fapt ce m-a făcut să ating, de această dată cu ambele picioare, săpunul, dar simţind de fapt o masă gelatinoasă care s-a întărit în câteva secunde reluându-şi forma şi consistenţa cunoscută a săpunului. Menţionez că eram treaz şi lucid, deşi uşor şocat de „răspunsul” primit. M-am ridicat chiar pentru a vedea cu ochii, ceea ce simţisem, din păcate însă abia în faza finală, astfel încât, când m-am dezvelit, nu am văzut doar ce simţeam în acel moment, adică bucata de săpun. Am încercat să refac, de câteva ori, acest „dialog”, însă fără succes. Cam la a 10-a încercare, mentalul mi-a fost însă invadat de o întrebare: „dacă nu crezi ceea ce ţi-am transmis printr-un simţ, de ce ai crede mai mult apelând la un al doilea, sau al treilea simţ?” Deoarece cunosc tendinţa de susceptibilitate a multora, precizez că am abilităţi ce-mi permit să diferenţiez exact starea de vis (coşmar ori pierdere temporară a conştiinţei) de cea de realitate. Deci, dacă doriţi să apelaţi la varianta „iluziei cognitive”, vă rog să renunţaţi."" |
Comentarii
irina_010
Galateea
Akbar
Irina, tocmai ceea ce pare a fi fantastic, minune sau inexplicabil (stiintific) intra in domeniul paranormalului.
Galateea
irina_010
Noapte bună, Akbar !
irina_010
Akbar
irina_010