Iata un blog anterior celui prezentat mai inainte, descriind povestirea faptelor din vara anului 2011.

" Se mai terminase o zi călduroasă de vară şi stăteam în curte, sub şopru, deja bine îmbrăcat, să mă bucur de răcoarea începutului de noapte, ce se transforma într-un frig plăcut, după arşiţa zilei. Timpul trecea implacabil, fără să-i simt clipele, fiindcă eram cuprins de patima dezlegării de careuri Sudoku, într-un ritm febril de 2-5 pe oră. Nici nu am simţit vântul ce a început să bată şi nici nu am auzit ploaia ce se apropia, lovind frunzele pomilor din ce în ce mai aproape, trezindu-mă doar la zgomotul intens al ploii ajunsă deja în curte.
Mi-am strâns rapid lucrurile strict necesare (cafea, scrumieră, ţigări, brichetă, revista de Sudoku si pixul), pentru a urca în casă, unde să continui “treaba” pe verandă. Am rupt-o la fugă, pentru a nu mă uda prea tare şi, când mai aveam doar două trepte de urcat, mi-a alunecat un picior lovindu-mi glezna de scara de beton. Cu ajutorul voinţei am învins durerea de cuţite ce-mi ardea glezna şi am ajuns sus, unde am aruncat tot ce cărasem pe masă şi am început să-mi doftoricesc rana sângerândă de la gleznă.
A fost o noapte de coşmar, cu dureri atroce la gleznă şi fără să-mi pot găsi o poziţie cât de cât comodă, căci, oricum mă aşezam, durerea izbucnea înfiorător, de parcă un cuţit era înfipt acolo şi la orice mişcare, sau nemişcare, mânerul acestuia mişca, sau presa, zgândărind lama în gleznă.
A doua zi am suferit permanent dureri cumplite şi abia reuşeam să mă deplasez, şchiopătând ca vai de lume…
Nu am putut să-mi dau seama dacă oasele erau sparte sau fisurate la gleznă şi nici nu aveam cum să ajung la vreun spital, fiindca îmi era afectată glezna la piciorul drept şi eram incapabil să conduc maşina. Toată ziua m-am târât de colo-colo, reuşind până la urmă să descopăr nişte pozitii în care durerile erau suportabile, dar nici una din poziţii nu era la orizontală, astfel că mă aşteptam la o nouă noapte de groază.
Am întârziat culcarea cât am putut, destul de târziu după miezul nopţii. Când am ajuns în pat, am început să mă gândesc ce să fac pentru a rezolva problema. În final, am apelat la autosugestie, deşi nu o mai făcusem niciodată. Am început să mă gândesc, vorbind cu mine, în gând, transmiţând “ordinul”:
“- Mâine dimineaţă, când mă scol, rezolvă cumva problema cu glezna!”
Am repetat aşa de câteva zeci de ori, până mi-am dat seama că, fiind trecut de miezul nopţii, “mâine dimineaţă” ar fi însemnat încă o zi de dureri. Prin urmare, am început să adaug elemente bine definite, care să marcheze clar şi precis dimineaţa ce urma, ajungând, în final, la o incantaţie de genul:
“- Ai grijă ce faci, dar dimineaţă, după ce mănânc, mă duc la toaletă şi mă bărbieresc, să nu mai am nici un fel de problemă cu glezna.”
Dimineaţă m-am sculat la fel de rău, abia târându-mă sa mănânc si apoi la toaletă. Mi se făcuse deja lehamite şi nu m-am bărbierit. M-am mai târât de colo-colo vreo două ore, după care m-am hotărât să mai fac un efort şi să mă bărbieresc. Ca vai de lume am reuşit şi asta, abia reuşind să mă ţin pe picioare.
Rocky (căţelul) se ţinea mereu după mine, pe unde mergeam, simţind şi el că ceva nu este în regulă cu mine. Cand am terminat cu bărbieritul el venise cu o jucărie şi m-a invitat la joacă. I-am aruncat-o, el a fugit şi eu … după el. Abia după câţiva paşi, în fugă, am realizat că nu mai aveam nici o durere la (în) gleznă.
Bag de seamă că “descântecul” a mers, chiar prea bine, fiindcă efectul s-a produs exact conform “incantaţiei”, adică: “… după ce mă bărbieresc…”.
Am încercat apoi tot felul de mişcări, masarea gleznei, fugă, salturi…
În afară de cicatricea pe care o am şi acum, după mai bine de doi ani, nimic nu îmi mai aduce aminte de acea întâmplare, în afară de memorie. "

Moderatori angel_angel39 Galateea admin