Prin 2012 am scris cateva bloguri, pe acest site, cu fapte reale ce s-ar putea incadra in domeniul fenomenelor paranormale (sau, cel putin, paramedicale). Revin cu aceste bloguri pentru cei care nu au avut posibilitatea sa le citeasca in urma cu 8 ani.

" Este foarte greu să descrii ceea ce simţi, din două motive: obiectiv şi subiectiv.
Obiectiv, nu există atât de multe cuvinte disponibile într-un dicţionar încât să putem descrie exact simţirile şi/sau sentimentele noastre. Nu există, de asemeni, nici un instrument de măsură pentru simţuri care să aprecieze exact măcar nivelul acestora (fără să mai vorbim de nuanţe), aşa cum un termometru, de exemplu, ne indică temperatura relativă.
Subiectiv, fiecare om este diferit de altul, astfel încât acelaşi stimul este interpretat diferit. Voi exemplifica printr-o culoare: roz. La prima vedere se poate spune că reacţia tuturor este aproximativ aceeaşi, fiecare asociind această culoare cu puritatea copilăriei. Dar dacă veţi folosi această culoare pentru a decora o cameră, este evident că discernem rapid două categorii: femeile vor aprecia pozitiv această culoare, în general, pe când majoritatea bărbaţilor vor fi surprinşi în mod neplăcut. Pe lângă această impresie, se pot asocia şi efecte diferite: majoritatea femeilor se vor relaxa, iar majoritatea bărbaţilor vor fi stresaţi. Nu încercaţi să vă personalizaţi propriile impresii şi efecte, fiindcă am precizat că aceste diferenţieri sunt valabile în general şi nu am făcut nici un fel de precizare referitoare la intensitatea acestora.
Dacă în cazul unui martor la un eveniment este util ca acesta să fie interogat cât mai repede, faţă de momentul la care a fost martor, pentru a nu se disipa amănuntele celor văzute sau simţite de acesta, în cazul unor trăiri personale este indicat să laşi să treacă un timp pentru a putea filtra esenţa fenomenului de emoţiile cauzate de acesta, astfel încât să putem aprecia în mod just propriile trăiri, cât mai obiectiv şi a putea să fim capabili să formulăm trăirea noastră în termeni cât mai pe înţelesul altora. Tocmai din această cauză eu las să treacă un timp de minim 1-2 luni înainte de a aşterne în scris un eveniment personal (aşa cum am procedat şi cu cele scrise anterior).
La mai bine de o lună de la întoarcerea de la munte, într-o dimineaţă, făcând primii paşi, am simţit o durere înfiorătoare în articulaţia coxofemurală a piciorului drept. Cel mai bine cred că aş putea descrie senzaţia de parcă în „ceaşca” osului iliac ar fi fost implantate zeci de vârfuri ascuţite, de la tot atâtea cuţite, care îmi zgâriau si parcă pătrundeau în extremitatea superioară a femurului; ceva similar cu exprimarea „a merge pe cuţite”, dar nu cu talpa ci direct pe os.
Am încercat câteva unguente şi leacuri băbeşti (ca baia fierbinte, de exemplu), fără nici un rezultat sau măcar o atenuare. Recunosc că îmi era teamă să încerc un „tratament paranormal”, de frica eşecului, gândindu-mă că la munte am avut succes fiind ajutat de bogaţia energiei pozitive ce sălăşluieşte la poalele munţilor. Abia după două zile de chin, aproape insuportabil, mi-am luat „inima în dinţi” şi am purces la „descântec”. Evident, ce am făcut nu are nici o legătură cu descântecul...
După decizie, a urmat evident să-mi fac planul de „vindecare”. Cum şi în ce fel? Mi-am lăsat intuiţia să-mi ofere răspunsuri şi nu am greşit, în gând venindu-mi soluţia unui „tratament” energetic, utilizând ca izvor de energie o Chakră, iar mâinile să le folosesc drept conductori şi degetele ca receptori şi emiţători.
M-am întins în pat, culcat pe-o parte, cu palma stângă, cu degetele răsfirate în creştetul capului (Chakra Sahasrara), iar palma dreaptă, tot cu degetele răsfirate, aşezată în dreptul articulaţiei coxofemurale. În timp ce palma stângă o ţineam nemişcată pe cap, palma mâinii drepte o mişcam lent, circular, ca şi când aş fi întins o cremă pe suprafaţa şoldului. În acea poziţie nu aveam dureri acute (decât o durere „surdă”), ce se manifestau doar la mişcări şi mult accentuate în timpul mersului. Prin urmare, după un timp, am sesizat doar că durerea „surdă” se atenuase foarte mult. Am continuat masajul energetic, completându-l şi cu o incantaţie (de genul celei folosite, cu un an şi ceva în urmă, pentru „tratarea” gleznei). Şi am continuat, tot aşa, până ce un somn binefăcător m-a cuprins. Dimineaţă, de această dată fără stupoare, nu am avut decât să constat că eram „ca nou”, fără nici o urmă de durere.
A trecut deja mai mult de un an şi nu a mai fost nici o recidivă.

Nu am scris această „poveste” decât cu un singur scop: să credeţi că dacă asta seamană a minune, este pornită din noi şi suntem capabili să o facem.
Această „poveste”, este de fapt un caz real, sau dacă vreţi, o experienţă personală."

Moderatori angel_angel39 Galateea admin