Duminică, vreme (încă) frumoasă, condiţii ideale de odihnă (binemeritată) pe-o banca-n parc. Şi nu un parc oarecare, ci un parc romantic cu o vechime mai mare de un secol, proiectat de un peisagist francez, cotat a fi cel mai frumos din Europa, la categoria sa.
Cândva exista şi un hipodrom, cu ceva tribune, unde aveau loc la sfârşit de săptămână curse de cai, cu pariuri şi gherete cu de-ale gurii, flamânde şi/sau însetate. Acum nu mai este, de ani buni, dar a fost construit un velodrom, cu tribune ceva mai ample, unde mai sunt găzduite şi niscaiva concerte sau paranghelii.
Lacuri, ape curgatoare si mici cascade, un castel în paragină, care aşa a fost proiectat şi construit, pentru a da o notă romantică cât mai autentică. Copaci aduşi şi plantaţi din diferite colţuri ale lumii, pentru a nu crea aspectul unei banale păduri crescută aiurea…
Gradină zoologică, foişoare unde, în vremuri vechi, cântau duminica fanfare, locuri de distracţie pentru copii şi restaurante pentru părinţii lor, din care cel mai mare este alături de debarcader, cu jumătate din suprafaţă pe un ponton fix, deasupra lacului.

Multe alei, dar şi poteci ce strabat “pădurea”, fără plăcuţele stridente “nu călcaţi iarba”, perechile putându-se întinde pe un pled exact unde doresc, la umbră sau la soare.
Curăţenie şi linişte, caracteristici ce definesc (în general) ambientul parcului. Din loc în loc poţi întâlni patrule de jandarmi, câte doi sau mixte, care descurajează derbedeii şi hoţii care şi-ar face veacul în zonă, în lipsa lor.

Stând la odihnă, nu poţi să nu te minunezi şi de ceva măscări, ce-ţi aduc un zâmbet sau te pun pe gânduri.
Iată, bunăoară duminica trecută, văz apropiindu-se un “cuplu”, ce părea, după înfăţişare, din “suburbii”. El fiind ceva mai departe, în urma ei, striga la dânsa iar ea îi răspundea ceva mai molcom:
- Măăărieee!!!
- Pardon, je suis Marie…
Sau:
- Anăăă!!!
- Pardon, je suis Anne…

Ei bine, vorbele ei nu erau chiar acestea, dar vă puteţi imagina înlocuind “pardon, je suis” cu “bă Costică, nu ţi-am spus că mă cheamă”…
Săraci copii, ce trebuie să ducă în cârcă, o viaţă întreagă, imaginaţia furibundă a părinţilor ce trebuie să rostească în grabă, numele ales din nu ştiu ce corelaţie lingvistică sau amor instantaneu printre personajele cine ştie cărui film sau serial, în faţa funcţionarului ce urmează a-i elibera certificatul de naştere…

Ei bine, mi-ajunge această meditaţie şi mă grabesc sa-mi iau o cafea expresso, neagră, fără zahăr sau zeama dubioasă ce-i zice “lapte condensat”, fără nici o legătură cu acesta, în afară de etichetă. Însă bomboana ce-mi e adusă, “la pachet” cu cafeaua, merită toate laudele…

Moderatori angel_angel39 Galateea admin